Justiţia televizată nu e justiţie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu cred în justiţia de stenogramă şi nici în feţi-frumoşi călărind asini albi, veniţi să denunţe şi să sufoce deodată corupţia la televizor. Dezaprob şi detest răfuielile de orice fel în care sunt folosite instrumente, chipurile legale, pentru care plătim toţi, lună de lună.

La fel, nu cred că membrii adevăratelor clanuri de cămătari, proxeneţi sau cine ştie ce alte soiuri de cetăţeni neplătitori de taxe, au vreun motiv să le tremure indispensabilii în afară de acela că, la un moment dat, ar putea fi victime ale unei răfuieli cu duhoare politică.

Din episodul Chelu nu se poate înţelege nimic altceva decât că un mahăr care pare intangibil poate fi uşor sacrificat doar pentru ca tipsiile mânjite cu sânge să zboare deasupra tuturor românilor purtând căpăţâni nedumerite şi îngrozite de teama următorilor ani de puşcărie. Sau mai bine zis a zecilor de zile de arest preventiv.

Spun asta pentru că şi în cazul lui Cătălin Chelu, ca şi în cazul lui Becali, Solomon, Diaconescu, ori cine ştie ce alt superstar încătuşat, vinovăţia este greu de dovedit doar cu copiuţe făcute după convorbirile telefonice interceptate dubios şi denunţuri suflate parcă printr-un trombon.

În acest ultim caz, care îl are ca personaj secundar negativ pe concitadinul Chelu Cătălin, lucrurile sunt chiar puţin mai ciudate decât în cazurile amintite ceva mai devreme.

În primul rând, m-a surprins operativitatea cu care instituţii de altfel mute şi de la ale căror purtători de cuvânt scoţi silabele cu arcanul, aruncau informaţii despre reţinerea jucătorului la bursă, desigur, fără să şi le asume oficial.

Vorbesc aici despre DNA, dar şi despre MAI şi chiar însuşi denunţătorul Fătuloiu, care rostea până mai ieri nu mai mult de patru cuvinte pe an, în cadru oficial. Ei bine, a fost cazul ca acesta să dea drumul cuvintelor pentru tot restul carierei sale de şef peste şef de poliţişti.

Nu am să fac nici o referire la vinovăţia sau poate nevinovăţia gălăţeanului căzut din Top 300 Miliardari direct în arest preventiv. Asta pentru că informaţiile aruncate către media despre acest caz sunt trunchiate, incomplete, părtinitoare, deci nerelevante.

Şi Chelu, ca orice alt cetăţean, trebuie să respecte legea şi să suporte rigorile ei, iar când am spus orice alt cetăţean m-am referit şi la secretarul de stat Fătuloiu şi la procurorii care instrumentează posibilul caz de dare de mită, dar şi la cei care au dictat naşterea subiectului.

Pentru că, până la urmă, mai important decât arestarea ori cazul în sine este faptul că a apărut un subiect nou de dezbatere în întreaga ţară, subiect în care apar milioane de euro, maşini de lux sau apartamente în buricul târgului, astfel încât mânia proletară să fie cât se poate de răscolită.

Parcă nici nu mai contează cine şi ce a dat, dar mai ales cui. În rest, dura lex sed lex, doar după cum bate vântul schimbării.

Citit 691 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.