EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Voluntariat pentru un mediu curat

Scris de Vineri, 05 Iunie 2009
Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi au făcut ieri, 4 iunie, un tur de forţă în Cartierul Micro 16 – Ţiglina III, într-o acţiune de ecologizare, iniţiată, la nivel naţional, de Ministerul Mediului. Directori sau simpli angajaţi, în jur de 30 de reprezentanţi ai instituţiei, dotaţi cu saci menajeri…

Un sens giratoriu nou, la ieşirea spre Brăila

Scris de Vineri, 05 Iunie 2009
Unul din cele trei sensuri giratorii, programate a se realiza în oraş în acest an a apărut deja: cel de la intersecţia bulevardelor Dunărea şi Galaţi. „Sensul giratoriu este deja funcţional. Am fost deja acolo şi am remarcat faptul că sunt ceva probleme cu presemnalizarea sensului, lucru care va fi…

Congres cu parastas

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
* Servicii consulare în State: Reprezentanţii Consulatului General al României din Los Angeles vor veni sâmbătă, 13 iunie, ora 9:00, pentru servicii consulare în sala Casei Române din Hayward, SUA. * Cinci secţii de votare în Germania: Cetăţenii români care se află în Germania au la dispoziţie cinci secţii de…

Olimpicii Galaţiului, la Primărie

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
La sfârşitul acestei săptămâni, cei 112 olimpici gălăţeni vor avea parte de balul promis de viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. Cu această ocazie, ieri, vicele a invitat câţiva olimpici la primărie, pentru a-i prezenta presei. Celor cinci elevi - Râpă George Lucian, Dobrea G. Mariana, Chirnoagă Raluca, Chebac Diana Cornelia, respectiv, Negru…

Prizonierul gălăţean al piraţilor somalezi este în stare bună

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
* Autorităţile şi armatorul poartă negocieri cu piraţii somalezi pentru întoarcerea în ţară a celor 11 marinari români răpiţi, printre care se află şi timonierul gălăţean Chirilă Alecu * Marinarul gălăţean aflat la bordul navei Victoria, sub pavilion Antigua care a fost capturată în urmă cu aproape o lună de…

Gheorghe Balâc rămâne în arest

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
Gheorghe Balâc, fostul candidat la un portofoliu de senator care a fost arestat sub acuzaţia de trafic de influenţă, va rămâne după gratii. Deşi ieri, 3 iunie, trebuia judecat pe fond recursul la măsura arestării preventive, decizia s-a amânat pentru săptămâna viitoare. Potrivit preşedintelui Tribinalului Galaţi, Carmen Sandu, hotărârea s-a…

Birocraţia, în toată splendoarea ei

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
* "Urmare adresei dumneavoastră nr.722/28.05.2009 înregistrată la A.F.D.J.-RA Galaţi cu nr. 14792/28.05.2009, vă comunicăm răspunsul la întrebarea ce ne-aţi adresat-o: - Nu există nici un plan de restructurare, reorganizare sau disponibilizare a personalului angajat la A.F.D.J.-RA Galaţi, în perioada imediat următoare. Semnat: DIRECTOR GENERAL Dorin Otrocol”. *Doar ştampila AFDJ şi…

Desţânţărirea ajunge şi în centru

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
După articolul "Ţânţarii invadează centrul Galaţiului…", am primit un răspuns de la Direcţia Tehnică a Primăriei Galaţi, prin intermediul purtătorului de cuvânt Nicoleta Manole. Iată ce ne-a declarat vizavi de invazia ţânţarilor şi a căpuşelor din centrul Galaţiului şi nu numai.„Acţiunea (n.r: desţânţărirea) a fost începută în data de 25…

Încă o zi a copilului!

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
Astăzi, 4 iunie, ora 17,00 va fi declarată, în Grădina Publică, „ora copiilor”. De fapt, nu doar un ceas va ţine manifestarea dedicată copiilor gălăţeni de Consiliul Judeţului Galaţi, prin Centrul Europe Direct din cadrul Direcţiei de Dezvoltare Regională. Sub genericul „Ziua Copilului din Tine!”, astăzi se va desfăşura o…

Copaci doborâţi de furtuna de marţi noaptea

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
* Codul galben a adus cu el numai dureri de cap *Furtuna din noaptea de marţi spre miercuri a dat bătăi de cap angajaţilor de la SADP, care au lucrat toată noaptea. Potrivit directorului SADP, Eduard Grosu, în cursul nopţii au fost cinci intervenţii, în care muncitorii au mers fie…

Luptă legislativă împotriva magazinelor de vise

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
* "Viaţa liberă" a organizat o masă rotundă pe tema "magazinelor de vise", ale cărei concluzii vi le vom prezenta într-un număr viitor *Înmulţirea numărului de „magazine de vise” din Galaţi nu mai este demult doar o problemă locală. O dovedesc atât statisticile realizate la nivel naţional, cât şi acţiunile…

