"A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un comunist pe stradă", versuri luate în răspăr care ne mai înveseleau terna existenţă cu 32 de ani în urmă. Sau, scuzaţi expresia, dar asta era: "Soarele şi onanismu´/ Întăreşte comunismu´!" - era o reclamă de "iepocă" luată-n băşcălie. Am cam uitat... Doar două, trei bancuri noi s-au mai făcut după "Loviluţie", că tot putem deschide gura la liber. Acum, comemorând revolta soldată cu victime şi martiri, cu eroi şi eroi de carton, cu naivităţi, speranţe şi trădări, cu hoţii şi impertinenţă post-revoluţionară, să zâmbim un pic, dacă se poate, despre trecutul "comunist" apropiat.
Antinostalgia salvează România
S-au cam înmulţit nostalgicii în România, chiar şi printre cei care s-au născut hăăăt, după 22 decembrie 1989, însă... au bunici. Cei vârstnici, care au uitat răul şi îşi amintesc doar stabilitatea preţurilor, obligativitatea muncii (uitând de cea "voluntară", pentru elevii trimişi pe câmp), apartamentele date moacă de stat, biletele în staţiuni şi taberele pioniereşti - o colivie în care ţi se aruncau firimituri! Cei mai vechi confundă acum victoria de atunci a procurării de haleală pe sub mână ori de la cantina Partidului cu libertatea, rândurile scăpate cenzurii într-o carte cu o delicatesă interzisă.
Bancurile erau supapa noastră. Călinescu se apucase să scrie o istorie a bancului. Se zvonea că Securitatea însăşi inventa bancuri pentru ca: 1 - să ne detensioneze şi 2 - să ne poată ancheta că de ce spunem bancuri.
O poveste zicea că, într-un tren, un călător, să-i zicem Nae, s-a amuzat cerându-i barmanului (că pe atunci erau vagoane-restaurant) să îi aducă la oră fixă o cafea. Cum prietenii de compartiment spuneau bancuri politice şi, curajoşi, nu s-au temut de avertizările lui Nae, acesta a şoptit în ceaşcă: "Unu-doi, unu-doi, vreau încă o cafea!". La fix, vine cafeaua şi colegii fug. La care, barmanul zice: "Să ştiţi că lu´ tov. colonel i-a plăcut poanta cu ceaşca!".
Ia bancu´, neamule, vechi ca vinul şi pelinul!
Hâtrii scoteau: "Ce are peste 100 de metri şi mănâncă cartofi?" Şi răspunsul: "O coadă la... carne".
Sau bancul cu diplomatul american care, ajuns la Bucureşti, ne făcuse "înapoiaţi", văzându-ne la rând la oase, copite ("adidaşi") şi picioare de găină (elegant spus "tacâmuri"). Un... patriot i-a răspuns: "Ba voi sunteţi înapoiaţi, că şi la noi a fost ca la voi, da´... înainte!"
Conserve de mazăre în rafturile goale, scăunele pentru bunicuţele care aşteptau la coadă, cu orele, la ce s-o "băga", în speranţa că "vor apuca". Şi cozi de noapte, în frig, la lapte cu porţia sau la butelii. Cârnaţi din (şrot) de soia, "nechezol"...
Bancuri cu... coadă şi măsele scoase... prin fund
Un banc spunea că, după ce a fost bătut la încercarea de a intra prin faţa cozii, unul a exclamat: "Mai încerc o dată şi, dacă tot nu mă lasă să intru, azi nu mai deschid!".
Alt banc: "Pe vremea ailaltă, pe firmă scria LA COSTICĂ, iar înăuntru se vindea carne. Acum pe firmă scrie CARNE, iar înăuntru nu e decât... Costică!".
Eram cu gura închisă: un medic american se mira, cică, de ce la noi operaţiile pe cord erau gratis. În schimb, un medic român îl întreabă pe american cât costă să îţi scoţi o măsea în America. "Cum aşa? Păi e, bineînţeles, gratis. Dar la voi?" - se miră americanul. "Un milion de lei, că la noi îţi scoate măseaua prin c..., că gura n-ai voie s-o deschizi!".
Bulă aude prin fereastra larg deschisă în iarnă (mde, ca să intre în casa rece şi gradele de afară): "Gheorgiţăăă, ne-ai lăsat şi te-ai dus unde-i frig şi întuneric!". Iar Bulă strigă la mă-sa: "Mamă, închide naibii fereastra, că ăştia ne bagă mortu-n casă!".
Se întrerupea pe atunci mereu lumina, de nu ştiai cum se termină filmul - unicul film din emisia de numai câteva ore a televiziunii, în care apărea pe larg şi dictatorul. Curentul "se raţionaliza". Banc: sub soneria apartamentului dintr-un bloc stărea scris: "Nu suna, deschid eu din când în când!".
