Poziție: xhead
Stil: none outline
Array
Poziție: position-3
Stil: xhtml outline
EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Caricatura uneşte Galaţiul şi Brăila
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 24 Ianuarie 2009
Mai înainte de o „unire” parafată administrativ, cele două oraşe de la malul Dunării, Galaţiul şi Brăila, se leagă firesc printr-o punte culturală. Asta ne-au arătat, ieri, cei câţiva elevi din Brăila, care au vizitat în mod special Galeria „Umor la etaj”, de la sediul redacţiei „Vieţii libere”. Grafician cunoscut…
„Nanocăştile”, ultimul răcnet în materie de copiat
Scris de Marius Ţuca Sâmbătă, 24 Ianuarie 2009
Hands-free-ul rămâne şi anul acesta piesa de rezistenţă în colecţia de iarnă a sesiunii studenţeşti. Campusul „Al. I. Cuza” e împânzit în aceste zile de tot felul de anunţuri prin care se închiriază sau se vând echipamente performante pentru copiat în condiţii sigure la examene. Deşi nu se spune explicit…
Programul manifestărilor de 24 ianuarie
Scris de Maria Măndiţă Vineri, 23 Ianuarie 2009
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, Prefectura judeţului Galaţi îi invită pe gălăţeni să participe sâmbătă, 24 ianuarie, la acţiunile dedicate acestui eveniment, ce se vor derula, cu începere de la ora 11.00, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Biserica "Vovidenia" şi la…
Amenzi de peste 150.000 de lei pentru poluări accidentale, la Galaţi
Scris de Maria Măndiţă Vineri, 23 Ianuarie 2009
Potrivit datelor prezentate de şeful Comisariatului Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu, comisar şef Ion Drugan, în cursul anului trecut, comisarii de mediu au înregistrat cinci poluări accidentale. Prima s-a petrecut pe 18 ianuarie 2008, când pe DN 85 a avut loc un accident rutier în care a fost…
Herghelia de la Tuluceşti îşi deschide porţile, de la 1 februarie
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 23 Ianuarie 2009
Nu mai ştiţi unde să mergeţi să vă plimbaţi copiii? Galaţiul nu oferă prea multe alternative de distracţie pentru micuţi? Iată una care-i va scoate din letargia în care au căzut de prea mult uitat la televizor sau de prea mult butonat pe calculator. De pe 1 februarie, Herghelia de…
Fostul deputat gălăţean Petru Lificiu - şef peste energii
Scris de Anca Melinte Vineri, 23 Ianuarie 2009
* Fostul deputat PD-L Petru Lificiu este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, prin decizia primului ministru Emil Boc * Gălăţeanul este, deocamdată, primul şef de agenţie guvernamentală al PD-L şi, din câte se aude, va rămâne şi singurul. Petru Lificiu a avut un parcurs politic,…
Sinucidere pe Faleza Dunării, la Galaţi
Scris de Elena Parapiru Vineri, 23 Ianuarie 2009
De neînţeles! Un gălăţean în vârstă de 60 de ani a ales să îşi pună capăt zilelor în noaptea de miercuri spre joi, într-o lizieră de pe faleza Dunării. Primele cercetări ale organelor de anchetă nu au condus la aflarea motivului care l-a determinat pe bărbat să se sinucidă. Găsit…
ArcelorMittal Galaţi, fruntaş la „situaţii deosebite” de mediu
Scris de Maria Măndiţă Vineri, 23 Ianuarie 2009
Combinatul siderurgic ArcelorMittal a fost unul dintre obiectivele cele mai supravegheate, anul trecut, de către Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu. Numele companiei apare des în lista situaţiilor „deosebite întâmpinate în 2008”. În privinţa modului de gestionare a deşeurilor, comisarii de mediu au făcut referire la exploatarea Haldei de…
Contrabandişti de motorină, la ultima cursă
Scris de Gina Bahor Vineri, 23 Ianuarie 2009
* Ultima cursă a împingătorului „Giurgiu 9”, aparţinând SC „Motor Oil” din Galaţi, încărcat cu 134 de tone de combustibil, a fost deturnată de poliţişti * Adminstratorul societăţii care deţine nava, brăileanul Răzvan Iorga, este cercetat pentru evaziune fiscală, fals şi uz de fals şi contrabandăŞeful Secţiei Regionalei Poliţiei de…
Şoferi prinşi cu viteză în ofsaid
Scris de Elena Parapiru Vineri, 23 Ianuarie 2009
* 132 de kilometri pe oră! Aceasta este viteza cea mai mare înregistrată în cadrul raidului Poliţiei Rutiere de miercuri, în judeţul Galaţi * Patru permise ridicate pentru viteză excesivă – toate pe Şoseaua Morţii - Drumul European 581 (Cosmeşti-Tecuci-Munteni)Anunţată din timp, acţiunea naţională de miercuri a Poliţiei Rutiere, de…
Marinela Dobrea a mai tras o clapă
Scris de Marius Ţuca Vineri, 23 Ianuarie 2009
Marinela Dobrea joacă tare. Cum era de aşteptat, directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a lăsat cu ochii în soare şi Comisia de Disciplină a Consiliului Judeţului. Marinela Dobrea nu s-a prezentat, ieri la ora 11:00, la audieri, deşi promisese în urmă cu…
Tentativă de suicid, la doar 22 de ani
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 22 Ianuarie 2009
O femeie dintr-o comună gălăţeană a încercat să-şi pună capăt zilelor la doar 22 de ani. Nimeni nu poate spune, deocamdată, ce era în sufletul ei în momentul în care disperarea a copleşit-o. Or fi fost datoriile sau alte necazuri neştiute care îi apăsau, probabil, pe umeri. Cert este doar…
