ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Afacerile şi cadrul instituţional

Scris de Joi, 30 Mai 2019
România şi-a păstrat poziţia în clasamentul celor mai competitive economii din lume în 2019, clasându-se pe locul 49 din 63 de ţări, potrivit celei de-a 30-a ediţii a raportului Institutului pentru Management şi Dezvoltare (IMD) din Lausanne (Elveţia). Astfel, România se situează în faţa unor ţări precum Turcia (locul 51),…

Creditele gălăţenilor, aproape de pragul de patru miliarde de lei

Scris de Joi, 30 Mai 2019
Valoarea împrumuturilor contractate de gălăţeni se apropia, după primele patru luni ale acestui an, de pragul de patru miliarde de lei, în special pe fondul avansului creditelor în moneda naţională, rezultă din datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR). Creditarea a cunoscut un trend ascendent de la începutul acestui…

Pronosticul managerilor privind tendinţele din economie

Scris de Joi, 30 Mai 2019
Managerii estimează o creştere în perioada mai - iulie a activităţii în construcţii şi comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industrie şi servicii şi o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate de INS.În cadrul anchetei de conjunctură din luna…

Centru BNS pentru românii care lucrează în Germania

Scris de Miercuri, 29 Mai 2019
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, și președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, au semnat ieri, 28 mai, un acord-cadru de parteneriat care se înscrie în demersurile autorităților și organizațiilor naționale de a răspunde provocărilor pieței muncii în contextul mobilității lucrătorilor, digitalizării și al necesității respectării drepturilor acestora…

Fermierii își pot asigura culturile și animalele prin PNDR

Scris de Miercuri, 29 Mai 2019
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea de primire a cererilor de finanțare este deschisă până pe 30 noiembrie 2019, iar alocarea…

Combinatul ArcelorMittal Galaţi a trecut pe plus

Scris de Miercuri, 29 Mai 2019
ArcelorMittal Galaţi, cel mai mare combinat siderurgic din România, care a fost preluat anul trecut de grupul Liberty House, şi-a majorat cifra de afaceri cu 9 la sută în 2018 şi, pentru prima dată în ultimii 10 ani, a trecut pe profit, reuşind un plus de 40,5 milioane de euro.…

Reorganizarea ANAF, declarată neconstituţională

Scris de Luni, 27 Mai 2019
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aşa cum a fost iniţiată de UDMR şi susţinută de majoritatea PSD - ALDE, nu se mai face deocamdată. Pe 20 mai, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de către partidele de Opoziție cu privire la legea pentru modificarea OUG 74/2013 privind…

Se pregăteşte o nouă ”surpriză” pentru companii. Asigurare de ”răspundere profesională” sau dizolvarea

Scris de Luni, 27 Mai 2019
Statul vrea să impună firmelor încheierea anuală a unei asigurări de răspundere profesională care să acopere, în caz de necesitate, cheltuielile privind procedurile de insolvenţă, dizolvare, lichidare sau radiere judiciară. Firmele care nu încheie o astfel de asigurare ar urma, nici mai mult, nici mai puţin, decât să fie dizolvate.…

Stadiul programului Start-Up Nation

Scris de Luni, 27 Mai 2019
Lista companiilor declarate admise la finanţare în programul guvernamental Start-Up Nation 2018 ar putea fi gata până la sfârşitul lunii mai, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea. "Date la zi referitoare la Start-Up Nation, ediţia 2018, pentru că sunt sigur că există acest interes:…

Prima reţea cu 1.000 de magazine

Scris de Luni, 27 Mai 2019
La finalul săptămânii trecute, retailerul Profi a stabilit un record absolut pentru România, devenind prima reţea care ajunge la 1.000 de magazine. Magazinul Profi cu numărul 1.000 a fost deschis în Timişoara. Conform site-ului retail-fmcg.ro, planurile retailerului pentru următorii cinci ani includ ajungerea la 2.000 de magazine în 2022 şi…

Baraje cu probleme în zona Moldova

Scris de Joi, 23 Mai 2019
În prima decadă a acestei luni, Comisia teritorialǎ de avizare a documentaţiilor de evaluare a stǎrii de siguranţǎ în exploatare a barajelor de categorie C şi D pentru zona Moldova s-a întrunit într-o şedinţă de lucru la Iași. S-a evaluat starea de siguranță în exploatare pentru 25 lucrări, dintre care…

Viorel Ştefan, numit membru al Curţii Europene de Conturi

Scris de Miercuri, 22 Mai 2019
Consiliul Uniunii Europene a numit marţi în funcţie un nou membru la Curtea de Conturi Europeană (ECA): vicepremierul României, gălăţeanul Viorel Ştefan, care îl va înlocui pe George Pufan, al cărui mandat urmează să expire, se arată într-un comunicat al instituţiei.Mandatul lui Viorel Ştefan va începe la 1 iulie 2019…

