Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

O lecţie de pictură la Sovata (I)

Scris de Sâmbătă, 13 Octombrie 2012
Sunt în vacanţă. Am şaptesprezece ani. Sunt la sora mea. Sora mea locuieşte în Sovata. Sovata (cred că ştie tot ne/muritorul de rând) este o staţiune balneoclimaterică renumită pentru procedurile terapeutice folosite întru depistarea şi nimicirea imposibilităţilor maternale, dar şi pentru îmblânzirea şi chiar anihilarea plictiselii conjugale... Aşadar (acestea fiind…

Noaptea picioarelor scurte, clipa din mână şi eternitatea din par (II)

Scris de Vineri, 12 Octombrie 2012
Şi sigur mai ştii că (sub acel trandafir sălbatic, pomenit în ziarul de ieri, la umbra şi în paza căruia vrem să şedem şi să veşnicim prezentul) poetul Ioanid Romanescu a scris şi a strigat, a strigat şi a scris: "Trăiască poezia şi marii visători!"... Desigur, unii dementocraţi vor grongăni…

Noaptea picioarelor scurte, clipa din mână şi eternitatea din par (I)

Scris de Joi, 11 Octombrie 2012
Să nu te îndepărtezi prea mult, fiindcă prea repede se transformă totul în amintire. Nu-i mai bine să stăm cât mai departe de aceste aduceri aminte, cele din trecut, dar şi cele din viitor? Nu-i mai bine să veşnicim prezentul, să-i dăm tot ce avem şi să nu lăsăm nimic…

Noaptea picioarelor lungi şi scârţâitul banal al veşniciei (II)

Scris de Miercuri, 10 Octombrie 2012
Cum scriam în ziarul de ieri, nu ne opreşte nimeni să (nu) ascultăm, să (nu) vedem, să (nu) ocolim, să (nu) respingem, să (nu) refuzăm, să (nu) blestemăm, să (nu) îmbrăţişăm... scârţâitul banal al veşniciei!... Sigur că da!... după atâta mers şi alergare pe drumul necunoscut şi cu locuri de…

Noaptea picioarelor lungi şi scârţâitul banal al veşniciei (I)

Scris de Marți, 09 Octombrie 2012
Pe acelaşi drum, dar nu pe aceeaşi cale, cu pas însingurat şi (în suflet şi în gând) cu foşnetul (acela) de mătase, mă întorc mereu în locul de unde am plecat, indiferent în care (cealaltă) parte ajung. Şi ochiul tău de argus mă urmăreşte până la capătul drumului fără capăt,…

Doamna Persefona şi lira lui Orfeu

Scris de Luni, 08 Octombrie 2012
Îl căutăm cu lumânarea! şi ziua, şi noaptea, continuu! poate-l găsim! poate-l salvăm! să fie, aşa, măcar de leac! să fie, aşa, măcar de sămânţă! unii habar n-au ce căutăm! alţii cred că am luat-o printre vişini, că am dat în dambla! să fie sănătoşi, dar nu credem că sunt!…

La orizont nu putem ajunge decât pe jos

Scris de Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Pregătesc cercul. Cercul trebuie pregătit bine, să nu mă lase în drum. Mă uit la cerc. Are tot, deocamdată. Are centru, chiar dacă nu-l văd. Are rază. Nici pe asta n-o văd. Că nu-mi intră în ochi, cum razele de soare, de lună, de lampă... Are şi trei virgulă paisprezece...…

Marele necunoscut de lângă noi

Scris de Vineri, 05 Octombrie 2012
O păpuşă vie zvârlită în iarbă îmi spune mai mult decât o păpuşă moartă frumos în landou. Zvârlită în iarbă, la marginea drumului, la marginea uitării, printre mărăcini şi resturi de cadavre animale, printre nouri de praf şi excremente. Şi cu mâinile rupte din umeri. Şi cu picioarele rupte din…

Linii cu aripi, cruci cu pene şi autodafe

Scris de Joi, 04 Octombrie 2012
Pot jura că astfel de foşnet nu mi-a fost dat să aud niciodată, nicăieri. De multe ori am traversat şi m-a traversat (noaptea) foşnetul razelor de lună. De şi mai multe ori m-a mângâiat (ziua şi noaptea) foşnetul frunzelor în pădure, dar şi foşnetul licuricilor prin ierburile şi râpile şi…

Câteva observaţii la masa de prânz

Scris de Miercuri, 03 Octombrie 2012
Pune viţă de vie uscată în sobă, mestecă în tocăniţa de pătlăgele verzi, oftează, cerne făină de păpuşoi albi, cată la ceaunul cel mare pus pe ochiul cel mare al plitei...(nu cumva să se umfle şi să dea în foc apa presărată pentru mămăligă)...se uită să vadă cam la ce…

Plânsuri para/fine şi parfum de nu-mă-(poţi)-uita (II)

Scris de Marți, 02 Octombrie 2012
Muşc din măr, lacom, jumătate, în timp ce mă uit la umbra pierzându-se fâlfâind spre dincolo de zare şi spre dincolo de lume. Trebuie să-l muşc! Măcar atât să fac întru memoria alcătuirii cu pene colorate: să-i ascult ruga (şi porunca)!... E bun mărul. Mă uit la măr şi zic:…

Plânsuri para/fine şi parfum de nu-mă-(poţi)-uita (I)

Scris de Luni, 01 Octombrie 2012
Uşor clătinată de vânt, dar fără farmecul păsării de atunci, creanga de măr sfidează vremea şi timpul. Nici un cântec nu-şi mai strânge ghearele în jurul ei, chiar dacă suratele-i (la fel de lire) îmi lasă posibilitatea de a pricepe că au uitat momentul crimei... ori nu l-au uitat, dar…

Numărătoarea inversă şi mirosul morţii

Scris de Sâmbătă, 29 Septembrie 2012
Dacă vreau şi reuşesc s-o ucid acum, regretul este mai mic, mai puţin sau chiar deloc. Pentru că, la vârsta pe care o am, nu prea ştiu ce-i aceea părere de rău, ce reprezintă durerea altora, ce înseamnă moartea celui drag, celui apropiat. Dacă mi se face milă şi îmi…

Sigur că da: domnul Cristea are dreptate!

