Chifteluţe asamblabile la domiciliu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Traian Băsescu a decis: în Europa se munceşte mai puţin decât în Statele Unite ale Americii. Nu ştiu dacă se referă şi la datul mioritic cu cârca. Să ne înţelegem, noi suntem ţară africană!

* Doi căruţaşi au făcut liniuţe pe Autostrada Soarelui, adică s-au luat la întrecere având la îndemână câte o căruţă şi un cal. Nu te mai înţelegi cu beizadelele de azi - cum le scapă alde taică-su hăţul în mână, adio concordie...

* Au apărut în presă interceptări telefonice cu fraţii Cămătaru. Ameninţări blajine, binecuvântări ca de la nişte patriarhi ai priponului, sintagme de duh, aşa ca de la nişte sensibili pentru ceilalţi plătitori de taxe şi impozite. „Bă, îţi crăp capul în două!”, asta ar fi cam cea mai serioasă ameninţare. De notat, nu neg, dar mă aşteptam la altceva din partea unor cărturari.

* O educatoare de grădiniţă din Timişoara le-a lipit gura cu scotch tuturor copiilor din clasă. „Era doar o joacă”, încearcă s-o apere directoarea grădiniţei şi, dacă nu înţeleg acest exerciţiu ludic, înseamnă că am ars nişte etape importante în copilărie. Sau poate că am făcut grădiniţa la seral, d-aia.

* S-a găsit carne de cal şi în chifteluţele Ikea, cică există şi aşa ceva. Eu ştiam că Ikea face doar dormeze, sertare şi alte d-astea. M-a scos din încurcătură o bună colegă: chifteluţele Ikea se asamblează numai la domiciliu.

* Lansare surprinzătoare: apare telefonul Nokia pe care îl încarci doar o dată pe lună. Pare complicat? Deloc! Îl încarci şi vorbeşti doar la iPhone...

* Nu vom mai avea voie să ne înmatriculăm maşinile în Bulgaria. Furatul automobilelor în ţara vecină rămâne însă în vigoare.

* Loredana Groza, cântăreaţă autohtonă cu destul box-office, este urmărită de Fisc. Au, şi ea credea că numai apa îi poate pune probleme. Dacă nu credeţi, ascultaţi-i ultimul hit!

* Românii beau cafea de 300 de milioane de euro pe an. Asta ştim să facem cel mai bine, să-i umilim pe ăia care se cinstesc cu bere.

Citit 976 ori Ultima modificare Marți, 26 Februarie 2013 16:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.