Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Weekend la Urgenţă

Luni, 26 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

În acest weekend, peste jumătate dintre apelurile la numărul de urgenţă 112 au fost prilejuite de agresiuni şi de excese bahice. „Echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) au acordat asistenţă multor persoane aflate în stare avansată de ebrietate dintre care unele prezentau traumatisme provocate în urma unor agresiuni”, ne-a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul SJA.Cel mai grav dintre aceste cazuri este al unui tânăr, în vârstă de 22 de ani, din satul Traian, ...

* Când istoria (parlamentară) se repetă

Luni, 26 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

* Când istoria (parlamentară) se repetă
Unele personalităţi se bucură de preţuire în timpul vieţii, pentru a fi uitate sau chiar repudiate după moarte. Altele sunt contestate în timpul mandatului lor, pentru a fi privite cu recunoştinţă abia cu mult timp după ce s-au stins… Şi colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost primit cu mare entuziasm pe tronul Unirii din 1859, dar tot cu ceva entuziasm a fost primită de unii români şi abdicarea sa, în urma unei lovituri de stat, şapte ani mai târziu. Cu puţin înainte de sfâ ...
Biserica „Vovidenia” din Galaţi, locul unde s-a născut ideea „Unirii Mici”
Sâmbătă am poposit în istorie şi prin intermediul copiilor de la Grădiniţa „Elena Doamna” şi Şcoala nr. 28 „Mihai Eminescu”, al elevilor de la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, al seminariştilor gălăţeni şi al actorilor Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Reuniţi la „Biserica Vovidenia” din Galaţi, alături de preoţii de aici şi de Arhiereul locului, copiii au reconstituit crâmpeie din istoria de odinioară a Galaţilor şi a Ţării. În costume de epocă, ...

Hora unui secol şi jumătate

Luni, 26 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Hora unui secol şi jumătate
O parte din istoria de 150 de ani a României moderne s-a rescris sâmbătă la Galaţi. O serie de manifestări fără fast, dar pline de emoţie şi trăiri autentice au marcat, în mai multe puncte ale oraşului, unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor: Unirea Principatelor de la 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.Câteva sute de gălăţeni, printre care şi mulţi copii, au asistat, timp de o oră, la ceremoniile desfăşurate la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, ...

150 de ani, în câteva ore de evocare

Luni, 26 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

150 de ani, în câteva ore de evocare
* Masă rotundă sub semnul lui Paul PăltăneaŞtiaţi de pildă că dorinţa lui Cuza a fost ca viitoarea capitală a Principatelor Unite să fie Galaţiul, frumos aşezat la întâlnirea celor două provincii? Dar câte amănunte lămuritoare sau adânci despre vremea Unirii celei Mici şi a domnului Cuza n-au fost spuse vineri, la Muzeul Judeţean de Istorie, provocând completări şi întrebări din sală? Mulţi elevi şi studenţi (unul dintre ei era basarabean) au rămas până la sfâr ...
Contrabandişti de ţigări, anihilaţi de poliţia de frontieră gălăţeană
Noapte (23-24 ianuarie 2009), cu spuză de ceaţă aruncată deasupra undelor Dunării. E trecut de miezul nopţii; pe apă, pe lângă maluri, alunecă în mare viteză două ambarcaţiuni de toată isprava, năluci dotate cu motoare de mulţi cai putere. Bărcile sunt dintr-o tabără de contrabandişti de temut. De cealaltă parte, poliţişti de frontieră, coordonaţi direct de procurori DIICOT – Biroul Teritorial Galaţi şi susţinuţi de cadre de la SRI – Direcţia Judeţeană Galaţ ...
Inaugurarea Centrului de Documentare şi Informare la Şcoala Nr.  33
Vineri, 23 ianuarie, la Şcoala Nr. 33 "Sf. Dumitru" din Galaţi a fost inaugurat Centrul de Documentare şi Informare, în cadrul unui program bilateral român-francez, prin care se vizează îmbunătăţirea şi optimizarea serviciilor de instruire ale şcolii şi ale comunităţii. Lansat în toamna anului 1999, proiectul înregistrează progres şi rezultate notabile care pledează pentru valabilitatea lui. Punctele sale tari constă în promovarea unei pedagogii dinamice, în dezvoltarea at ...

Mihai Ochialbescu, şef la APDM

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Mihai Ochialbescu, şef la APDM
Prim-vicepreşedintele PD-L Galaţi, deputatul Mircea Toader, a anunţat ieri că Mihai Ochialbescu va fi numit director la Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM). Fără îndoială că Toader are o „slăbiciune” pentru navalistul Ochialbescu, a cărui carieră este, de ani buni, strâns legată de ascensiunea sau coborârea PD-L.Ochialbescu, membru PD-L, a fost director adjunct la Institutul de Constructii Hidrotehnice şi apoi director general al Administraţiei Fluviale a Dun ...

Pictorul Nicolae Spirescu, născut de Ziua Unirii

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în CULTURA

Pictorul Nicolae Spirescu, născut de Ziua Unirii
Atmosferă de secol trecut în atelierul pictorului Nicolae Spirescu. Spaţiu puţin şi aproape auster, dar cu largi perspective deschise prin rândurile de tablouri cu luciri de ape sau figuri grave de domnitori înşiruite pe pereţi. Miroase a culoare proaspătă şi a iarbă uscată. Maestrul nu e gata de vizită, abia s-a deşteptat din somn. „S-a culcat pe la patru jumătate dimineaţa, după ce m-am dus după el să-l scot din atelier”, îl scuză soţia. „Am umblat prin munţi să ...

Aşa criză, să tot trăieşti!

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL

Este total de neînţeles cum de Guvernul Boc propovăduieşte, pe de o parte, cumpătarea în privinţa cheltuielilor bugetare şi, pe de altă parte, dublează numărul înalţilor funcţionari publici! Decizia privind reducerea cu 20 la sută a numărului angajaţilor din administraţiile centrale şi locale a fost primită cu reticenţă de sindicatele funcţionarilor publici. Totuşi, spun aceştia, legislaţia în vigoare îi protejează cât de cât de eventualele abuzuri. Ca în orice de ...