Galaţiul, ca după război

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
* Dragi cititori, aveţi dreptate! „Nu se poate circula prin Galaţi”, ne scrieţi şi ne şi spuneţi unde. Am fost, am văzut şi am scris. Dacă se va schimba ceva sau nu, şi noi suntem la fel de nerăbdători ca şi dumneavoastră să vedem *Contra(con)sens în BarierăLucrările de modernizare din…

Gondola lui Picu

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
* Aqualand şi gondolă şi ce agrement n-am avut 20 de ani! * Ce-i drept, are sprijin politic de la trei partide * Cosoreanu acostează la Dunăre *Consilierul local Picu Apostol Roman şi-a înaintat miercuri presei raportul de activitate, detaliat, din iunie 2008 şi până în prezent. Deşi nici nu…

Judecătorul arădean Ioan Lazăr a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare de Înalta Curte

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, miercuri, la doi ani şi şase luni închisoare cu executare pe Ioan Lazăr, judecător la Tribunalul Arad, trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.Complicele său, Traian Sabău, a fost condamnat la un an şi o lună închisoare, de asemenea,…

Băsescu: Reacţia băncilor nu e mulţumitoare, o consider incorectă, le reproşez dobânzile foarte mari

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, cu referire la întâlnirea pe care a avut-o la prânz cu reprezentanţii principalelor bănci, că reacţia acestora este "incorectă" şi a precizat că, deşi le-a propus un parteneriat, nu a auzit decât plângeri din partea băncilor."O să fiu foarte sincer să vă spun că…

Ultimul român diagnosticat cu noua gripă a avut contacte strânse cu cinci persoane

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
Ultima persoană depistată cu virusul A/H1N1 în România a avut contacte strânse cu cinci persoane, care vor fi trecute sub supraveghere medicală, a anunţat, miercuri seara, Ministerul Sănătăţii, în urma investigaţiilor epidemiologice.Cel mai nou caz de infectare cu virusul noii gripe este cel al unui tânăr de 28 de ani,…

Andronescu: Profesorii care adună bani pentru protocol la bacalaureat vor fi sancţionaţi

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, miercuri, că toţi profesorii care vor fi depistaţi că strâng bani de la elevi pentru protocol la examenul de bacalaureat vor fi sancţionaţi, după ce NewsIn a relatat că astfel de iniţiative au demarat în mai multe şcoli din ţară."O să trimitem un control…

Seceta va afecta culturile de grâu şi porumb din sudul şi estul României, iar local şi din vest

Scris de Joi, 04 Iunie 2009
Culturile de grâu şi porumb ar putea fi afectate de seceta prognozată pentru lunile următoare pe suprafeţe mari din sudul şi estul României, precum şi local în vest, potrivit datelor prezentate, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).Astfel, la finalul lunii iunie, rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă…

Presa de peste Prut

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2009
* Cum se informează publicul în Republica Moldova: „Simplu: nu se informează. Sau dacă o face, nu prea are alternativă. Potrivit datelor sociologice, în Republica Moldova doar 7-8% din populaţie se informează din presa scrisă, radioul contează pentru 11% din populaţie, iar internetul pentru 4%, în timp ce peste 70%…

5 iunie - Ziua Mondială a Mediului

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2009
Începând cu 1972, pe data de 5 iunie se marchează, în toată lumea, Ziua Mondială a Mediului. Anul acesta, pentru a sublinia cum se cuvine importanţa protejării mediului, Organizaţia Naţiunilor Unite a pus la punct în Mexic o serie de manifestări cu o temă foarte importantă: „Planeta are nevoie de…

Pe 4 iulie - examenul de vânător

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2009
Examenul de vânător sportiv se va organiza în ziua de sâmbătă, 4 iulie. Acesta e un motiv serios pentru candidaţi de a lua urgent legătura cu asociaţia, întrucât înainte de examen trebuie puse la punct mai multe lucruri. În primul rând trebuie reactualizate unele acte absolut necesare; trebuie completată bibliografia…

Concurs de pescuit sportiv, la Maţa- Rădeanu

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2009
Sâmbătă, 6 iunie, pescarii sportivi - membri ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (A.J.V.P.S.) Galaţi au un bun prilej de a-şi măsura măiestria în ale pescuitului.Toţi ce care vor să se ia la întrecere sportivă cu undiţa în mână o pot face întrucât, la Amenajarea Piscicolă Maţa-Rădeanu, se…

Grădina Veche cu ghinion rutier

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2009
* «Am sperat că măcar de 1 iunie să nu existe victime-copii. Nu a fost să fie… » (comisarul Viorel Cojocaru) *Săptămâna rutieră a început cu… stângul! Din prima zi, comisarul Viorel Cojocaru, din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi, are despre ce da detalii. Cu atât mai mult cu cât într-unul…

Ţânţarii invadează centrul Galaţiului

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2009
* Căpuşele nu se lasă mai prejos; atacă şi ele tot în centru! *„Mă numesc Vasile Luca, locuiesc pe strada Dr. Carnabel, dar, de fapt, nu prea mai pot sta în curtea şi în casa mea din cauza ţânţarilor. Locuiesc de zece ani aici şi ţin să vă spun că…
Pagina 775 din 812