Tecuceancă onorată pentru servicii aduse limbii luxemburgheze

Tecuceancă onorată pentru servicii aduse limbii luxemburgheze
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Tecuceanca Daniela-Lăcrămioara Clara Moraru - un nume binecunoscut cititorilor ziarului „Viața liberă” - va primi distincția de bronz „Dicks-Rodange-Lentz”, pentru serviciul remarcabil adus limbii luxemburgheze. Recunoașterea meritelor sale este cu atât mai prețioasă cu cât Clara Moraru este prima persoană a cărei limbă maternă nu este luxemburgheza onorată cu o asemenea distincție. În 2001, laureații acestui trofeu au fost Altețele Lor Regale Marele Duce Henri și Marea Ducesă Maria Tereza.

"Performanţă de la Tecuci la Luxemburg: Clara Moraru, femeia care inspiră Europa", "O tecuceancă îi învață limbi străine pe luxemburghezi. Şcoala Clarei Moraru a împlinit zece ani", "Bursele «Clara Moraru» - Răsplată pentru performanţa de la «Spiru Haret»", "O tecuceancă promovează valorile româneşti. Luxemburgul descoperă ia datorită Clarei Moraru" sunt doar câteva dintre articolele publicate, de-a lungul anilor, în paginile de Diaspora și de Educație ale ziarului "Viața liberă" despre Clara Moraru.

Numele din catalog al absolventei Colegiului "Spiru Haret" din Tecuci este Daniela Lăcrămioara Moraru, dar pentru că "Lăcră" era prea dificil de pronunţat pentru colegii şi prietenii ei din Luxemburg, a fost anagramat şi a devenit "Clara".

Languages.lu este numele şcolii private de limbi străine pe care Clara Moraru a creat-o în 2004, direct legată de studiile lingvistice făcute în România. Iar la doar 36 de ani, Clara Moraru a fost aleasă "Woman Inspiring Europe" ("Femeie care inspiră Europa") pentru anul 2013 de către Institutul European pentru Egalitatea de Gen al Comisiei Europene.

În urmă cu trei ani, scriam despre cartea ei de povești, "Our Magic Journey on Earth. A Book of Kindness, Friendship and Respect" - "Călătoria noastră magică pe Pământ. O poveste despre bunătate, prietenie şi respect", că va ajunge gratuit la micii români din străinătate, după ce vor fi traduse în limba română graţie finanţării Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

La început de an 2023, tecuceanca va fi onorată cu prețioasa distincție de bronz „Dicks-Rodange-Lentz” pentru „serviciul remarcabil adus limbii luxemburgheze”. Ceremonia va fi organizată de Actioun Lëtzebuergesch - Eis Sprooch a.s.b.l. sâmbătă, 7 ianuarie, la ora 15.00, la sediul asociaţiei din Itzig (20, rue Conter).

Clara Moraru a acceptat să ne împărtășească, într-un mic interviu, ce însemnătate are o asemenea recunoaștere.

- Ce reprezintă pentru dumneavoastră primirea distincției de bronz „Dicks-Rodange-Lentz”?

- Este o onoare deosebită să îmi fie acordată această distincție pentru că, din 1984 până acum, ea a fost decernată doar luxemburghezilor. Eu voi deveni prima persoană a cărei limbă maternă nu este limba luxemburgheză care va primi această distincție. De exemplu, primul laureat al acestei distincții a fost Pierre Werner, în 1984, pentru faptul că a introdus limba luxemburgheză ca limbă națională în constituția Marelui Ducat de Luxemburg. În 2001, laureații acestei distincții au fost Altețele Lor Regale Marele Duce Henri și Marea Ducesă Maria Tereza, pentru susținerea limbii în țară și în străinătate.

- Care considerați că au fost cele mai importante servicii aduse limbii luxemburgheze?

- Meritul meu vine din faptul că, deși luxemburgheza nu este limba mea maternă, am investit mult în promovarea ei în comunitatea internațională. De exemplu, în 2004, am creat primul curs de luxemburgheză online. Ca să puteți înțelege mai bine contextul, precizez că Primăria orașului Luxemburg a creat un asemenea curs cu mai mult de zece ani mai târziu.

Apoi, am conceput și publicat nouă materiale ludice de învățat limba luxemburgheză ca limbă străină, cu fișiere audio pentru a ajuta înțelegerea orală și pronunția. Majoritatea acestor materiale se adresează adulților, pentru nivele diferite. De exemplu, pentru începători am publicat un calendar intitulat ”365 de zile să înveți luxemburgheza” care permite atingerea primului nivel, A1. Pentru cei cu nivel intermediar sau avansat, am publicat un joc care se numește ”Cine sunt?” și care permite practicarea limbii prin ghicirea personalităților culturale, sportive, din mediul de afaceri sau politic prezentate.

Câteva materiale publicate se adresează special copiilor, ca de exemplu o valiză cu cartonașe pentru a învăța primele 100 de cuvinte în luxemburgheză sau o carte de povești intitulată ”Călătoria noastră magică pe pământ. O carte despre bunătate, prietenie și respect”. De asemenea, în 2017, am publicat și o aplicație mobilă de învățat luxemburgheza.

- Ce ne puteți spune despre activitatea Actioun Lëtzebuergesch - Eis Sprooch a.s.b.l.?

- Această asociație a fost fondată pe 14 noiembrie 1971, cu scopul de a promova tot ceea ce este luxemburghez, în special limba luxemburgheză, vorbită și scrisă. În perioada sa inițială, Actioun Lëtzebuergesch - Eis Sprooch a.s.b.l. a trebuit să se opună ferm acuzațiilor că este naționalistă sau reacționară. Programul lor de activitate a inclus promovarea limbii luxemburgheze la școală și la biserică, în cadrul indicatoarelor rutiere, pe timbre, pe bancnote și monede, organizarea de serate luxemburgheze, acordarea unui ajutor financiar autorilor luxemburghezi, organizarea primelor cursuri de limbă luxemburgheză pentru străini sau crearea de modele de anunțuri de naștere, căsătorie și deces în luxemburgheză, în contextul în care limbile germană și franceză erau mai mult folosite decât luxemburgheza.

Ca urmare a lobby-ului lor, a fost elaborată o nouă carte de luxemburgheză pentru școlile primare, luxemburgheza a fost introdusă ca materie școlară în clasele a șaptea și a opta în liceele tehnice și astăzi aproape o treime din anunțuri sunt publicate în luxemburgheză.

Citit 6380 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2023 16:34

1 comentariu

  • postat de Nea Tramvai
    Duminică, 22 Ianuarie 2023 11:36
    5.13.128.***
    Pentru servicii aduse limbii române, n-ar fi fost mai interesant? Dar na, suntem slugile altora....
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.