Nu au trecut decât câteva zile de când primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, vorbea despre proasta creştere a unora şi obiceiul lor nesuferit de a rupe florile.
Lucru perfect adevărat; trăim într-o lume păcătoasă, în care te zgârceşti să dai trei lei pe câteva fire de lalele, dar te scobeşti, în buzunare, de (jur pe ce am mai sfânt!) ultimii patru lei pentru a juca un bilet la Loto.
Pe de altă parte, edilul se declara nemulţumit că jurnaliştii nu fac nimic împotriva celor care rup narcisele şi zambilele de pe stradă.
După un moment de pauză, toţi colegii mei din presă au început să se întrebe, în mod firesc, dacă suntem suficienţi pentru fiecare strat de flori din oraş.
Că, nu-i aşa?, ar trebui să păzim florile de primăvară, astfel încât ele să nu mai cadă pradă hoţilor, adică să trecem la fapte, de vreme ce materialele de presă pe această temă sunt considerate apă de ploaie…
Desigur, în acest timp, în care - parafrazându-l pe fostul ministru de Interne Dan Nica - în spatele fiecărei tufe de liliac va sta câte un ziarist, poliţiştii comunitari - cei care ar trebui, cu adevărat, să vegheze în astfel de cazuri – vor scrie reportaje, anchete, ştiri şi editoriale…
Şi dacă tot a venit vorba despre materiale de presă, nu pot trece sub tăcere lecţia pe care viceprimarul municipiului Galaţi, Mircea Cristea, ne-a oferit-o nouă, jurnaliştilor, la o recentă conferinţă de presă.
Nemulţumit că a fost ţinta ironiilor, atât ale propriilor colegi de partid, cât şi ale celor „de afară”, după ce şi-a făcut publică ideea legată de condusul mortului la cimitir doar în maşină, vicele Mircea Cristea a rememorat zilele de altădată, pe când era şi dânsul în presă şi când învăţase că ideile expuse de un nene la conferinţa de presă se prezintă ca atare, nu se interpretează în fel şi chip…
După această nouă lecţie de profesionalism, ce am mai putea spune? Poate că, „în oglindă” cu recomandările de mai sus, ar trebui să spun şi eu cum cred, ba, pardon!, cum ştiu că ar trebui să lucreze un primar, viceprimar, preşedinte de CJ, prefect, director de agenţie etc.
Numai că noi nu dăm lecţii de conduită profesională altora, pe domeniile lor, uitând să ne facem treaba noastră.
Desigur, putem oricând să facem exerciţii de imaginaţie şi să ne închipuim că suntem primari, şefi de partide sau chiar preşedinţi de ţară…
Asta însă nu înseamnă să dăm lecţii gratuite şi, ca atare, ieftine, de profesionalism…
Ceea ce (unii dintre) oamenii aflaţi, temporar, la conducere nu au înţeles încă este faptul că un jurnalist nu încearcă să dea lecţii nimănui. Jobul nostru nu este să ne dăm mai deştepţi decât suntem (deşi unii din noi păcătuim astfel!) şi nici să dăm sfaturi, pretextând că deţinem adevărul absolut.
Putem, în schimb, să atragem atenţia atunci când lucrurile nu merg bine, putem publica şi părerile altor oameni – pentru că întâmplător sau nu, în ţara asta există încă păreri diferite! -, putem să ne punem întrebări, să căutăm răspunsuri…
Şi noi greşim, şi noi regretăm, şi noi uităm sau ne facem că uităm. Cu bunele şi cu relele noastre, încercăm (încă!) să ajutăm.
Poate că nu ne reuşeşte întotdeauna, însă buna credinţă nu ne lipseşte. Şi în nici un caz nu ne lipseşte nici simţul măsurii. Şi nici simţul ridicolului.
