* Avem şi noi un 1 Mai gălăţean… *
În România, ziua de1 Mai este sărbătorită din 1890, în cadrul mişcării socialiste şi nu doar mai târziu de regimul comunist. A fost o sărbătoare legală, respectată în timpul Regatului.
Regimul Comunist a politizat-o! De unde vine? 1889: Congresul Internaţionalei Socialiste a declarat 1 Mai „Ziua Internaţională a Muncii”, în memoria victimelor grevei generale de la Chicago, de la 1 mai 1886.
Zi în care sute de mii de muncitori americani au protestat, iar la Chicago au ieşit în stradă 90.000 de oameni care cereau ca ziua de lucru să aibă numai opt ore de muncă, fără reducerea salariului. Vi se pare mult?
Intervenţia dură a poliţiştilor a dus la moartea a patru protestatari, împuşcaţi. O diversiune făcută în aceeaşi seară de un poliţist, care a aruncat o bombă, făcea multe victime, de data aceasta printre poliţişti.
Au urmat arestări şi condamnarea la spânzurătoare a unor oameni nevinovaţi. Europenii sărbătoresc astăzi Ziua Muncii, iar americanii, pe 1 septembrie.
Oraşul roşu: o mistificare!
Ne-am deprins, după ieşirea dintr-o dictatură comunistă criminală, să privim numai în roz regimurile politice româneşti trecute.
Ne ruşinăm deci şi de mişcările muncitoreşti care ne-au adus astăzi la respectarea unor condiţii omeneşti de muncă. Eticheta de „comunist” se aplică încă astăzi cu destulă uşurinţă.
Un ziarist, Silviu Alupei, scria în 1990 în „România liberă” că Galaţiul este „un oraş roşu”, comunist, în care oamenii vorbesc în şoaptă de frica Securităţii.
Galaţiul nu-şi merita însă, datorită unei simple exagerări de presă, această etichetă, dacă este să-l comparăm cu alte oraşe româneşti.
Sintagma a prins însă foarte uşor, suprapunându-se pe vechea titulatură de „Portul roşu”, căpătată în perioada interbelică datorită puternicii mişcări sindicale de aici, mai ales a celei din port.
Să nu uităm că, până pe la începutul secolului XX, şi liberalii erau numiţi „roşii”, datorită ideilor prea moderne care-i deranjau pe conservatori…
Sindicatele, în special cele ale docherilor, voiau la 1916 nişte lucruri de bun-simţ pentru vremurile noastre, de neconceput însă pe atunci: schimburi de muncă corecte sau încărcarea egală a muncitorilor…
Protest împotriva speculei
13 iunie 1916 este un fel de 1 mai 1886 românesc, căci Galaţiul a fost sprijinit de mari centrale sindicale după manifestaţia de atunci.
Muncitorii gălăţeni protestau de ceva vreme împotriva speculei, cu zahăr în special, a lipsurilor pe fondul efortului de război.
Adoptând un curent european pacifist, dezvoltat şi în Franţa, protestatarii, influenţaţi de Partidul Social Democrat (şi nu de Partidul Comunist, apărut abia în 1921) al lui Titel Petrescu, deveneau indezirabili în faţa Guvernului care reuşise să ne smulgă din neutralitate.
Cuvântul „pace” devenea sinonim cu „trădare”, iar starea de război era adesea invocată împotriva grevelor, muncitorii putând fi… mobilizaţi la muncă.
Guvernul intrase de altfel în banii pentru înzestrarea Armatei şi făcea apeluri la populaţie, să doneze bani pentru achiziţionarea de obiele – fâşiile de pânză care înlocuiau ciorapii.
Ziarele dezvăluiau, ca şi acum, tot felul de delapidări la nivel înalt. Presiunea străzii n-a putut fi învinsă de poliţişti.
Zece dintre cei vreo 6.000 de manifestanţi care se deplasau pe actuala stradă a Portului au murit în dreptul Palatului Navigaţiei, după ce militarii au tras în cei din fruntea coloanei, invocând un foc de armă dinspre mulţime.
Primul din grup, mort pentru că îngrijirile medicale au venit prea târziu, a fost muncitorul Spiridon Vrânceanu, căruia i s-a ridicat o statuie în timpul comunismului.
Azi, placa comemorativă de pe Palatul Navigaţiei a dispărut, iar monumentul de la „Eternitatea” unde zac cele zece victime ale pacifismului a fost vandalizat.
Textul cu „În amintirea celor asasinaţi mişeleşte, cerând pâine şi dreptate”, a fost ras cu dalta, iar cele două ciocane încrucişate, de pe monument, au fost confundate cu secera şi ciocanul sau cu însemnele minerilor şi au fost doborâte…
