"Poate să fie şi un tur de scrutin, şi două, şi trei la Primărie. Eu am un singur tur la pantaloni!", mi-a spus, zâmbind, zilele trecute, un primar din judeţ. E acelaşi căruia, în decembrie 2017, un consătean în zisese chiar în faţa mea: "Fă să avem apă nonstop şi-o…
Periuţe şi pastă de dinţi, şampon, săpun şi detergent. Toate vor fi oferite, cu titlu gratuit, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2019/2020), derulat de Uniunea Europeană. Conform autorităţilor locale, beneficiarii programului vor primi câte o cutie cu produse de igienă, care conţine cinci periuţe de dinţi, patru…
Cum să-i apropii pe alde generaţia Twitter-Facebook-Instagram-Whatsapp de Eminescu? Am participat de-a lungul timpului la o mulţime de evenimente unde profesori cu bune intenţii se dădeau de ceasul morţii să-i apropie pe copii de graiul dulce-romantic uşor prăfuit din poeziile sale, iar în ochii lor nu se prea citea nicio…

Ciocolata pentru toţi

Scris de Miercuri, 15 Ianuarie 2020

După ce i-ai promis unui copil o ciocolată, va fi destul de greu să nu i-o mai dai, pe motiv „că nu face bine la sănătate”. Se va lăsa cu plânsete. Cam aşa şi cu majorarea alocaţiilor pentru copii. Desigur, au fost şi jocuri politice la mijloc, dar cum, necum,…
Se discută aprins, de câteva zile încoace, despre majorarea vârstei de pensionare. Ideea, extrasă dintr-un discurs al unui lider liberal, a fost deformată din gură-n gură până a ajuns un fake news de toată fala. De fapt, dezbaterea propusă viza posibilitatea prelungirii vârstei de pensionare pentru medicii şi profesorii care…

Pe când și o investiție în oameni?

Scris de Luni, 13 Ianuarie 2020

Ultimii doi ani au fost marcați de o dezmorțire a investițiilor în spitalele gălățene. În special datorită atragerii de bani europeni, secții întregi au fost deja sau urmează să fie modernizate și extinse, iar aparatura și dispozitivele medicale, uneori vechi de zeci de ani, înlocuite cu echipamente moderne. În ciuda…

Explicațiile nu țin de cald

Scris de Sâmbătă, 11 Ianuarie 2020

Două-trei minute pot fi relative, depinde pe care parte a ușii de la toaletă ești. La fel este cu cele cinci-zece minute, uneori chiar mai multe, de așteptare în stația de autobuz, în funcție de cât de frig este. Dar e greu să fii empatic cu gălățeanul plătitor de taxe…
„Ţineţi-vă funduleţul că e nasol!”, a fost una dintre replicile suburbane rostite în plenul ultimei şedinţe a Consiliului Local din 2019, avertisment/ameninţare care se poate auzi inclusiv pe înregistrarea audio a întrunirii, pe site-ul administraţiei locale, după o oră, 33 de minute şi 33 de secunde. Expeditorul şi adresantul sunt…

Copii sub sclavia aplicaţiilor

Scris de Joi, 09 Ianuarie 2020

Nu mai e mare scofală să ai cont pe o reţea clasică de socializare sau să comunici prin super-uzitatele canale de mesagerie. Puştii de azi sunt abonaţi la aplicaţii pe care le descoperă singuri, la foc automat, depăşindu-şi părinţii care află de nocivitatea „găselniţei” abia când efecte grave şi periculoase…

Deşteaptă-te, române!

Scris de Miercuri, 08 Ianuarie 2020

Sunt tare curios cu ce se va solda campania „Deşteaptă-te, Galaţi!", menită a face oraşul nostru mult mai vizibil cultural. Iniţiativa unui jurnalist-scriitor-colecţionar a găsit ecou, incredibil, la autorităţile locale şi judeţene! A fost deja o primă întâlnire, între autorităţi, ONG-uri şi chiar persoane cu idei. Se aşteaptă însă şi…

”Pac la războiu”

Scris de Marți, 07 Ianuarie 2020

Odată cu criza izbucnită între SUA şi Iran după „neutralizarea” generalului Qassem Soleimani a crescut nu doar riscul unui conflict regional, dar şi cel al revizuirii actualului sistem de alianţe ce au asigurat până în prezent stabilitatea la nivel internaţional. Sunt chestiuni care privesc şi România, mai ales dacă ne…
Statul paralel. Există, nu există, cine îl conduce, ce face el şi de unde a venit? Toată lumea îşi dă cu presupusul şi discută pe şi despre acest subiect. Jurnalişti, politicieni, procurori, oameni de rând, afacerişti, toţi laolaltă şi fiecare în parte, au devenit, peste noapte, experţi în „statul paralel”…

Privind cu durere spre vara olimpică

Scris de Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020

Ne aflăm la început de an olimpic, în vară urmând să fie cel mai mare eveniment sportiv al lumii, Jocurile Olimpice de la Tokyo. Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), mizează pe obţinerea a opt medalii, ceeea ce n-ar fi deloc rău, însă doar prin comparaţie cu…

Cât mai valorează o viaţă de om?

