Fostul palat Simion Gheorghiu de pe strada Domnească nr. 24, de peste drum de Biserica Greacă, este în continuare o fantomă. Prin ferestrele-i căscate bate vântul şi se adună mizeria! Ce a fost, „puţin ne pasă”, vorba lui Coşbuc: pe lista monumentelor istorice adoptată de Ministerul Culturii, imobilul, încă falnic - văzut din faţă, cocină dărăpănată - văzut din spate, figurează chiar aşa: „Casă”, cu numărul de inventar GL-II-m-B-03011...
Ministerul Culturii ne lasă să reparăm...
L-am întrebat pe primarul Dumitru Nicolae ce se mai întâmplă cu monumentul istoric, pentru că anterior nu existase acordul Ministerului Culturii pentru reabilitarea sau chiar, aşa cum se discuta la un moment dat, demolarea (!?) sa. „Este autorizaţie de la Ministerul Culturii pentru Domnească 24.”
Şi încă o veste bună: „Dacă voi face localul Primăriei acolo, voi face şi Casa Cărţii la parter, că mi-e silă de modul în care cultura noastră acţionează. Şi numai voi sunteţi de vină (presa - n.red.)!
Dacă eram eu în locul lui Herăscu (patronul care a schimbat destinaţia iniţială a magazinului de la Romarta unde a funcţionat Librăria Centrală, n.red.), mă masacraţi în scris. Dacă-i Herăscu – gata, s-a rezolvat problema!”
De parcă noi, cei din presă, am vândut active şi am dat aprobări…
S-a aranjat – nu se poate!
Dacă ministerul vrea, să ne suflecăm mânecile! Când să mă bucur, aflu însă tot de la primar că, între timp, clădirea a fost revendicată: „Şi-acolo e proces!” Primăria se judecă cu revendicatorul. Unul dintre multele procese de gen.
Primarul a explicat că revendicările nu vin numai din partea urmaşilor foştilor proprietari: „Se face un act că prin 1930, să zicem, l-a împrumutat cu o sumă de bani pe proprietar, care a pus gaj clădirea, iar banii nu au fost daţi... Am un exemplu pe Cuza 43 – toate-s falsuri!” Dar în Justiţie, situaţia poate fi blocată „ani buni”, crede primarul.
Dacă între timp se prăbuşeşte peste cineva clădirea fără stăpân?! – ne întrebăm. Primăria este deja în proces, pentru clădirea din Domnească 24, cu Plopeşean Mihai şi are termen de judecată 27 mai, la Înalta Curte de Casaţie.
Dreptul la proprietate contra dreptului urbei
„Eu ca cetăţean al acestei ţări sunt foarte nemulţumit de modul în care s-au dat legile cu retrocedările – a declarat primarul Dumitru Nicolae în ultima sa conferinţă de presă. Şi familia mea a avut revendicări, dar aici este ceva peste puterea mea de a înţelege! La fel e şi cu Primăria”, localul acesteia fiind revendicat de familia Pierre Macri.
Primarul se mai plângea că, imediat ce vrea să facă o parcare (ultima tentativă, în zona Gării), apare un revendicator... Într-adevăr, dreptul la proprietate este garantat de Constituţie şi este morală restituirea vechilor clădiri, însă unele sunt de utilitate publică, sunt monumente istorice şi ar putea fi răscumpărate la preţul pieţei şi nu unul pipărat. Unde mai pui că unii dintre cei care îşi primesc înapoi casele n-au fonduri pentru întreţinere şi produc astfel noi ruine!
Se poate mai repede!
Dar se poate şi altfel! Am pornit de la un alt caz concret: în ultima şedinţă a Consiliului Judeţului (CJ), consilierii au votat „declararea utilităţii publice în interes local a lucrării «Parc zona centrală comuna Munteni»”. Şi acolo este vorba despre un proprietar viu, nu despre un urmaş de proprietar! Primarul Muntenilor a trecut direct la negocieri, s-a blocat, însă CJ a preluat „cazul”.
L-am abordat pe preşedintele CJ Eugen Chebac cu întrebarea: pot fi declarate de utilitate publică o serie de clădiri-monument din oraşul Galaţi, cum ar fi cea de pe Domnească 24? „Sigur, mi-a răspuns preşedintele. Chiar am să discut şi cu domnul primar Nicolae, să-l ajutăm în această privinţă.
Nu, nu contează dacă acum clădirea este în litigiu”.
Ce zice exact legea?
Preşedintele Chebac a citat Legea nr. 33 din 1994 (N.R. - Reţineţi anul!) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Să vedem ce cuprinde legea.
La capitolul 1, art. 1, găsim: „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.”
Cap. 2 art. 5: „Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local”.
Tot la cap.2, art. 6 precizează care sunt obiectivele în cauză; printre altele: ...” clădirile şi terenurile necesare construcţiilor de locuinţe sociale şi altor obiective sociale de învăţămînt, sănătate, cultură, sport, protecţie şi asistenţă socială, precum şi de administraţie publică şi pentru autorităţile judecatoreşti; salvarea, protejarea şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice”... cum este strada Domnească.
Art. 7 stabileşte cine declară utilitatea publică: „ Utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrările de interes naţional şi de către consiliile judeţene şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti pentru lucrările de interes local”. Obiectivul trebuie trecut în planul de urbanism şi cercetat în prealabil de o comisie a CJ.
Legea subliniază însă şi „caracterul de excepţie conferit de Constituţia Romaniei şi de Codul civil cedării prin expropriere a dreptului de proprietate privata”. Şi credem că Domnească 24 este o foarte bună „excepţie”!
Însă e trist că avem lege din 1994 şi clădirea respectivă se prăbuşeşte de peste un deceniu sub ochii îngăduitori ai autorităţilor.
