Facultăţi de top la Galaţi - Educaţie fizică şi sport, un domeniu căutat
Foto: Foto: Angela Ribinciuc

Facultăţi de top la Galaţi - Educaţie fizică şi sport, un domeniu căutat
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ca urmare a recentei ierarhizări a programelor de studii ale universităţilor din ţară, unul din cele şapte domenii de vârf (de  categorie A) din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” este Educaţia Fizică şi Sportul. În plus, şi la recenta evaluare a calităţii activităţii de cercetare ştiinţifică, Educaţia Fizică şi Sportul de la Galaţi s-au situat pe un onorabil loc 2 (după UNEFS Bucureşti) rezultat ce l-a surprins în mod plăcut chiar şi pe decanul facultăţii gălăţene, prof.univ.dr. Alexandru Păcuraru.

„Nu vor putea rămâne 23 de facultăţi de profil”

Născut la Suceava, dar gălăţean din 1967, Alexandru Păcuraru, omul care şi-a dedicat aproape 50 de ani sportului (fiind voleibalist de performanţă, antrenor şi apoi cadru didactic) ne-a declarat: „Dacă la ierarhizarea programelor de studiu ne aşteptam la categoria A, în schimb, la cercetare ştiinţifică am fi zis că suntem cam pe locul 4 sau 5. Dar avem câţiva colegi tineri care au publicat articole ISI, au fost prin străinătate şi datorită cărora am obţinut un punctaj foarte bun: Laurenţiu Talaghir, Teodora Iconomescu, Gabriel Manolache. Avem, de asemenea, invenţii brevetate de Zenovia Stan,  Eugen Baştiurea, Carmen Preda – care, la 26 de ani, a devenit cel mai tânăr doctor în educaţie fizică din ţară. Toată lumea se luptă să obţină un loc cât mai bun la aceste ierarhizări, pentru că e clar că în ţară nu vor putea rămâne 23 de facultăţi de Educaţie fizică. Viitorul va aduce comasări, iar finanţări vor primi doar cei care demonstrează că sunt buni”.

„Absolvenţii noştri sunt căutaţi”

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi are, în prezent, 24 de cadre didactice, 409 studenţi la ciclul I, studii de  licenţă (dintre care 234 la Educaţie fizică şi 169 la Kinetoterapie) şi 109 studenţi la ciclul II, studii de masterat (52 la Educaţie fizică şcolară şi management sportiv şi 57 la Kinetoterapie la domiciliu). 58 dintre studenţii gălăţeni au beneficiat până acum de burse prin programe Erasmus, în prezent fiind plecaţi 6 în Portugalia: „Mari şanse au aceşti copii. Au o deschidere extraordinară”, declară decanul facultăţii, adăugând: „Toţi colegii din ţară ne invidiază pentru programul de master pe care îl avem – Kinetoterapie la domiciliu, pentru că peste tot, absolvenţii noştri sunt căutaţi, mai mult de jumătate dintre ei pleacă în primul an. Acesta e şi motivul pentru care nu putem aduce nici un asistent la noi, pe de o parte pentru că şi posturile sunt blocate, dar cei mai buni dintre ei pleacă din ţară. Pe de altă parte, foarte mulţi dintre directorii de şcoli sau licee şi profesorii de educaţie fizică de la Galaţi sunt absolvenţi ai facultăţii noastre, pentru că sunt buni organizatori”.

Performanţa are un preţ

Teoretic, oamenii care fac sport sunt mai sănătoşi. Însă atunci când vorbim despre înalta performanţă, lucrurile se schimbă un pic, după cum ne spune domnul Alexandru Păcuraru: „În lumea asta, orice are un preţ. La sportivii de performanţă uzura este prea mare şi atunci apar bolile profesionale. La tenis se dezvoltă mai mult o parte a corpului şi se dezechilibrează coloana, la volei – de la atâtea sărituri şi aterizări au de suferit genunchii  şi coloana”.

Câte discipline implică sportul

Ce învaţă un student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport? „Cei trei ani de studii de licenţă îţi dau cultura generală necesară în acest domeniu, dar aprofundarea se face la masterat şi la doctorat. Pe cât pare de simplă educaţia fizică, pe atât e de complexă, pentru că este multidisciplinară, ea include anatomie, fiziologie, psihologie pedagogică, ca să nu mai vorbim despre cunoştinţele obligatorii de atletism şi gimnastică – ele sunt mama sportului. Orice lecţie de educaţie fizică presupune 60 la sută organizare. Ca profesor, trebuie să vorbeşti cât mai puţin, dar cât mai pe înţelesul elevilor, comenzile să fie ferme, dar în această profesie, mai mult decât în altele, este esenţial să fii foarte apropiat de copii”, conchide prof.univ.dr.Alexandru Păcuraru, omul a cărui viaţă s-a împletit mereu cu sportul.

Citit 11328 ori Ultima modificare Joi, 08 Decembrie 2011 18:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.