EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Voluntarii de la "Cuza", alături de reprezentanţii Casei Regale
Scris de Mihaela Grecu, profesoară la Colegiul National "Al. I. Cuza" Luni, 23 Mai 2022
Ca o recunoaștere a eforturilor depuse de voluntarii Crucii Roșii de la Colegiul Național "Al. I. Cuza", în cadrul evenimentului "Trenul Regal" am avut marea onoare de a-i întâmpina pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, președintele Crucii Roșii Române, pe Alteța Sa Regală Principele Radu și pe Alteța Sa…
Gala Culturii Gălățene, la Teatrul Dramatic
Scris de Anca Melinte Luni, 23 Mai 2022
Cea de-a IX-a ediție a Galei Culturii Gălățene va avea loc luni, 23 mai 2022, de la ora 18,00, la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galați. În cadrul acestui eveniment, organizat de către Direcția Județeană pentru Cultură Galați, vor fi premiate zece personalități și instituții care s-au făcut remarcate, pe…
Întârzieri la montarea tablierului podului peste Dunăre
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 23 Mai 2022
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, vicepremierul Sorin Grindeanu, a efectuat vineri, 20 mai, o vizită de lucru pe șantierul podului peste Dunăre ce va conecta Galațiul și Brăila de malul din Tulcea. Investiția, în valoare de peste 350 de milioane de euro, este cel mai mare proiect de infrastructură derulat în…
Meditațiile cu profesorii de la clasă vor fi interzise
Scris de Ingrid Macovei Luni, 23 Mai 2022
Profesorilor le va fi interzis prin lege să mai facă meditații acasă cu elevii de la clasa la care predau, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit hotnews.ro. Această regulă ar putea fi aplicată din anul școlar 2022-2023 și, conform ministrului, vor exista sancțiuni pentru profesorii care vor încălca legea.…
Niciun decedat și 24 de infectați de COVID-19, în 48 de ore, la Galaţi
Scris de Beatrice Dumitriu Luni, 23 Mai 2022
Potrivit datelor centralizate și comunicate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru zilele de 21 și 22 mai, dintre cei 685 de pacienţi testaţi, 24 au fost declaraţi purtători ai noului coronavirus. Totalul gălățenilor infectaţi de la debutul pandemiei a ajuns astfel la 61.663. Din fericire,…
Peste 900 de refugiați ucraineni au venit în Galați în weekend
Scris de Beatrice Dumitriu Luni, 23 Mai 2022
În ultimele două zile, Poliția de Frontieră Galați a raportat peste 900 de cetățeni ucraineni care au tranzitat granița prin cele două puncte din județ, cel mai mare flux, de 618 persoane, înregistrându-se prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 355 de…
A început programul social "Litoralul pentru toți"
Scris de Ingrid Macovei Luni, 23 Mai 2022
Turiștii pot începe să meargă în stațiunile de la Marea Neagră, unde tarifele pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, începând cu data de 22 mai, prin programul social "Litoralul pentru toți". Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, preţurile sunt cu până la 70%…
Întreruperi de curent în mai multe comune gălățene
Scris de Cristinel Luca Duminică, 22 Mai 2022
Lucrările de întreținere programate de Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Galați în această săptămână vor duce la întreruperi de furnizare în mai multe localități din județ. Luni, 23 mai, "balul" va fi deschis de Foltești, cu zona de centru și zona gării spre centru, unde nu va fi…
De ce boicotează consilierii PNL ședințele CJ. „Să vină Dragoș Bucur și «Visuri la cheie»!”
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 21 Mai 2022
Pretenții, nu glumă! Liderul gălățean al liberalilor explică motivul tergiversării proiectului care vizează demolarea unor proprietăți de la marginea municipiului Galați. Se pare că PNL-iștii vor să vină Pro TV-ul și să filmeze totul, ca în show-ul coordonat de Dragoș Bucur. Trece timpul... Este unul dintre subiectele la modă din…
Granit „în valuri” lângă „Fata pe valuri”
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 21 Mai 2022
Dacă tot avem o fântână "Fata pe valuri", ne trebuie măcar un pavaj în valuri la Romarta, din moment ce, la Pasajul "Dunărea", copertinele în formă de scoică şi val ne-au ieşit mai degrabă betoniere sau OZN-uri. Lăsând glumele la o parte, dalele de granit din imediata vecinătate a celebrei…
Trafic auto închis pe strada Moruzzi și modificări ale traseelor de transport
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 21 Mai 2022
Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna desfășurare a lucrărilor la rețelele de apă și canalizare, începând cu data de 23 mai 2022, se va închide traficul auto pe strada Al. Moruzzi, tronsonul cuprins între strada Dogăriei și strada Griviței. Lucrările sunt etapizate astfel: etapa 1 - închidere strada Al.…
Zeci de mii de gălățeni, fără apă timp de 24 de ore
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 21 Mai 2022
Lucrările de reabilitare integrală a Stației de repompare Filești au ajuns în stadiul în care este necesară cuplarea unei conducte provizorii și montarea a cinci vane noi în incinta stației. Acest lucru va însemna întreruperea furnizării apei potabile pentru zeci de mii de gălățeni, dar și instituții și consumatori industriali…
