Mulăn(ruj)ul norocos. Insolaţii îngheţate pe asfaltul fierbinte

Mulăn(ruj)ul norocos. Insolaţii îngheţate pe asfaltul fierbinte
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Indicele preţurilor calculat de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a rămas neschimbat în iunie 2024 față de luna precedentă. Cum, în România, preţurile alimentelor cresc în fiecare lună ca Făt-Frumos, probabil că ăştia de fac calcule pentru ONU au angajat pentru raportare bugetari români, care sunt obişnuiţi să facă treaba din... pix.

* Şeful Poliţiei Brăila a fost depistat băut la volan, după ce a fost testat în urma unui accident rutier în care a fost implicat, pe DN 2B. Poliţistul, în vârstă de 42 de ani, era propus pentru a prelua funcţia de adjunct al IPJ Galaţi, după ce pentru comanda Brăilei a concurat singur şi nu a obţinut nota minimă de trecere. Privind lucrurile şi berile la rece, mi se pare destul de logic să-şi facă omul un pic de curaj ca să vină de la Brăila la Galaţi în astfel de condiţii. Mai ales pe post de şef...

* Un elev din Galaţi care a obţinut la Bacalaureat una dintre cele mai bune zece medii din judeţ, cu nota 10 la matematică, 9,90 la română şi 9,95 la geografie, a fost catalogat la proba de competenţe digitale ca utilizator mediu, nivel echivalent cu o notă între 6 şi 7. Oricât de severi ar fi fost profesorii examinatori, refuz să cred că unui elev de 10 îi este aproape străin computerul, aşa că o astfel de notare pare mai degrabă o răzbunare personală a unui, vorba-vine, "dascăl".

* Şi tot la examenul de bacalaureat, 900 de elevi gălăţeni (dintr-un total de vreo 3.000) au obţinut medii peste 9.00. Acum zeci de generaţii, când am dat eu examenul, mediile peste 9.00 dintr-un liceu se puteau număra pe degetele de la o mână. Eh, dar probabil a mai progresat genetica şi-au apărut mâinile cu mai multe (sute de) degete, că n-aş vrea să spun că subiectele sunt mult mai uşoare de la an la an, mai ales că "Slavici, auzi nume!" tot cu Mulăn(ruj)ul norocos umbla.

* Piloţii de la Tarom s-au "îmbolnăvit" în masă de o grevă nedeclarată, pentru a obţine ceva bani în plus la salariu. Fix când pleacă românii în concediu şi au stricat astfel vacanţa câtorva mii de oameni. Draji chiloţi, da' înainte de alegeri bolânzit-aţi?

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1009 ori Ultima modificare Marți, 09 Iulie 2024 13:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.