Iarna nu-i ca vara, dar ca primăvara, da!

Iarna nu-i ca vara, dar ca primăvara, da!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Faţă de preţurile astronomice prezentate sau cerute de proprietarii de vile de la munte cu două luni înainte de Revelion, realitatea de pe… coasta dealului sau, după caz, a muntelui a stat cu totul altfel la cumpăna dintre ani.

De teamă să nu rămână cu vilele goale (din cauza preţurilor prea mari, dar şi a lipsei zăpezii de pe pârtii), proprietarii de pensiuni au lăsat din preţ, au negociat şi astfel frumoasa poveste de sfârşit-început de an s-a finalizat cu bine pentru toţi cei implicaţi.

Turiştii au primit reduceri, iar posesorii de vile au avut până la urmă clienţi.

În ultimele zile din an, staţiunile de pe Valea Prahovei au fost pline de turişti.  Care, în lipsa schiatului, au recurs la sportul nostru naţional - cumpărăturile de vacanţă.

În supermaketuri sau chioşcuri, în aer liber sau în malluri, turiştii au dat iama la cumpărături. Artificii (din acelea „strong”), haine (măcar o eşarfă, dragă!), mâncare (cum?, nu avem sarmale?), cosmetice ş.a.m.d…

Cele mai frecventate puncte de interes au fost tarabele meşterilor populari, de la care turiştii au vrut să cumpere diverse suveniruri. La mare căutare a fost turta dulce, dar nu pentru mâncat, căci doar cu măsele de oţel ai putea să rupi fărâmele dulci, ci mai mult pentru design…

Fără teamă de privirile dezaprobatoare ale turiştilor „de criză”, meşterii populari de la şosea au scos la vânzare piei de oaie şi chiar pături, imense, din lână de oaie.

Preţul? Ieftin şi bun: o piele de oaie - 50 de lei, o pătură - 200 de lei. Asta, la Sinaia. La Predeal, aceeaşi pătură vândută, vezi bine, de alţi meşteri populari de şosea se dădea cu… 300 de lei. Se dădea, dar nu o lua nimeni!

De altfel, preţurile celor care vând nimicuri la şosea se schimbă în funcţie de buna sau proasta dispoziţie a comerciantului, ori de marca de maşină care opreşte în zonă.

De pildă, în apropiere de Buşteni, un suport de floare, din lemn, se vindea cu şase lei, în timp ce la Predeal costa 12 lei!

După atâtea cumpărături şi negocieri, turiştii au avut şi ce delicatese să mănânce. Afişele despre păstrăvării redeschise sau modernizate mărginesc şoselele de munte şi numai cine nu vrea nu le vede!.

Şi chiar dacă în 2009, turiştii veniţi la munte nu au avut parte de prea multă zăpadă, în primele zile ale lui 2010 peisajul şi-a băgat minţile în cap şi s-a modificat „regulamentar”, îmbrăcând iute munţii în costume de camuflaj, de iarnă….

Cum iarna nu s-a terminat, puteţi folosi şi dumneavoastră informaţii de mai sus fugind măcar în week-end la munte.

Citit 610 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.