Crima (extrem de bine) organizată

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bun şef de Poliţie Transporturi îmi spunea cu năduf acum câţiva ani cam aşa: „Când prindem pe câte unul că a furat o biată scândură, până seara e deja în spatele gratiilor! Dar am prins pe unul care fura, cu acte falsificate, vagoane întregi de cherestea şi nici azi n-a ajuns după gratii!” Unde poliţistul îşi făcea datoria, Justiţia îl scotea basma curată pe ticălos, iar dacă treaba era prea gogonată, măcar îi făcea viaţa dulce în penitenciar…

Mă întrebam dacă s-or fi schimbat lucrurile până azi, când cazul  Gorbunov mi-a şi dat răspunsul: nu, din contra! Deşi condamnat pentru infracţiune cu violenţă, basarabeanul a fost învoit pentru trei luni ca să-şi facă o operaţie la ochi, operaţie care se putea face şi sub pază, într-o singură zi. O fi adus servicii… cuiva, de toată lumea s-a sesizat hăăăt, abia după luni bune că nu s-a întors la penitenciar? Sau să fie de vină „doar” birocraţia, lipsa de comunicare în marele sistem?

Faptul că infractorul nu se ferea de lume, permiţându-şi să meargă la sală, să-şi antreneze muşchii, ba să participe şi la realizarea unui documentar pe tema artelor marţiale, la care el să fie guest star, denotă ori nebunia, ori siguranţa pe care i-o dădeau corupţii sistemului. Nu degeaba în poveste apare şi un consilier judeţean, om de afaceri controversat…

Problema „sistemului” este şi să acopere urmele, celui care vrea să rămână onorabil în ochii lumii. Şi să nu ne gândim doar la poliţişti veroşi, la magistraţi corupţi, la politicieni interesaţi. Poate că, în sărăcia fondurilor alocate, sistemul de investigaţie pe care şi l-au creat în timp „oamenii legii” chiar are nevoie de tipi ca Gorbunov. Căci se cam ştie că prostituate sau şuţi mărunţi pot fi protejaţi de poliţişti de cartier, care primesc în schimb informaţii în cazuri mai importante -  crime, răpiri, dispariţii de arme etc.

Altfel, nu putem decât să ne imaginăm un iceberg complet, cu partea văzută - politicieni de cartier, poliţişti gigea, justiţiari gomoşi - continuând cu nevăzuţii oamenii de afaceri gri şi negri care alimentează campanii electorale şi „cadouri” pentru cei de mai sus. Iar şi mai jos, „negri” ca Gorbunov, care pot intimida pe cineva, pot transporta lucruri delicate, pot avea curaj atunci când trebuie…

Am senzaţia că draga noastră „crimă organizată” - ce potrivit nume! - este din ce în ce mai organizată. Este ea puternică în ţări cu un sistem de prevenire şi depistare a infracţiunii mult mai abil, cum să lipsească tocmai la noi, unde şpaga este religie, iar presiunea politică este obligaţie de serviciu? 

Ajungi să priveşti cu jind la trecut, când Fane Spoitoru (omul avea şi o baladă!) nu fusese deranjat în pribegia din Canada până nu îndrăznise să meargă la un meci. Deşi el contribuise la subminarea clanului mafiot al fraţilor Cămătaru…

În 2001, colonelul Gheorghe Truţulescu, cel implicat în Afacerea Ţigareta şi arestat, şi-a petrecut ziua de naştere într-un apartament, fiind chipurile la dentist, unde fusese dus sub pază. Ce penibil!

Acum, Gorbunov a primit legal trei luni ca să-şi vadă de sănătate şi de petreceri, chipurile să meargă la oftalmolog (fiind violent, dacă-şi sugruma medicul?!). În timp ce la Penitenciarul Galaţi, de exemplu, doar vreo sută de deţinuţi din cei peste 700 au avut întâlniri intime în camera nupţială, 245 de deţinuţi din ţară au avut învoiri acasă (99 pe motive medicale, ca Gorbunov), din care 123, printre care şi Gorbunov, nu s-au mai întors!

Aşa bună inimă au avut cei care i-au învoit, deşi 15 dintre fericiţi aveau peste 15 ani de închisoare, încât te întrebi dacă nu-i mai bine, în caz că eşti arestat pentru furt, să comiţi imediat şi o crimă, ca să fii învoit mai repede! 

Printre motivaţiile medicale au fost multe care se puteau rezolva, cum se întâmplă în cazul deţinutului de rând, direct la spital, cu pază la uşă. Au fost însă eliberaţi oameni care sufereau de vreo deviaţie de sept, gâlci sau  probleme de insatisfacţie sexuală care le atrofia câte o părticică  a corpului oricum ascunsă de haine şi de gratii…

Dar mai contează motivul, dacă există interes?

Citit 1200 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.