De Serbările Galaţiului, poliţiştii locali au prins un individ care furase o navetă cu 10 kilograme de prăjituri, de la o tarabă care vindea astfel de produse, pe stradă. Hoţul nu s-a gândit nici un moment că ar putea bate la ochi cu o cantitate aşa de mare de prăjituri şi nici măcar în ultimul moment, când a văzut că se apropie poliţiştii, nu s-a gândit să scape basma curată, împărţind prăjiturile valurilor de copii şi adulţi care se aflau pe străzi în acel moment.
Imaginându-mi-l pe acel amărât – vai de capul lui fără minte! – cum ducea el, triumfător, naveta cu cele 10 kilograme de prăjituri nu m-am putut opri să nu îmi amintesc de spusele unei cunoştinţe care gândeşte aproape nepermis de mult pentru calitatea de membru de partid pe care o are. Îmi spunea omul că politicianul român suferă de complexul leului. Cum nu ştiţi care este? Staţi liniştiţi, până şi Freud ar fi fost derutat deşi, până la urmă, pe vremea lui tipul de politician dâmboviţean nu exista nici măcar în coşmarurile micului Hans…
„Complexul leului se manifestă astfel: când politicianul ajunge la putere şi pune mâna pe os, carne sau pradă, cum vrei să-i zici, nu mai lasă nimănui nimic de mâncare, până nu se satură el. Ce, nu ai văzut cum se comportă leul în savană? Leoaicele vânează şi după aia vine dumnealui marele şef le goneşte pe toate şi se înfruptă primul din pradă. După ce se satură bine, lasă să vină şi leoaicele să mănânce, asta dacă a mai rămas ceva”, mi-a explicat cunoscutul. Cum omul este din interiorul partidului şi nu de ieri, de azi, îmi este greu să cred că nu a observat cu atenţie comportamentul marilor politicieni ai vremii şi vremurilor noastre. În plus, ştiu că este un telespectator pasionat al emisiunilor de pe Animal Planet, deci treaba e lămurită.
Evident, nu trebuie să fii nici membru de partid şi nici să citeşti cine ştie ce studii ca să remarci că politicianul român, atunci când ajunge la putere, uită de toţi şi de toate, excepţie făcând propriile interese şi afaceri. Bine, nu este bine să generalizez, dar spun asta mai mult din politeţe pentru probabilitatea de 0,001 la sută ca undeva, în politica ultimilor 20 de ani, să fie şi vreun politician „inconştient” care să îşi fi păstrat idealismul atât înainte cât şi după finalizarea mandatului. Pe de altă parte însă, vedem zilnic – ca să nu mai vorbim despre ciclurile electorale ! – cum politicienii noştri se metamorfozează din simpli aleşi în nişte lei care pândesc, agitaţi ca nu cumva să vină cineva din haită şi să îi fure din pradă… Boala conducerii este una grea şi nu mă refer aici la responsabilitatea care ar trebui să apese pe umerii conducătorilor, ci la preocuparea acestora obsesiv-patologică de a face cât mai multă avere şi de a nu o împărţi cu nimeni!…
Probabil că nu sunt singura, dar în continuare visez ca politicienii din România să îşi facă din politică o carieră şi nu o cale pentru facilitarea şi dezvoltarea propriilor afaceri. Visez să existe o lege care să interzică candidatura celor care refuză, după ce au fost aleşi, să îşi părăsească propriile afaceri, sau, mai rău, a celora care joacă scena ipocriziei totale, donându-şi afacerile copiilor, mătuşilor, sau verilor…Pentru aşa ceva însă, ar trebui să existe nişte legi. Iar legile sunt făcute de politicieni. De politicienii zilelor noastre care suferă de complexul leului. Deşi, având în vedere cât de sărăcită este ţara politicienilor bogaţi, aş putea spune că cetăţenii suferă de pe urma complexului leului, nu politicienii, de complexul leului…
