Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

Deseară e sâmbătă. Şi e ceai la Florica. Şi sunt chemat şi eu. Sunt chemat să-mi întreţin iubirea şi să fac atmosferă mai acătării. Că ăştia, invitaţii de regulă, miros a tămâie tocmai de pe strada Română. Prin urmare, vin de la muncă pe la ora trei jumate post meridian,…

Sigur că da! îmi sfârâie ochii şi călcâiele după Florica din colţ! din colţul de jos al străzii Spătarului, exact unde asta dă-n Columb, casa din stânga! sunt lulea după ea, cum se zice! o iubesc romantic! o ador tare! gândul la ea m-a făcut să arăt ca un ţâr!…

Sunt chiriaş în casa de pe strada Spătarului 23. Tanti Maria (spălătoreasă harnică la nu ştiu ce fabrică de scos apa din urechi) şi nea Ion (tinichigiu notoriu la nu ştiu ce uzină de băgat apa în urechi) sunt proprietarii odăii în care stau. În odaia asta am un pat…

Iată-l, vine! în sfârşit, vine! e tânăr, are treizeci şi doi de ani, deşi a plecat (a dispărut) în urmă cu mai mult de cinci secole şi jumătate! vine pe jos, că n-are cal! calul său este expus în galantare, la discreţia lăcomiei celor care vând! care vând totul, începând…

Nici nu ştiu cum să mă adresez ţie: domnule bătrân? ori bătrânule domn? Însă sper şi te rog să nu te superi dacă îţi spun simplu: bătrâne!... Aşadar, acestea fiind puse la punct, mă grăbesc să-ţi scriu despre evenimentul ce urmează să se petreacă mâine, în spaţiul şi în timpul…

Ce, sunt obligat să-mi îngrădesc domeniul? Ce, îmi poate impune cineva să iau măsuri pacifice împotriva câinilor abandonaţi la marginea satului, câini care, iată, îmi invadează şi-mi cutreieră grădina şi ograda, n-au nici o frică, umblă în haită şi caută mâncare, cu orice preţ?! Nu sunt obligat, nu-mi fac nici…

Mai înainte de povestea cu pisicile din ziarul de ieri, alţi deştepţi de vază (din Brăila, de data aceasta) pun mână de la mână, ură de la ură, ciomag de la ciomag...şi prind câteva hectare de câini din oraşul lor faimos prin Fănuş Neagu şi prin cuţitarii săi, şi-i urcă…

Sunt trei pisici. Două, una albă cu pete negre şi una neagră cu pete albe, stau în podul bucătăriei. A treia, roşcată cu gri, locuieşte în grădină. Cele din pod sunt sperioase şi timide, se ascund de cea din grădină, care-i mai rea şi-şi plimbă aerul de regină peste suflarea…

Doar patru cuvinte. După atâtea dimineţi de pândă şi mirare şi admirare şi sfială şi chiar frică, doar patru cuvinte îmi spune această halucinantă femeie în rochie neagră, tocită de sprijinirea vioarei pe umărul stâng, Şi după atâta aşteptare şi căutare şi nădejde, consider că meritam să-mi spună mai multe…

Misterioasa femeie din ziarul de vineri (statuia în mişcare, cum am îndrăznit să-i spun) nu face nici un semn că vrea sau nu vrea floarea de nu-mă-uita. Scotocesc în buzunar şi găsesc "Rochia fără sfârşit", o carte cu poezii mică (oleacă mai mare decât unghia unui cititor consacrat) şi, cu…

În vara anului ăsta, mai mult ca în foarte mulţi ani, grâul s-a făcut foarte înalt şi foarte mare în spic şi în bob. A dat Domnul să fie şi pâine şi paie. A plouat, adică. Aşa zicem şi credem noi: că Cel de Sus organizează şi dirijează ploile! şi…

Iese din cimitirul Sfântul Lazăr şi face la dreapta. Oare unde se duce? O urmăresc. Merge destul de încet şi elegant. Poartă aceeaşi rochie neagră, din catifea veche. Trece pe lângă mine. Parcă-i umbră de femeie, umbră de violonistă, umbră de vioară, umbră de mi/re/la/sol. Îmi fac nişte curaj s-o…