EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Sărbătoare la biserica de suflet a domnitorului Al. I. Cuza

Scris de Vineri, 26 Noiembrie 2021
Ca parte integrantă a manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna noiembrie, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei, Biserica ”Vovidenia” și-a sărbătorit duminică, 21 noiembrie, hramul în marea zi de sărbătoare a Intrării în biserică a Maicii Domnului. Biserica „Vovidenia“, din centrul municipiului, ocupă un loc aparte…

Apelul BNS către europarlamentarii români

Scris de Vineri, 26 Noiembrie 2021
Reprezentanții Blocului Național Sindical (BNS) au lansat un apel către europarlamentarii români, de a vota favorabil, într-o reuniune care urma să aibă loc joi, în Parlamentul European, proiectul de Directivă privind salariile minime adecvate. „Proiectul de Directivă inițiat de Comisia Europeană pentru salarii minime adecvate, în forma modificată și adoptată…

Fiu violent, arestat pentru scandal

Scris de Vineri, 26 Noiembrie 2021
Un tecucean în vârstă de 33 de ani a ajuns în arestul poliției după ce și-a bătut mama, care îl primise în casă, în ciuda trecutului violent. Femeia a ajuns să își reclame copilul la 112 după ce, pe fondul consumului de alcool, a făcut scandal în casă, a amenințat-o…

Lucrări de semnalizare rutieră

Scris de Vineri, 26 Noiembrie 2021
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că, începând cu data de 26 noiembrie 2021, se vor realiza lucrări de semnalizare rutieră verticală și orizontală pentru reglementarea circulației rutiere la intersecția străzilor Ana Ipătescu și Dogăriei. "Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, rugăm conducătorii auto să circule cu atenție…

A încercat să treacă de control cu o asigurare falsă

Scris de Vineri, 26 Noiembrie 2021
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a încercat să treacă vama cu o asigurare falsă. Bărbatul s-a prezentat, miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier pentru efectuarea formalităţilor de control necesare la intrarea în țară. Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz…

Păsări vânate ilegal, la Matca

Scris de Vineri, 26 Noiembrie 2021
Un vânător din Corod este cercetat penal după ce ar fi împușcat, timp de aproape un an, păsări pe un fond de vânătoare din nordul județului. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, este acuzat că în perioada ianuarie – noiembrie 2021, folosind o armă neletală de tir sportiv, cu…

Pieton lovit pe trecere

Scris de Vineri, 26 Noiembrie 2021
Un gălățean în vârstă de 70 de ani a ajuns în spital după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar. Omul a fost acroșat de un autoturism pe un marcaj pietonal de pe strada Traian, în urma impactului suferind mai multe leziuni care au…

COVID-19. Prag negativ depășit: peste 1.600 de gălățeni au pierdut lupta cu virusul

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
Unu din 25 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost declarat ca purtător al virusului. Joi, 25 noiembrie, au fost raportate 11 decese, Galațiul depășind astfel un nou prag psihologic negativ, la capitolul victime ale pandemiei. Peste 70 de bolnavi au fost declarați vindecați. Potrivit datelor centralizate…

UPDATE. SC Transurb SA are un nou director

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
Cu o experienţă de peste 30 de ani în Transurb, inginerul Ghiţă Paraschiv este noul director general al societăţii publice de transport în comun. Decizia numirii a fost luată joi, 25 noiembrie 2021, de Consiliul de Administraţie al SC Transurb SA. Potrivit datelor publice pe portalul companiei de transport, ing.…

Bărbat încarcerat pentru tentativă de omor

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale – Biroul Urmăriri au depistat și reținut la data de 22 noiembrie un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Tulucești. Tribunalul Galați a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, după ce fusese acuzat pentru tentativă…

A încercat să treacă graniţa cu un permis fals

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
Un sirian, în vârstă de 34 de ani, a fost depistat cu un permis de conducere fals. Bărbatul s-a prezentat, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați, miercuri, pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Olanda. Acesta a prezentat poliţiştilor un permis de conducere cu însemnele…

Astăzi, la Muzeul de Artă Vizuală, un film despre viaţa Ninei Cassian

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
În săptămâna în care se împlinesc 97 de ani de la nașterea, la Galați, a poetei, eseistei, compozitoarei, traducătoarei Nina Cassian (27 noiembrie 1924, Galați - 14 aprilie 2014, New York), Muzeul de Artă Vizuală Galați difuzează filmul ,,Distanța dintre mine și mine”, astăzi, 25 noiembrie, la ora 18,00, în…