Şi apa (mai ieftină ca acum, dar uneori mâloasă şi cu viermişori) se oprea câteodată - umpleam, grijulii, căzile de acasă! Şi transportul se economisea: ca să răzbată până la serviciu, unii curajoşi se cocoţau, pe bune, chiar şi pe tampoane! Un banc îndârjit, criminal: un ardelean a intrat să cumpere o armă de vânătoare "cu geam", adică lunetă. "Bade, n-ai voie să intri în pădure cu aşa ceva", îl previne vânzătorul. "Eu nu vreau să intru în pădure, vreau să intru... în istorie!"
Un alt banc periculos: un cetăţean se uita la pagina întâi din ziar. "Ce cauţi?"/ "Un anunţ mortuar..."/ "Atunci, uită-te la ultimele pagini!"/ "Nu, ce caut eu se scrie numai pe prima pagină!"
Ca oameni-virgulă ce am fost...
Am vorbit cu un gălăţean care, elev fiind, a fost pus "să joace", pe stadion, în montările de tip nord-corean de slavă lui Ceauşescu şi PCR, de 23 august sau 1 mai, "rolul" sedilei din cuvântul "Ceauşescu". Chiar, pe tabla de şah a mahărilor comunişti, noi eram doar litere, virgule sau puncte... de suspensie. Dincolo de realizările incontestabile ale vremii, la care s-au înhămat însă românii de rând, specialiştii, şi ne-au împins politrucii, tăcerea impusă, teama de represalii şi de închisori, frigul şi foamea nu ar trebui uitate!
Alo! Alo! "Iepoca" bancurilor cu "nea Nicu"
"În capitalism, există exploatarea omului de către om; în comunism, este invers" (dicton hâtru predecembrist).
Circulau, înainte de ceţoasele şi sângeroasele evenimente din decembrie ´89, multe false dictonuri care începeau cu o lozincă din cele "clasice" comuniste (mă rog, şi termenul "comunism" trebuie pus între ghilimele, pentru trădările ideologiei de către stăpânitorii roşii). Ele începeau aparent comunist, terminând însă băşcălios. De pildă cea despre teza marxistă privind moartea capitalismului: "Capitalismul e pe marginea prăpastiei. Comunismul e cu un pas înaintea lui!". Bancul ne ajuta să mai suportăm un sistem apăsător şi propangandistic, orwellian, care părea nesfârşit.
CTP, Blandiana şi alţii, printre rânduri
Unii scriau cărţi care se strecurau prin cenzură. Marin Preda stârnise nelinişte cu romanul "Delirul", în care Antonescu nu apărea într-o singură dimensiune, Păunescu convocând într-o emisiune scriitori care să certifice că nu era vorba despre reabilitarea dictatorului. Scriitorului dizident Paul Goma, supravieţuitor al odiosului Fenomen Piteşti, i se interzisese să mai publice. Generalul-scriitor gălăţean Neculai Staicu Buciumeni şi-a ascuns sub rădăcinile unui arbore un prim roman, despre experienţa sa în timpul campaniei din Est; l-a găsit, după Revoluţie, mâncat de termite; şi aşa cariera sa în avocatură i-a fost minată, deşi a luptat şi pe Frontul de Vest!
Un cenaclu, "SF Orion", era anchetat de către "organe" incompetente: "Cum au îndrăznit să-şi boteze grupul... Sfântul Orion?"
C.T.P., neliniştitul ziarist Cristian Tudor Popescu, reuşea să publice în Almanahul "Anticipaţia" din ´86 "Balada cavalerului programator". El păcălea cenzura doar pentru că părea ştiinţific: într-o vreme în care credinţa era pusă la index, strecura un pasaj precum cel în care un bătrân programator îi lăsa fiului o carte "în care semnul plus era un Crist pe cruce, înmulţirea, două săbii încrucişate" etc. Mai mult, algoritmii sunt "de pe tărâmul celălalt" - din Occident adică! Făcând făţiş trimitere la rezultatele măsluite privind recoltele enorme doar pe hârtie, superumflate, şi la cifrele de plan industrial "din burtă", tânărul programator din poveste afla: "Când graficul are variaţii prea abrupte, le mai netezim, creşterile domoale le mai asprim, valorile prea mari şi discordante din tabele le mai micşorăm, cele prea mici le majorăm". În literatură, Adevărul intra "lăturiş", vorba lui Noica...
Mărturisind, după revoluţie, că nu a făcut un act de curaj, ci de... "iresponsabilitate" faţă de puternicul regim opresor, poeta Ana Blandiana îl parodia pe Ceauşescu, transformându-l în motanul Arpagic în cartea cu succes uriaş la public în 1988, când a fost şi interzisă. Astfel, lupta de Rezistenţă intra şi în odaia copiilor! Să-mi fie iertat, însă, din experienţa proprie cu dramaturgie pusă la index, proză scurtă cenzurată într-o revistă de Capitală, pus pe lista neagră într-o revistă studenţească, cu un film de animaţie blocat, cenzurat chiar şi la aparent nevinovate povestiri SF care făceau aluzii la realităţi sociale rele, am trăit şi pe pielea mea "bincuvântările" cenzurii.
