Raluca Ichim
A murit încercând să-și salveze câinii
Joi, 12 Ianuarie 2023 13:04 | Publicat în Regional
Dragostea pentru câni l-a costat viața pe un român. Acesta a murit prins sub o avalanșă în timp ce încerca să-și salveze câinii de urgia zăpezii. Conform ProTv, bărbatul, de origine română, era stabilit în Italia de peste 20 de ani.
Deși iniţial a scăpat cu viață din urgia montană, omul s-a întors după cei doi câini ai săi Husky, care se rătăciseră în Alpi. Conform sursei citate, Mihai Mugurel Buga iubea ciclismul, schiul și muntele. Ultima dată, acesta a plecat ...
Ce spune Valentin Chibrit despre tatăl său, ajuns om al străzii. „A jucat de o manieră anapoda «Jocul numit Viață»”
Miercuri, 11 Ianuarie 2023 22:00 | Publicat în REPORTAJ
Costinel Chibrit, pictorul gălățean ajuns om al străzii, dar a cărui soartă s-a schimbat după ce a ajuns să locuiască într-un cămin pentru persoane vârstnice din Târgu Bujor, a stârnit opinii diferite în rândul gălățenilor. Pentru unii, a rămas un om al străzii așa cum sunt destui în Galați, pentru alții a devenit o emblemă a unui sistem administrativ indiferent și plin de lacune legislative.
Nu puțini sunt însă cei care s-au întrebat de ce familia a permis ca omu ...
Gripa face ravagii și la Galați. Peste 150 de cazuri în ultima săptămână
Miercuri, 11 Ianuarie 2023 13:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Situație alarmantă în Galați, după ce Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați a transmis, pentru perioada 2-8 ianuarie un număr record de îmbolnăviri. Totalul virozelor respiratorii a ajuns la 2849, din care 70 de cazuri au necesitat internarea în spital. Deși abia luni, 9 ianuarie, elevii din toata țară s-au întors în colectivitate, DSP Galați a contabilizat, până pe 8 ianuarie, un număr de 716 cazuri pe segmentul de vârstă cuprins între 15 şi 49 ani.
Și numărul ...
A lovit un autoturism cu motociclul
Marți, 10 Ianuarie 2023 16:45 | Publicat în EVENIMENT
Luni, 9 ianuarie, în Galați, la intersecția străzii Prelungirea Brăilei cu străzile Brăilei, Siderurgiștilor și Cloșca (Inelul de Rocadă), a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unui bărbat. Cadrele medicale sosite la fața locului au acordat îngrijiri medicale victimei. „Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit faptul că un tânăr de 17 ani, din municipiul Galați, cu permis de conducere valabil, în timp conducea un motociclu pe strada P ...
A plecat de la locul faptei, deși a lovit o persoană
Miercuri, 11 Ianuarie 2023 12:40 | Publicat în EVENIMENT
O femeie de 68 de ani, din Galați, s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați și a solicitat ajutorul medicilor, spunând că a fost lovită de o mașină în timp ce se deplasa pe trotuarul pietonal pe strada Feroviarilor din localitatea de domiciliu. În urma anchetei demarate de polițiști, oamenii legii au stabilit „că un bărbat, cu vârsta de 41 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Feroviarilor, la ...
Bază de date nouă la Primăria Galaţi
Miercuri, 11 Ianuarie 2023 09:40 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galați solicită asociațiilor de proprietari, printr-un anunț postat pe pagina proprie de internet, date privind componența acestora. Așa cum reiese din anunț, reprezentanții Primăriei Galați îşi actualizează baza de date proprie și solicită anumite documente şi informaţii. „Vă rugăm să ne comunicați datele de contact actualizate privind președintele, cenzorul și administratorul asociației, programul asociației de proprietari, adresa de e-mail, precum și pla ...
O altă elevă a leşinat la Colegiul "Elena Doamna"
Marți, 10 Ianuarie 2023 17:49 | Publicat în EVENIMENT
Clipe de panică pentru elevii unui liceu din Galați, după ce o adolescentă de 15 ani a leșinat. Fata, elevă la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” din Galați, a avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului a fost nevoie de intervenția ambulanței, care a transportat copila la spital. „Cadrele medicale de pe ambulanță, sosite la fața locului, au acordat îngrijiri medicale tinerei, apoi au transportat-o la spital. Din primele investigații se pare că adolesc ...
Ambulanța, solicitată la pacienți cu viroze și gripe
Marți, 10 Ianuarie 2023 13:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Personalul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Galați este solicitat din ce în ce mai des să intervină la domiciliul pacienților cu simptomatologie specifică de gripă și viroze. Astfel, în weekendul care abia s-a încheiat, la dispeceratul Serviciului Județean de Ambulanță au fost înregistrate 171 de apeluri telefonice. Dintre acestea, 22 de cazuri (15% din totalul apelurilor) au fost cereri din partea persoanelor cu simptome de gripă și viroze. „Din păcate, cadrele ...
Weekend plin pentru cadrele medicale de la Spitalul de Copii Galați
Luni, 09 Ianuarie 2023 22:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Weekend plin pentru cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan" Galați, datorită numărului mare de copii care au avut nevoie de investigații medicale pe fondul creșterii numărului de cazuri de viroze respiratorii și gripe. Conform managerului unității spitalicești, dr. Ciprian Dinu, luni, 9 ianuarie, spitalul era plin. „Sâmbătă și duminică, la Unitatea de Primiri Urgențe de la spital s-au prezentat 205 pacienți, dintre care 46 au rămas interna ...
Inimioare dulci
Duminică, 15 Ianuarie 2023 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente: 4 felii groase pâine albă, 200 ml lapte, 2 ouă, 2 linguri unt, 2 vârfuri de cuțit scorțișoară, 1 lingură zahăr, 80 g ciocolată amăruie, un vârf de cuțit cardamom și anason măcinat.
Preparare: din feliile de pâine albă se decupează inimioare mari. 125 ml lapte și ouă se amestecă, se înmoaie inimioarele în acestea și se rumenesc în untul încins, pe ambele părți. Inimioarele se așază pe o tavă cu hârtie de copt. Se amestecă scorțișoara și zahărul, ...