Premieră nedorită în agricultura gălăţeană postdecembristă

Scris de Miercuri, 22 Mai 2019
Iarna 2018-2019 a fost una extrem de secetoasă şi a adus o premieră nedorită în agricultura judeţului Galaţi de după anul 1989, conform directorului executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţene, Valentin Huciu. „Culturile de toamnă și-au revenit în luna aprilie şi au răsărit, după ploile care au fost de aproximativ…

Creştere pentru sectorul telecom

Scris de Marți, 21 Mai 2019
Valoarea sectorului telecom din România a crescut uşor în 2018, ajungând la 16 miliarde de lei din punctul de vedere al veniturilor obţinute de furnizori şi având o pondere de 1,7 la sută din PIB. Pe parcursul anului 2018, în medie, fiecare român a generat un venit lunar de aproape…

Ne trebuie un ”vis european”, asemenea celebrului ”vis american”

Scris de Marți, 21 Mai 2019
Prezent la Galaţi vineri, 17 mai, pentru a participa la manifestările organizate de Patronatul IMM-urilor Galaţi pentru a marca Ziua Întreprinzătorilor, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, a vorbit despre faptul că Uniunea Europeană ar trebui să se adapteze vremurilor în care trăim şi să propună un "vis european" pentru toţi tinerii…

Bonurile câştigătoare ale loteriei fiscale de duminică

Scris de Luni, 20 Mai 2019
Bonurile fiscale emise în data 24 aprilie 2019, cu o valoare de 914 lei, au ieşit câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 19 mai. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de…

Galaţiul şi viitorul spaţiului european

Scris de Sâmbătă, 18 Mai 2019
Mediul de afaceri gălăţean, mediul universitar, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene au marcat vineri, 17 mai, în sala Aula Magna a Universităţii "Danubius", "Ziua Întreprinzătorilor din România", dar au abordat şi o serie de subiecte de interes privind spaţiul comunitar, în cadrul Conferinţei "Integrare europeană. Realităţi şi perspective".…

Producătorii gălățeni de tomate, de două ori mai mulți ca în 2017

Scris de Joi, 16 Mai 2019
Producătorii gălățeni, în special cei din bazinul legumicol Matca, sunt din ce în ce mai interesați de programul guvernamental de sprijinire a producției de tomate în spații protejate. Conform directorului executiv al Direcției pentru Agricultură Județene (DAJ) Galați, Valentin Huciu, numărul acestor producători s-a dublat în ultimii trei ani. "În…

Instalaţie de screening unicat pentru o navă construită la Galaţi

Scris de Joi, 16 Mai 2019
Complex de dragaj maritim pentru un client britanic. Săptămâna trecută a fost marcată în șantierul Damen Dredging Equipment - Nijkerk (Olanda) finalizarea asamblării instalației de screening (sortare) destinată navei "CEMEX Go Innovation", un complex de dragaj maritim de tip MAD3500, ce este în prezent construit în Şantierul Naval Damen Galaţi.…

”Ziua Întreprinzătorilor”, marcată prin acţiuni speciale. PROGRAM

Scris de Joi, 16 Mai 2019
Devenită deja o tradiţie pentru mediul de afaceri gălăţean, „Ziua Întreprinzătorilor din România” va fi marcată vineri, 17 mai, printr-o serie de acţiuni speciale, organizate în parteneriat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) - Patronatul IMM-urilor Galaţi, Universitatea „Danubius” şi Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi.…

Proiect de extindere a utilităţilor. Gazele naturale, ”ţelul suprem” la Târgu-Bujor. REPORTAJ

Scris de Joi, 16 Mai 2019
Dacă s-ar face o listă de dorinţe la nivelul administraţiei publice din Târgu-Bujor, atunci principala doleanţă a comunităţii ar fi introducerea gazului metan. „Ne facem din asta ţelul suprem!”, ne spune primarul Laurenţiu Viorel Gîdei. Dar cum de la dorinţă la faptă e cale lungă, deja au fost demarate procedurile…

Creşterea economică la nivel comunitar

Scris de Joi, 16 Mai 2019
Ungaria, România şi Polonia au înregistrat în primul trimestru din 2019 cel mai semnificativ avans al economiei din Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2018, arată Eurostat. PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,2 la sută în primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2018,…

Tarife plafonate către statele SEE

Scris de Joi, 16 Mai 2019
Începând de ieri, 15 mai, tarifele aplicate consumatorilor pentru apelurile efectuate şi SMS-urile transmise din România către numere din orice alt stat din Spaţiul Economic European (din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) nu pot depăşi 0,19 euro/minut (fără TVA) şi 0,06 euro/SMS…

Sarabanda directorilor, la Regionala ANAF Galaţi. Unul pleacă, altul vine, ba chiar de două ori

Scris de Miercuri, 15 Mai 2019
Începând de luni, 13 mai, organigrama Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi a suferit din nou modificări la vârf. Printre structurile care au şefi noi se numără Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi şi Direcţia Regională Vamală (DRV). Pe 18 martie 2019, avuseseră ultimele schimbări de şefi…
Pagina 144 din 315