Umblă de ceva zile un material prin Galaţi cum că în ultimii ani fi fost desfiinţate vreo 35.000 de locuri de muncă. Asta, în condiţiile în care, statistic vorbind, în ultimii ani, numărul salariaţilor din Galaţi s-a învârtit pe undeva pe la 115.000. Deci, care să fie adevărul?
Dacă ne uităm acum pe ultimele statistici ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Galaţi, vedem că sunt vreo 18.000 de şomeri în judeţ. Raportat la aproape 600.000 de persoane, asta înseamnă că aproximativ trei la sută dintre gălăţeni nu au loc de muncă. Nu pare o cifră atât de mare, nu? Mai ales că 15.000 sunt din mediul rural, acolo unde investiţii nu au mai fost din 1900 toamna, iar fabricile care au supravieţuit căderii comunismului s-au închis una câte una. Unde mai pui că, din ăia 15.000, sunt şi mulţi asistaţi social, bătrâni, bolnavi etc. Sigur, mai sunt şi fără chef de muncă, dar ne gândim că nici salariile din Galaţi nu sunt aşa mari, că firmele nu se înghesuie să angajeze şi că traiul de pe o zi pe alta e uşor de dus din ajutorul de şomaj, asistenţa socială sau munca cu ziua.
Deci, care e treaba cu alea 35.000 de locuri de muncă desfiinţate? E reală informaţia sau e doar o gogoriţă de campanie, cum zic unii? În oraş, cel puţin, nu au prea fost cazuri de firme mari care să se închidă în ultimii ani. Ăsta e un fapt real. Combinatul a mai micşorat numărul de angajaţi, dar cu vreo câteva sute pe an, nicidecum cu mii. S-au desfiinţat chioşcurile alea de pe marginea străzilor, dar, iarăşi, vorbim despre câteva sute de oameni, dintre care mulţi angajaţi la negru. Acum nu mai avem nici maxi-taxiuri pe străzi şi cică ar fi rămas alţi vreo 600 de oameni fără loc de muncă. Dacă adunăm, scădem, înmulţim şi împărţim, până la 35.000 e însă cale lungă.
Conform datelor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), la 1 iunie 2015, erau 116.488 de salariaţi în oraş, iar la finalul lunii februarie 2016, puţin peste 113.000. Deci, vreo 2.000 de locuri de muncă lipsă. Presupunând că în ritmul ăsta s-a mişcat piaţa şi în anii trecuţi, ne-ar trebui vreo 17 ani ca să ajungem la 35.000 de locuri de muncă lipsă. Cam dă cu virgulă, nu?
Unde mai pui că, tot potrivit datelor ale ITM, în 2011 erau mai puţini salariaţi în Galaţi decât în 2015 şi că, acum, în 2016, tocmai îşi deschide o companie americană de servicii de asistenţă telefonică un sediu şi în Galaţi? Vreo 400-500 de locuri de muncă or crea şi ei, chit că se laudă cu 2.000.
Revenind, care e treaba cu 35.000 de locuri de muncă dispărute aşa, prin magie? Personal, nu ţin hangul vreunui politician, nu susţin pe nimeni şi am serioase dubii cu privire la ceea ce voi face când voi fi în faţa buletinului de vot, pe 5 iunie. Nu m-a convins niciunul în ultimii ani că merită postul ăsta şi cu siguranţă nu o va face nici în scurta perioadă care a mai rămas până la alegeri. Dar, cu toate astea, nu sunt atât de absurd încât să mă apuc să arunc cu tot ce îmi vine la mână în cineva, doar de dragul de a o face. Pe tapet, poate ar fi fost mai bine ca problema să fi fost pusă altfel. Spre exemplu, de ce naiba ne ocolesc toţi investitorii, toate guvernele şi, în general, cam toată Europa? Dar, deh, e mai uşor să zici că nu sunt locuri de muncă din cauza lui X, decât să te apuci de făcut drumuri, poduri şi alte alea, ca să vină locurile de muncă la tine. Vorba aia, degeaba te rogi la Dumnezeu să câştigi la loterie, dacă nu joci niciun bilet!
