Corneliu Stoica

Corneliu Stoica

Potențial creativ superior, la Salonul de iarnă

Duminică, 05 Ianuarie 2025 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Deschis la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu", Salonul de iarnă al Filialei Galați a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR), ediția 2024-2025, reunește pe simeze lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă, instalație și pictură satirică, semnate numai de membrii titulari și stagiari ai acestei organizații locale a creatorilor din domeniul artelor vizuale, urmând ca pentru artiștii profesioniști neafiliați (licențiați, masteranzi, doctoranzi) și nepro ...

90 de ani de la nașterea sculptorului George Apostu. „Urmașul lui Brâncuși”

Vineri, 03 Ianuarie 2025 12:00 | Publicat în EVENIMENT
S-au împlinit 90 de ani de la nașterea lui George Apostu, unul dintre cei mai valoroși sculptori români ai secolului trecut, considerat de criticul de artă Ionel Jianu ca "unul dintre cei mai înzestrați urmași ai lui Brâncuși în sculptura românească". Artistul s-a născut pe 20 decembrie 1934, la Stănişeşti, localitate în nordul fostului judeţ Tecuci (azi, în judeţul Bacău). După studii secundare la Liceul de băieţi din Tecuci, a absolvit Institutul de Arte Plastice "Nic ...

Expoziția doctorandelor Cristiana-Emanuela Tărbuc și Diana Păunescu

Duminică, 29 Decembrie 2024 09:00 | Publicat în CULTURA
Deschisă mai întâi la Iași, în cadrul unui program care urmărește promovarea și lansarea tinerelor talente din domeniul artelor vizuale, expoziția "Paths. State of being" ("Căi. Stări de spirit") a pictorițelor Cristiana-Emanuela Tărbuc și Diana Păunescu a fost găzduită, începând din 2 decembrie, şi de Galeriile de Artă "Nicolae Mantu" din Galaţi. Ambele artiste sunt licențiate ale Universității "Dunărea de Jos" din Galați, Facultatea de Arte, secția Pictură, absolv ...

In memoriam. Mihail Gavrilov - 125 de ani de la naștere

Marți, 17 Decembrie 2024 09:00 | Publicat în CULTURA
Membru fondator al Uniunii Artiștilor Plastici din România (1950), pictorul și graficianul Mihail Gavrilov, de la nașterea căruia s-au împlinit recent 125 de ani, s-a numărat printre plasticienii brăileni care, în 1958, s-au alăturat membrilor Cenaclului Artiștilor Plastici din Galaţi, contribuind din plin, alături de Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Gheorghe Levcovici, Mihai Dăscălescu, Nicolae Spirescu, Gheorghe Naum, Emilia Dumitrescu, Elena Hanagic etc. la consolidarea şi dezv ...

Tineri artişti gălăţeni. Claudia-Andra Riza - grafică și pictură de factură realistă

Marți, 07 Ianuarie 2025 10:00 | Publicat în CULTURA
Cu grafica Claudiei-Andra Riza am venit în contact pentru prima oară în octombrie 2019, când ea și colegul său Cosmin-George Caraman au participat la una din expozițiile Societății Artiștilor Figurativi din România (SAFR), deschisă în Sala "Ioan Simion Mărculescu" de la Muzeul de Artă Vizuală. Ambii tocmai primiseră Premiul I pentru gravură și desen la Concursul Național "Artistul adolescent", cu tema "Portretul", organizat de această societate, iar prezența într-o manifes ...

Daniela Florentina Oană. La granița dintre figurativ și nonfigurativ

Miercuri, 15 Ianuarie 2025 10:00 | Publicat în CULTURA
Pictorița Daniela Florentina Oană se numără printre artiștii plastici care au început să expună în ultimii trei ani în cadrul saloanelor și expozițiilor colective ale filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), fiind o prezență activă a acestei organizații a creatorilor profesioniști din domeniul artelor vizuale. S-a născut pe 8 august 1968, la Galați. A absolvit Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, Facultatea de Arte, specializarea Pictură, ...

Georgiana Geanina Susanu - Opțiunea pentru arta figurativă

Duminică, 01 Decembrie 2024 11:00 | Publicat în CULTURA
La începutul lunii septembrie, tânăra pictoriță și graficiană Georgiana Geanina Susanu îi impresiona pe iubitorii de frumos din Cetatea dunăreană cu o expoziție personală deschisă la Casa Artelor, manifestare care a reunit pe simeze lucrări caracterizate la vernisaj de cel care i-a coordonat teza de licență, lect. univ. dr. Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel, ca aflându-se „sub semnul unei Trinități aparte: Puritate, Mister, Delicatețe". Acestei tinere îi consacrăm și ...

Actriţa din Tg. Bujor reconvertită la pictură. Centenar Gina Hagiu-Popa

Luni, 02 Decembrie 2024 17:30 | Publicat în CULTURA
S-au împlinit în această toamnă, pe 11 noiembrie, 100 de ani de la nașterea pictoriței și graficienei Eugenia (Gina) Hagiu-Popa, personalitate de notorietate națională și internațională, sora mai mare a regretatului poet Grigore Hagiu, ambii porniți pe drumul artei și literaturii de pe meleagurile binecuvântate ale Covurluiului, născuți fiind în orașul Tg. Bujor.În 2010, Gina Hagiu-Popa a avut ultima sa expoziție personală, o mare retrospectivă, deschisă la Galeria "Căm ...

Ioan Murariu-Neamț - Rigoarea discursului plastic

Duminică, 08 Decembrie 2024 12:20 | Publicat în CULTURA
În toamna anului 1966 ajungea la Galați, în urma repartiției guvernamentale pentru Liceul din comuna Pechea, tânărul Ioan Murariu, proaspăt absolvent al Facultății de Arte din Iași. Cum Inspectoratul Școlar Județean din vremea aceea avea nevoie de un profesor de Educație Plastică la Casa Pionierilor din Galați (astăzi, Palatul Copiilor), i-a propus să rămână în oraș și să lucreze la această instituție. Propunere pe care desigur nu a refuzat-o, dimpotrivă, l-a bucurat, ...

Salonul plasticienilor gălățeni, sub semnul diversității (foto)

Luni, 04 Noiembrie 2024 12:20 | Publicat în CULTURA
Ediția din acest an a Salonului de toamnă al Filialei Galați a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) s-a deschis în atmosfera sărbătorească a preluării mandatului de către noul consiliu director al acestei organizații a profesioniștilor din domeniul artelor vizuale, ales în adunarea generală din 12 octombrie (președinte, graficianul Constantin-Adrian Corcăcel). Un public numeros a umplut până la refuz sala Galeriilor de Artă "Nicolae Mantu", dornic să cunoască cel ...
Pagina 3 din 12