Scris de Vineri, 03 Ianuarie 2020

2.500 de lei. Atât ar fi primit doi tineri abia ieşiţi din adolescenţă pentru a o scăpa pe o femeie din satul Buciumeni, amanta unuia dintre ei, de soţul cu peste 30 de ani mai în vârstă. Pentru 1.250 de lei de persoană, cei doi au intrat în casa în…
Parcă mai ieri râdeam scandalizaţi de gafa Vioricăi Dăncilă cu anul "douăzeci douăzeci". Doar că atunci acesta părea departe şi înecat cumva într-un nor de speranţă. Speranţa că se va întâmpla ceva şi vom scăpa de guvernul condus de un prim ministru care nici măcar nu ştie să vorbească, ce…
Semne rele anul are! Foarte mulţi gălăţeni au primit cu stupoare, în ultimul timp, „felicitări” sub forma unor somaţii de plată din partea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Primăriei Galaţi. Şocul respectivilor contribuabili a fost cu atât mai mare cu cât ei îşi achitaseră în avans taxele şi…

Cum să alungi publicul din tribune

Scris de Vineri, 27 Decembrie 2019

Sportul, în special cel de echipă, ar trebui să aibă ca pilon principal publicul. Fără apartenența la cei din tribune, parcă joci degeaba. Sportul este un fenomen social, este ceva demonstrat, iar atunci când nu-ţi pasă de ce este în tribună, cam ieşi din această sferă. Raportându-mă fie şi doar…

Tu mai crezi în Moş Crăciun?

Scris de Marți, 24 Decembrie 2019

Eu mai cred! Bine, pe vremea copilăriei mele îl chema „Moş Gerilă”, avea barbă din vată cumpărată "pe sub mână" de la Farmacie, purta mănuşile albe ale tovarăşei educatoare şi bocancii tăticului lui Bogdan, colegul meu preferat de la grădiniţă. Îmi aducea cărţi şi ceva bomboane de pom. Bomboane care,…

Trei decenii de ziare şi o zi

Scris de Luni, 23 Decembrie 2019

Să faci, de şase ori pe săptămână, câte un ziar timp de 30 de ani nu e puţin lucru. Uneori, doar când mă gândesc la numărul ediţiilor la care am contribuit direct şi personal, în ultimii 20 de ani, mă apucă ameţeala. Când ştirile vin buluc peste tine, când suferinţele…

Iată, bifăm şi amintirea revoluţiei

Scris de Sâmbătă, 21 Decembrie 2019

Ultima sesiune plenară a Parlamentului European a fost deschisă joi cu o dezbatere despre comemorarea a trei decenii de la Revoluţia din decembrie 1989 în România. E onorant să se vorbească despre un important eveniment istoric românesc, însă suntem şi arătaţi cu degetul: s-a cerut să se facă lumină asupra…

Magia e în noi toţi

Scris de Vineri, 20 Decembrie 2019

De câte ori Moş Crăciun v-a adus exact ce v-aţi dorit? De câte ori v-aţi uitat pe scrisoarea pe care i-aţi trimis-o şi aţi bifat TOT de pe ea? Mie, personal, nu mi s-a întâmplat niciodată asta. Să nu fiu greşit înţeles, Moşul a venit în fiecare an la mine,…
Foarte frumos e în Grădina Publică pe înserat! O adevărată cascadă de luminiţe, aşezate cu bun gust. Nimic care să-ţi agreseze ochiul, dimpotrivă, s-a mizat pe argintiu şi auriu, cu câteva accente de culoare, care dau parcului un aer de Occident, cu nimic mai prejos decât, să zicem, feeria din…

Cum să(-ți) faci un bine de sărbători

Scris de Miercuri, 18 Decembrie 2019

Vine Crăciunul, trece Crăciunul, durerile și nevoile rămân tot acolo, copiii orfani sau nevoiași au nevoie de ajutor și în restul anului, la fel şi animalele fără stăpân. Nu scrie nicăieri că trebuie să fiți caritabili conform calendarului.Dacă nu aveți bani de daruri, spuneți-le asta prietenilor și membrilor familiei, dăruiți-le,…
Sunt doi tineri din România anului 2019, care au văzut lumina zilei în democraţia pe care fiecare a înţeles-o şi o trăieşte cum îl duce capul, sau pentru cei mai puţin inspiraţi, după cum le arată alţii să o facă. Este singurul lor numitor comun. Ea trăieşte în lumea oamenilor…
Pagina 3 din 103