Sfinţii Constantin şi Elena, prăznuiţi de ortodocşi pe 21 mai. Tradiţii şi obiceiuri
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 21 Mai 2022
Credincioşii ortodocşi îi serbează sâmbătă, 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Datorită lor creştinismul a devenit religie permisă, jertfele au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, informează Mediafax. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337), cunoscut…
24 de ore fără decese cauzate de COVID-19 și cu nouă bolnavi gălăţeni vindecați
Scris de Beatrice Dumitriu Sâmbătă, 21 Mai 2022
Numărul noilor infectări înregistrate în decurs de 24 de ore la Galați este în continuare scăzut, la fel ca și cel al bolnavilor care mai au nevoie de tratament sub supraveghere medicală. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru ultimele 24 de ore,…
Copiii abuzați sexual, traumatizați de un sistem înțepenit în trecut, care-i examinează pe „fierătanii” de acum 50 de ani (VIDEO)
Scris de pressHUB Vineri, 20 Mai 2022
Copiii agresați sexual, care vin deja cu traume uriașe la examinarea medico-legală, sunt de cele mai multe ori traumatizați în continuare în cabinete neprietenoase, cu scaune ginecologice de acum 50 de ani, unde sunt investigați medical cu „fierotenii” de care se îngrozesc și adulții, a explicat dr. Ligia Bărbării, specialist…
De ce a fost anulat votul României la Eurovision: „O neregulă de asemenea amploare este fără precedent”
Scris de Anca Melinte Vineri, 20 Mai 2022
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a explicat, joi seară, de ce au fost eliminate de la vot cele șase jurii, inclusiv România, acuzând că acestea s-ar fi votat între ele. „O neregulă de o asemenea amploare în ceea ce privește modelul de vot al juriului este fără precedent”,…
Va veni compania Continental la Galați?
Scris de Anca Melinte Vineri, 20 Mai 2022
"Sincer, nici nu pot să vă confirm, nici nu pot să vă infirm", a fost răspunsul primarului Ionuț Pucheanu la întrebarea cât de probabilă ar putea fi venirea la Galați a celebrei companii Continental, recunoscută pentru tehnologia pentru automobile, nu doar pentru anvelope. Totuși, edilul-șef și-a nuanțat răspunsul în doi…
Incendiu într-un bar din cartierul Micro 19
Scris de Beatrice Dumitriu Vineri, 20 Mai 2022
Un incendiu a produs panică în cartierul Micro 19, pe strada Zidarilor, încă de la primele ore ale dimineții, când un bar a fost cuprins de flăcări. La fața locului au intervenit 11 subofițeri cu doua autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj al…
Zeci de agenți economici gălățeni au intrat în insolvență
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 20 Mai 2022
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență la nivel național a crescut cu 14,18 la sută în primele trei luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 1.610 astfel de cazuri, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). La nivelul…
Soluție non-invazivă pentru litiaza renală
Scris de George Marinescu Vineri, 20 Mai 2022
La Spitalul Județean din Galați, pacienții cu pietre la rinichi au acum la dispoziție un nou tratament - litotriție extracorporală, o procedură non-invazivă și fără anestezie. "Astfel, în aproximativ 90% din cazuri, pacienții cu litiază renală scapă de intervențiile chirurgicale. Totul cu ajutorul unui aparat medical performant, care folosește ultrasunetele…
Stații și autobuze electrice, în zona Tecuci - Drăgănești
Scris de George Marinescu Vineri, 20 Mai 2022
Conform primarului din Tecuci, Lucian Costin, municipiul din nordul județului a depus, împreună cu comuna limitrofă Drăgănești, un proiect pentru achiziția a patru autobuze electrice și construcția a șase stații de încărcare, valoarea finanțării nerambursabile fiind, în acest caz, de 2,313 milioane de euro.Potrivit aceleiași surse, municipalitatea din Tecuci a…
Două gălățence, între vedetele care au acceptat provocarea America Express – Drumul Aurului
Scris de Anca Melinte Vineri, 20 Mai 2022
Artista Andreea Antonescu și actrița Doina Teodoru sunt gălățencele care au acceptat să facă parte dintre vedetele care vor porni în aventura vieții lor, în cel mai greu reality show din România – „America Express”. În caz că nu ați aflat deja, „Asia Express” se transformă în „America Express” care…
"Viola fantasia", de la Vivaldi la Piazzola
Scris de Remus Basalic Vineri, 20 Mai 2022
Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" vă propune pentru duminică, 22 mai, de la ora 18,30, un recital cameral de marcă - "Viola fantasia", susținut de Lucian Moraru (violă) și Horia Mihail (pian). Artistul Lucian Moraru revine astfel în orașul natal, după o absență de aproape zece ani,…
Clubul Kiwanis Galați, invitat la Congresul France-Monaco
Scris de Anca Spânu Vineri, 20 Mai 2022
Multe dintre activitățile suspendate din motive întemeiate în pandemie s-au reluat în această primăvară, aducând din nou împreună oameni cu aceleași preocupări și interese, printre care întrajutorarea semenilor, mai ales în urma izbucnirii conflictului armat din Ucraina, care rămâne o prioritate. Este și cazul Clubului Kiwanis România, care a reluat…