„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Scheletele oraşului

„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Scheletele oraşului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Galaţiul e plin de construcţii începute cu zeci de ani în urmă şi rămase în stadiul de schelet *

Cel mai vechi bloc „nou”

Am mai vorbit despre ruine în această campanie a „Vieţii libere”. Însă clădirile iniţiale aveau chiar şi 2000 de ani. Mai avem astăzi nişte ruine. Este vorba despre cele noi. Sau, mă rog, relativ noi, depinde la ce ne raportăm. Dacă le comparăm cu ruinele Castrului Roman de la Barboşi sunt pur şi simplu creaţii ale prezentului. Dar hai să le raportăm la noi, la cum le-am cunoscut.

Cel mai vechi bloc din Galaţi aflat în construcţie? A 4, care aparţine Regionalei Căi Ferate Galaţi, şi care a fost început în 1988. Adică în urmă cu mai bine de 20 de ani. Oare când acel bloc se va termina, iar cineva se va muta acolo, va putea spune că se mută în casă nouă? Păi sigur, clădirea aia va rezista la absolut orice fel de cutremur, de vreme ce constructorii au avut nevoie de mai bine de două decenii să o finalizeze.

Ca o comparaţie, acum 2000 de ani, Apolodor din Damasc a construit podul peste Dunăre în doi ani. Noi niciun bloc nu putem termina în 20, ce să mai vorbim despre poduri.

Jungla din mijlocul oraşului

Dar ce ziceţi de Arena de Box, de lângă Policlinica cu Plată, o junglă de fiare şi copaci adevăraţi. Dacă nu ar fi gardul protector, gălăţenii s-ar îngrozi pur şi simplu de peisajul acesta aflat chipurile în construcţie. Pare umbra unui timp apus, un schelet al comunismului ascuns după gardul tranziţiei.

Ei bine, de aproape 20 de ani Primăria şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi-l dispută sau şi-l aruncă dintr-o curte într-alta. E o adevărată bătaie de joc ce se întâmplă cu această clădire, despre care am curaj să afirm că nu va mai ajunge niciodată sală de box, ci cu totul altceva.

Şi, ca să facem lucrurile şi mai interesante, dau o sticlă de şampanie proprietarului clădirii terminate dacă e gata înainte de 1 ianuarie 2015. Hai că am fost generos cu termenul!

Ce frumuseţe pe drumul spre Combinat

O altă ruină vie a Galaţiului este ceea ce ar fi trebuit să fie un centru comercial şi de conferinţe, „World Business Center”, de pe strada care duce spre viaductul Comnbinatului, lângă Grupul Şcolar „Anghel Saligny”. Construcţia a început la puţină vreme după Revoluţie, dar se pare că şi atunci era criză: cineva nu şi-a calculat cum se cuvine posibilităţile financiare, aşa că a mai lăsat Galaţiului o ruină.

O altă clădire neterminată e „gâgâlicea” din centrul oraşului, vizavi de „Chip şi Dale”, care are parcă o eternitate în formă de ruină. Nici nu se mai ştie cine a construit-o şi de ce, dar putem să ghicim, evident, cine e suficient de incompetent să o dărâme.

Folosită drept groapă publică de gunoi şi WC public, clădirea cu pricina nici măcar nu e cine ştie ce. Are o suprafaţă mică, dar stă ca un cui în dosul imaginii şi aşa şifonate a oraşului. Probabil că acesta e şi motivul pentru care niciun întreprinzător nu s-a străduit să pună mâna pe ea. Spaţiul e foarte mic şi nu merită.

Am tot stat cu inima îndoită dacă să trecem şi Centrul de Afaceri de lângă Prefectură pe această listă. Îndeplineşte aproape toate condiţiile, doar că mai s-a lucrat la ea până nu de mult, când au apărut problemele.

Ai putea spune că e o clădire lipsită de noroc, după ce a stat nemişcată dinainte de Revoluţie şi când, în sfârşit, se găsise o soluţie pe bani europeni, lucrările s-au oprit din nou. Hai să îl trecem, cu rezerva că s-ar putea să nu mai fie ruină în doi-trei ani. Sau sufăr eu de optimism exagerat?

Scheletele oraşului, fişă tehnică

- Locaţie: peste tot în Galaţi

- Proprietar: Primăria, persoane juridice, diverse alte instituţii

- Vârstă: în jur de 20 de ani, altele mai puţin

- Şanse de reabilitare: n-ar putea, totuşi, să rămână aşa, că ne-am obişnuit?

Comentarii foto:

1 – A4, un bloc nou de 20 de ani

2 – Un centru de afaceri rămas într-un stadiu de nepovestit

3 – Ruina Arenei de Box e un adevărat monument al nepăsării

4 – Cea mai „frumoasă” ghenă de gunoi din Galaţi, situată în buricul târgului

Citit 1650 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.