REDUCERI reale sau doar pe hârtie? Galaţiul, în febra CUMPĂRĂTURILOR de BLACK FRIDAY

REDUCERI reale sau doar pe hârtie? Galaţiul, în febra CUMPĂRĂTURILOR de BLACK FRIDAY
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Posibilii clienţi sunt din ce în ce mai selectivi când vine vorba de oferte


Astăzi ar trebui să vedem şi la marii retaileri din Galaţi ofertele de Black Friday. Pe de altă parte, potrivit cumpărătorilor, aceste reduceri sunt doar teoretice, multe din preţurile afişate la stand fiind aceleaşi pe care le găseşti la o căutare atentă în mediul virtual. Black Friday sau Vinerea Neagră a preţurilor este un concept care în România a prins relativ puţin, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, de exemplu. Reducerile mici, pe alocuri nesemnificative, îi descurajează pe cei aflaţi în căutarea unui preţ mai bun. Conform unui studiu realizat recent, principalul grup ţintă al retailerilor este format din persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani.

Ce magazine din Galaţi oferă discounturi

Majoritatea magazinelor şi-au programat startul reducerilor pe 21 noiembrie, la ora 0.00, însă există unele care deja au redus preţurile, sub deviza Black Friday. Gălăţenii se pot bucura deja de reduceri în unele magazine încă de pe 17 noiembrie.

Spre exemplu, la Altex se pot achiziţiona telefoane, laptopuri, accesorii pentru calculator, tablete sau electrocasnice cu reduceri de până la 50 la sută. Dacă sunteţi în căutarea unui aparat electrocasnic, Flanco vă pune la dispoziţie o gamă largă de produse, reduse cu până la 65 la sută, începând de vineri dimineaţă. În perioada 19-30 noiembrie, gălăţenii pot achiziţiona, din Carrefour, televizoare LED la preţuri care pornesc de la 400 de lei, laptopuri de la 670 de lei şi maşini de spălat cu doar 500 de lei.

Cu toate acestea, cel mai mare aflux de cumpărători este aşteptat în mediul online, unde zeci de magazine au pregătit oferte care mai de care mai atrăgătoare. Cel mai mare magazin online de electronice din România, emag.ro, a pregătit 450.000 de produse pentru această perioadă şi estimează că vânzările vor fi mai bune decât în anii precedenţi. Elefant.ro, una dintre cele mai mari librării online, pune la dispoziţia pasionaţilor de lectură sute de volume, genţi, ceasuri, jucării şi ebook-readere cu preţuri reduse între 40 şi 80 la sută. Doritorii mai pot achiziţiona produse la reducere de pe EvoMag, Libris.ro, Nemira.ro, WaldOutlet, TopWatch, Toyz.ro, 1001cosmetice.ro, pretzmic.ro, dar şi din magazinele Vodafone.

Promoţii la IT, Electrocasnice şi multe altele aici -->> http://bit.ly/14TvgYg

Reduceri la cărţi -->> http://bit.ly/1x72TfN şi http://bit.ly/14Tus5L

"Firmele doar dau impresia de reduceri!"

"Viaţa liberă" a stat de vorbă cu mai mulţi tineri pe acest subiect, iar părerile sunt împărţite.

Valentin, un împătimit al jocurilor pe calculator, ne-a spus că i-ar plăcea ca firmele din România să ia exemplul celor din Occident. „Black Friday este un concept relativ nou la noi, care nu prea prinde. Reducerile sunt mici şi, de cele mai multe ori, doar pe hârtie, motiv pentru care evit să cumpăr ceva în această perioadă”, afirmă tânărul.

Dragoş, student în anul IV la Universitatea „Dunărea de Jos”, şi-ar fi dorit să îşi cumpere un laptop nou, cu ocazia reducerilor, însă nu este foarte încrezător că va obţine un preţ foarte bun. „Cu câteva săptămâni înainte de această perioadă, magazinele cresc preţurile semnificativ, special pentru a da impresia unor reduceri importante. De Black Friday, se ajunge la preţul normal sau redus cu doar câţiva lei. Există şi produse care sunt, într-adevăr, la preţ redus, dar ele dispar de pe rafturi încă din primele ore."

Doar o strategie de marketing?

Creşterea preţurilor cu câteva luni înainte de Vinerea Neagră şi reducerile foarte mici la produse care dispar imediat de pe stoc îi fac pe tineri să creadă că, de fapt, organizarea acestor zile de reduceri nu reprezintă decât o bună strategie de marketing şi publicitate pentru companii. Cererea pentru telefoane inteligente, laptopuri performante, camere foto profesionale şi electrocasnice este foarte mare în această perioadă, motiv pentru care vânzările merg ca pe roate. "Ştiu că toate magazinele rămân cu foarte puţină marfă pe rafturi de Black Friday, dar asta pentru că micile reduceri iau ochii tuturor. Lumea nici nu se mai uită că o reducere de 7 la sută e infimă", ne-a spus Victor Manea.

Există, însă, şi tineri care aşteaptă cu nerăbdare reducerile. Iasmina este studentă în anul III şi ştie că un laptop performant îi este extrem de necesar în ceea ce-şi doreşte să facă pe viitor. „Laptopul meu este foarte vechi şi sper ca acum să găsesc unul care să se încadreze în bugetul pe care îl am. Reducerile nu sunt foarte mari, într-adevăr, dar ele înseamnă o economie importantă”, ne-a spus tânăra.

Drepturile cumpărătorului

Conform legii, cei care cumpără un produs din magazinele online au la dispoziţie zece zile să se răzgândească şi să-şi primească banii înapoi, fără a fi nevoiţi să dea explicaţii suplimentare. De asemenea, perioada de livrare a produselor achiziţionate nu poate fi mai mare de 30 de zile , iar drepturile privind garanţia sunt aceleaşi ca la achiziţionarea din orice magazin obişnuit.

Citit 2143 ori Ultima modificare Vineri, 21 Noiembrie 2014 01:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.