Miorița-i plecată pe gârlă

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Mi-a plăcut ieșirea de ieri a președintelui, a fost foarte studiat, precaut și devreme acasă. Adică a vorbit câteva minute în șir, dovadă că prompteriștii de la Cotroceni și-au făcut cu responsabilitate treaba, apoi ne-a salutat. N-a mai amenințat lumea, e o notă foarte bună pentru domnia sa, doar a apelat la conștiința turmei. E drept, miroase a fum de la Belgrad, chiar dacă Miorița e plecată pe gârlă.

* Apropo de fumul acela, i-o fi dat un telefon lui Costel de la Mediu? Arde, bă, pompierii! Măcar să-l tachineze puțin, Alexe făcând parte din gașca de lux care, în ciuda restricțiilor, și-a permis să organizeze evenimente la grămadă sub acoperiș.

* Știa Herr Klaus că nu se mai impune o mustrare după desele ieșiri în decor ale lui Orban. Te vede lumea cum ții masca în barbă și țigara între degete într-un birou de la Palatul Victoria, apoi te rățoiești la populație? Hm, nu mere, conașule, lasă pe altcineva să dea indicații de pe margine! Un antrenor secund, ceva, maseurul sau magazionerul, că tot sunt posturi-vedetă în această perioadă. De pildă, pe Câțu de la Finanțe, și-așa dicția-i bolovănoasă nu ne dă voie să înțelegem mare lucru.

* Și da, românul de rând trebuie să priceapă o chestiune esențială: șeful statului și-a întrerupt concediul de vară (acolo unde și-a permis, nu mai puneți atâtea întrebări!) ca să ne roage cu frumosul. Ne putem spăla mai des, este obligatorie masca în spațiile închise (domnu' Virgil de la Economie, se aude în spatele canapelei, acolo, lângă doamna Raluca?) și distanțarea fizică față de străini ar putea să ajute. Jackpot, vă asigur că soțul doamnei Carmen a dat lovitura.

* Faza cu șaormeria nu știu dacă-i reală sau numai o fumigenă, nici nu mă interesează. A fost haioasă că un nene de o sută și ceva de kile și-a permis să pătrundă într-o asemenea incintă. E ca și cum ai merge în izmene la biserică. Se aude că Ciolacu, șeful interimar al celor doi parlamentari care au făcut scandal printre chebapuri, a sunat la prăvălie să-și prezinte scuzele. La final, îmi șoptește o pasăre gâjâită, Marceluș de la Buzău a întrebat dacă se fac livrări la domiciliu.

Citit 1107 ori Ultima modificare Joi, 09 Iulie 2020 19:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.