Scris de Vineri, 28 Septembrie 2012
Ce serios e omul acesta!... Unii spun că-i bun ca pâinea caldă. Alţii spun că-i bun de pus pe rană. Unii - că-i mană cerească. Alţii - că-i băiat de treabă. Şi tot aşa: că-i de-al nostru, că-i fără egal, că-i săritor, că-i cel mai tare şi cel mai înţelegător...…

O duminică frumoasă în lanul de secară

Scris de Joi, 27 Septembrie 2012
Nici vesel şi nici trist, bădia Gheorghe pleacă în fiecare dimineaţă, cu noaptea în cap, la muncă; nu la serviciu, zău! Are sau nu are de-ale gurii în traistă, nu contează. Ia hârleţul, lopata şi târnăcopul pe umăr, îşi face o ţâră de cruce şi porneşte spre răsărit, parcă mereu…

Demult, când crapă oul şi metafora de ger

Scris de Miercuri, 26 Septembrie 2012
Demult, cam pe la începuturile dezrădăcinării, stau în gazdă pe strada Spătarului. Stau şi fumez de rup cerul şi pământul. Fumez Mărăşeşti (Marlboroşeşti, cum le ziceam atunci). Fumez şi citesc Mizerabilii, dar şi Fecioarele despletite, şi Unsprezece elegii... Stau într-o cameră mititică, tocmai în fundul ogrăzii. Iarna, nu fac foc.…

Ce blând s-a repezit o doamnă cu hrean şi cu ţelină spre mine!

Scris de Marți, 25 Septembrie 2012
Cică ţelina are proprietăţi miraculoase. Amanta mea nu ştie nimic despre însuşirile acestei plante care, iată, se poate consuma în orice stare şi cu orice, cu tot cu frunze, cu tot cu oase, cu tot cu sânge, în borş, în salată, în dorul lelei, în ciuda celor carnivori şi a…

Doamna Gherghina şi motanul Tilică

Scris de Luni, 24 Septembrie 2012
L-am văzut pe Tilică. E un motan simpatic şi foarte serios. Frumos, adică. Şi destul de mare, ca dimensiuni. Doamna Maria-Gherghina Enciu e stăpâna lui. În jur, destulă armonie. Nu poţi zice, nici măcar nu poţi bănui că aici s-a petrecut ceva aproape tragic, aproape ieşit din comun!... Tilică ţine…

Oare ce face pe-ntuneric doamna mea?

Scris de Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Cât e ziua de mare, ea doarme. Nu doarme cât e ziua de mică, pentru că (în perioada asta) ea e plecată. Şi cred că-i firesc să mă întreb: oare ce face (pe-ntuneric) doamna mea? Desigur, am căutat-o mereu! cu lacrimi şi bolnăvicioasă curiozitate am căutat-o! să văd cum doarme…

Încă un om de cretă albastră

Scris de Vineri, 21 Septembrie 2012
Sigur că da: mâine dimineaţă, omul de cretă albastră se ridică de pe asfalt şi se duce s-o caute pe fata care l-a desenat. Se ridică încet, să nu tulbure liniştea (şi bagajul) sapienşilor afumaţi şi amorţiţi şi adormiţi. Apoi, de la bază până la vârf, se uită la propria-i…

Ce se poate afla într-un pahar mare şi cu fundul lat

Scris de Joi, 20 Septembrie 2012
Vreau să beau nişte coniac. Una sută de mililitri. Cică-i foarte bun şi chiar ieftin coniacul Metaxa, mai ales când îl plăteşte vestala Erato, mai ales la restaurantul de pe partea stângă (cum te duci de la inelul de rocadă spre bacul de Zaclău, vizavi de parcul aşezat şi trist…

Omul de cretă albastră

Scris de Miercuri, 19 Septembrie 2012
Şade pe genunchi şi desenează pe asfalt. Desenează un om. Cu cretă îl desenează. Desenează şi este foarte frumoasă. Şi seamănă cu aşteptarea. Seamănă leit, nu aşa, doar oleacă şi doar de ochii lumii care trece pe lângă ea, încolo şi încoace, spre nicăieri. Cu începutul aşteptării seamănă, deoarece aceasta…

Ţaţa Anica şi norocul lui nea Ion

Scris de Marți, 18 Septembrie 2012
Cu nişte şolduri mari şi impunătoare, cu o faţă albă, netedă şi foarte atent întreţinută, dar şi cu un zâmbet bine confecţionat şi frumos afişat pe drumurile pline de colb ale satului, ţaţa Anica se bucură de o aleasă grijă din partea omului/bărbatului ei, Ion Nadă. Pe lungimea şi lăţimea…

Dincolo de casă, dincolo de păsări şi dincolo de ger

Scris de Luni, 17 Septembrie 2012
Mama Măriuca face sarmale. Ce sarmale bune face mama Măriuca! Face bune şi multe, că ne aşteaptă să ajungem acasă. Şi suntem mulţi, chiar şi când nu ne ducem toţi, deodată, acasă. Le face cu tot ce trebuie, dar pune şi suflet, pune şi dor, pune şi descântec, pune şi…
Pagina 119 din 125