Bancuri care te puteau costa măcar o mustrare
Un coleg de la ICCPAM a fost anchetat prin 1981 de conducerea UTC, pe platforma CSG, pentru că ne spunea bancuri politice! Despre presă se spunea: "Care este diferenţa între ziaristul român şi cel american? Cel român este liber să scrie despre orice vrea el! Pe când cel american este liber... şi după aia". Se mai spunea: "Scrii ce vezi, da´... vezi ce scrii!"
Iată şi alte câteva mostre de bancuri periculoase: Vacile? La noi "stau precum cărţile în bibliotecă!"/ "La fel de multe?"/ "Nu: dacă scoţi una, cade tot rândul...", de lihnite ce sunt. Porumbul? "La noi e "cât stâlpul de telegraf!"/ "Oh, la fel de înalt?"/ "Nu, la fel de rar".
O delegaţie sovietică comenta cică, luând contact cu realizările socialiste din ţara noastră: vacile noastre erau cât berbecii sovietici, caii, cât un câine rusesc. Exasperat, ghidul român răspune la întrebarea "Ce-i astea?" în faţa unor oi. "Păduchi", răspunde românul. Sovieticii au fost obligaţi să recunoască: "Ei, la noi păduchii sunt abia cât o pisică românească"...
"Mioriţa", varianta comunistă
Spune ceva şi... "Mioriţa" în versiune roşie: cum ţara urma să fie vizitată de o delegaţie a ONU, Ceauşescu cere să se organizeze măcar o grevă, să vadă şi ONU că e libertate la noi. Un tovarăş specialist în mase şi propagandă convoacă deci o şedinţă cu muncitorii şi anunţă mărirea programului de lucru. Oamenii, liniştiţi... Atunci, vor lucra şi duminica! Tot tăcere. Exasperat, tovarăşu´ anunţă că tot al zecilea muncitor va fi spânzurat! În sfârşit, o mână pe sus: "Cu funia noastră sau cu funia întreprinderii?"
Ceauşescu cere fanfarei să-i cânte un cântec: "Ăla cu telefonul". Ca să lămurească lucrurile, "poetul" Ceauşescu, care inventase încă o strofă la Imnul naţional şi va striga la revoluţie "Alo! Alo!", cântă el însuţi: "Allons enfants de la patrie"...
Se spunea că a compua şi o simfonie: "Ceauşescu Opus 9"...
Întrebare: de ce tovarăşa academician "Codoi" nu ia cuvântul? Pentru că evită, adică... e vită!
În public, în Anglia, ea i se adresează soţului cu "Maiestate". Supărat, dictatorul o pune la punct: "Taci, fă, că regii au fost alungaţi!"/ "Nu - zice ea, îţi ziceam să te grăbeşti, pen´ că MAI E STATE de vizitat!"
Merge şi (diabeticul, de altfel) Ceauşescu într-un bar. Comandă o şliboviţă mică, iar ălături, unul comandă un coniac dublu. "Mă, da´ ăştia o duc prea bine! Ia să le măresc io impozitele!" Şi se duce acasă, ca să strângă poporului "şurubul". După un timp, Ceauşescu intră în acelaşi bar, comandă o şliboviţă, acum mare, dar vine iar ăla şi comandă, dar nu un coniac scump, ci whisky. Dublu! Supărat, Ceauşescu îl întreabă pe om unde lucrează. "Sunt cioclu, tovarăşu´!" - explică acel conaisseur de băuturi fine.
La Neptun, dimineaţa, Ceauşescu iese la fereastră şi exclamă relaxat: „Bună dimineaţa, soare!". Nu mică-i fu mirarea când auzi un răspuns: "Să trăiţi, tovarăşe secretar general!". Ceauşescu începu să se laude: nu numai că se credea adulat de întregul popor, dar, uite, până şi Soarele i se închina! A doua zi, "tovarăşul" repetă figura şi strigă de la geam "Bună dimineaţa, Soare!". De sub fereastră aude însă reăspunsul: "Să trăiţi! Eu sunt colonelul Popescu, tov colonel Soare a intrat în concediu".
Şi Vali Sterian, cenzurat
Pe atunci, coana Cenzură a înlocuit cuvântul "Doamne" cu (ca să vezi!) cuvântul "Soare", în textul melodiei folkistului Vali Sterian în versul: "Doamne, vino Doamne, Să vezi ce-a mai rămas din oameni!" Fiind un adolescent "invizibil", am avut şansa să îl aud plângându-se cu obidă în culisele Festivalului naţional de muzică şi poezie tânără "Baladele Dunării", organizat la Clubul Tineretului Galaţi, de poetul matematician Florin Doru Cilincă, director atunci.
EXPLICAŢII FOTO:
1. Cabinetul Judeţean al Partidului Muncitoresc Român (actuala Prefectură), pe vreme când nici măcar Dej sau Groza nu apăreau în poze, ci tătucii Lenin şi Stalin (foto din colecţia ing. Sorin Ignat)
2. Cum se "călăreau", cu mare risc, tramvaiele, chiar şi iarna, când se economisea electricitatea! (foto site Digi24)
3. Coadă... cu cot (foto site Radio France International)
4. Coadă la carne (foto site Radio Europa FM)
5. Coadă la pâine, cu taburet de acasă (foto site Radio Europa FM)