Avarie după avarie, la rețeaua de apă

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
Conductele care formează rețeaua de alimentare cu apă din centrul orașului sunt pe ultima sută de metri din punct de vedere al capacității de funcționare! Vechi și extrem de degradate, țevile cedează de pe o zi pe alta, echipele de intervenție de la Apă Canal fiind nevoite să spargă strada…

Un nou consilier PSD a depus jurământul

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
Dorian Dumitru, fostul director general al SC Transurb SA, a depus miercuri, 24 noiembrie 2021, jurământul de consilier local din partea PSD. Politicianul va lua locul consilierei locale social-democrate Dochița Florea, care a încetat din viaţă. Succesiunea nu reprezintă o surpriză deoarece, potrivit listei de candidaţi PSD, la alegerile locale,…

Cine modernizează Parcul „Carol”

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
Pentru modernizarea cu fonduri europene a Parcului „Carol” (fost Parc CFR), Primăria Galați anunță că a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor cu Asocierea Consumcoop Galați - Fragar Trading SRL - Submit SRL. Aceasta a fost desemnată câștigătoarea licitației cu o ofertă de 6.114.277 de lei fără TVA.…

Ajutor de minimis pentru sectorul apicol

Scris de Joi, 25 Noiembrie 2021
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) îi informează pe apicultori că, până vineri, 26 noiembrie, inclusiv, se depun cereri de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol. Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de…

COVID-19. Legătura dintre rata de vaccinare și numărul de decese

Scris de Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Pagina de Facebook oficială „Ro Vaccinare” a publicat miercuri un grafic din care reiese că statele europene cu cele mai mari rate de vaccinare au înregistrat și cele mai puține decese cauzate de COVID-19, în ultimele 14 zile. Se poate vedea astfel legătura clară dintre rata de vaccinare și riscul…

Primele donații pentru recuperarea memoriei Galațiului

Scris de Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Proiectul demarat de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cu prilejul Zilelor Bibliotecii, sub titulatura „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile tale, istoria Galațiului!”, a dat deja primele roade, potrivit unui comunicat remis redacției. Primele fotografii și documente și-au găsit calea spre Colecțiile Speciale ale Bibliotecii, în urma donațiilor făcute de gălățeni. Fotografiile…

COVID-19. Peste 41.000 de gălăţeni au trecut cu bine prin boală

Scris de Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Aproape 50 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore au fost declaraţi ca purtători ai virusului. Miercuri, 24 noiembrie, au fost raportate opt decese și peste o sută de bolnavi au fost declarați vindecați. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei…

La supermarket - Separatoare ilegale între vaccinați și nevaccinați

Scris de Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Un lanț de supermarketuri din Galați a amenajat o serie de garduri pentru accesul separat în magazine al persoanelor nevaccinate de cele vaccinate. Numai că, în urma unor verificări efectuate de inspectorii ITM și cei ai ISU Galați, s-a constatat că o astfel de măsură este ilegală și s-a solicitat…

O nouă licitație pentru atribuirea locurilor de parcare rezidențiale

Scris de Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că s-a încheiat perioada contestațiilor și sunt publicate pe site-ul instituției cererile declarate respinse pentru atribuirea unui loc de parcare din Etapa II, Zona 15-A (Mazepa II) și Zona 10-B (Țiglina II). „Locul de parcare nr. 10B006, aferent codului de rezervare nr.…

COVID-19. Șapte morți și 50 de noi bolnavi, în 24 de ore

Scris de Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Unu din 23 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost declarat ca purtător al virusului. Marți, 23 noiembrie, au fost raportate șapte decese și aproape o sută de bolnavi au fost declarați vindecați. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre…

COVID-19. Peste 170.000 de gălățeni se pot considera complet imunizați

Scris de Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Luni, 22 noiembrie 2021, au fost vaccinate anti-COVID 1.889 persoane în județ, dintre care 434 cu prima doză, 851 cu doza 2 și 604 cu cea de booster. Imunizările au avut loc astfel: 433 la centrele de la Sala Sporturilor (63 prima doză, 184 doza 2 și 186 doza 3),…

UPDATE: Minorul dat dispărut a fost găsit

Scris de Marți, 23 Noiembrie 2021
UPDATE: Minorul a fost găsit. Un șofer a unui troleibuz a sesizat prin apel 112 faptul că minorul căutat de Poliție se afla în mijlocul de transport în comun pe care îl conduce pe strada Domnească, din municipiul Galați. Minorul a fost preluat de un echipaj de poliție și condus…
Pagina 163 din 819