Marinela Dobrea, convocată la Comisia de Disciplină
Scris de Marius Ţuca Joi, 22 Ianuarie 2009
Un nou episod din epopeea „Dobrea – DGASPC” se derulează astăzi la Consiliul Judeţului. Directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Marinela Dobrea, se va prezenta astăzi la Comisia de Disciplină a CJ pentru a da explicaţii cu privire la mai multe probleme constatate de…
Pietonii gălăţeni şi aventurile lor rutiere
Scris de Elena Parapiru Joi, 22 Ianuarie 2009
Înţeleptul învaţă din experienţa altora, spune o vorbă. Putem, aşadar, ca participanţi pedeştri la trafic, să avem mai multă grijă de viaţa noastră, ca şi de banii noştri. Pentru că atunci când ne grăbim şi uităm de zebră, suntem singurii vinovaţi pentru faptul că înghiţim amenzi, şi nu felicitări.Iar asta…
Motorină de contrabandă
Scris de Gina Bahor Joi, 22 Ianuarie 2009
* Echipajul împingătorului „Giurgiu 9” a adus în Portul Brăila 70 de tone de motorină navală de contrabandă din Ucraina * Nava aparţine unei societăţi private din Galaţi, iar marfa se află în două autocisterne cu numere din Suceava În urma unor verificări efectuate, în noaptea de marţi spre miercuri,…
Dr. Nicolae Bacalbaşa, noul purtător de cuvânt de la Urgenţe
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 22 Ianuarie 2009
Directorul Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Marin Crăciun, a anunţat, ieri, că dr. Nicolae Bacalbaşa este noul purtător de cuvânt al instituţiei. „Într-o situaţie de criză, când fără îndoială, nivelul de trai al fiecăruia dintre noi, şi al românilor în ansamblu, va avea de suferit, buna înţelegere şi capacitatea de…
Caritate de la BCR, în plină criză financiară
Scris de Anca Melinte Joi, 22 Ianuarie 2009
Toată luna decembrie a anului trecut, fundaţia „Inimă de Copil” s-a zbătut să adune bani pentru a face daruri de Moş Crăciun şi pentru a susţine mai departe proiectele şi serviciile dedicate copiilor, tinerilor şi familiilor în dificultate. La Pechea fundaţia oferă serviciul educativ de tip Centru de zi. Două…
Vrăji de criză
Scris de Anca Melinte Joi, 22 Ianuarie 2009
De trei nopţi vrăjitoarele descântă, menesc, clocotesc cazanul cu licori, uleiuri şi farmece. Îşi pregătesc „farmacia” adică arsenalul cu care vor veni în ajutorul celor care le solicită. A fost boboteaza pe stil vechi, una dintre cele patru sărbători importante ale stăpânelor magiei albe.„Să fie Galaţiul ferit şi ocrotit”În noaptea…
Marinela Dobrea nu s-a prezentat la Comisia de Disciplină
Scris de Marius Ţuca Joi, 22 Ianuarie 2009
Directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) nu a arătat mai mult respect nici Comisiei de Disciplină a Consiliului Judeţului. După ce l-a evitat pe preşedintele CJ Eugen Chebac timp de trei luni, Marinela Dobrea nu s-a prezentat nici ieri la audierile Comisiei de…
Sinucidere pe Faleză
Scris de Elena Parapiru Joi, 22 Ianuarie 2009
Un gălăţean de 60 de ani a decis să se spânzure, azi noapte, într-o lizieră de pe faleza Dunării. Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit în această dimineaţă de un tânăr care alerga pe faleză. El a sunat imediat la 112 şi a anunţat nenorocirea. Sosiţi la faţa locului,…
Eugen Chebac, foc şi pară pe Marinela Dobrea
Scris de Marius Ţuca Joi, 22 Ianuarie 2009
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac se consideră sfidat de directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. „Este încă o dovadă de sfidare la adresa preşedintelui şi a Consiliului Judeţului Galaţi, dar şi de indisciplină, din partea doamnei Dobrea Marinela, care nu s-a prezentat la…
ArcelorMittal Galaţi se concentrează pe producţia de tablă groasă
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 21 Ianuarie 2009
Primarul Dumitru Nicolae s-a întâlnit cu directorul general al combinatului ArcelorMittal Galaţi, Augustine Kochuparampil, în care s-au abordat subiecte diverse, cu impact social. Producţia combinatului se va axa pe fabricarea de tablă groasă extralată, a declarat, ieri, primarul, care s-a interesat dacă actualul plan de plecări voluntare din combinat va…
„Şeful” Sănătăţii gălăţene, dr. Sorin Ungurianu, şi-a dat demisia
Scris de Marius Mototolea Miercuri, 21 Ianuarie 2009
Doctorul Sorin Ungurianu, care a îndeplinit funcţia de director general al Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică (AJSP) în timpul guvernării PNL, n-a mai aşteptat să fie mătrăşit după strămoşeasca datină a rotaţiei cadrelor şi şi-a înaintat demisia pentru a ceda scaunul directorial unui membru al PSD. A ales aşadar calea…
Moartea vine în Depou
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 21 Ianuarie 2009
În zona Depoului Căi Ferate Galaţi, pe un drum de acces paralel cu liniile de tren, Poliţia Transporturi Galaţi a descoperit cadavrul gălăţeanului Virgil Samoilă, de 62 ani. Verificările au scos la iveală faptul că omul a plecat de acasă cu o bicicletă, care a fost găsită la faţa locului. …
Poziție: position-2
Stil: none outline