Ministerul Hunorului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ponta a prezentat noul Guvern, urmează să vină şi voturile de validare. Attila a ajuns la Mediu, aşa cum fusese stabilit, iar Cultura a încăput pe mâinile altui bilingv. Politica joagărului nu mai are nicio necunoscută. Vrrm-vrrrrm!

* Sesizez prezenţa plăpând-sofisticată a Gabrielei Szabo în Executivul compus de Victoraş în weekend. Fosta mare atletă va fi ministru la Tineret şi Sport - un câştig la capitolul imagine, aici bănuiesc că au ţintit pesediştii. Sau poate că şi Găbiţa este revendicată de UDMR... Nem tudom, nenicule.

* Bine că mi l-au înfipt pe Bănicioiu la Sănătate, e un real câştig. Ţara se pregăteşte să nască acasă, în mediul rural, de teama spitalelor, mai ales cu Bănicioiu la timonă. De aici şi zicala că veşnicia s-a născut la sat. Dacă o fi avut ministru un individ de teapa lui Nicuşor, pricep repede ce şi cum.

* În patria care şi-a îndulcit existenţa cu humorul lui Creangă, ne trezim cu Hunor la Ministerul Culturii. Un ins cu ceva carte, nu mă-ndoiesc, vine însă din Ţinutul Secuiesc să decidă strategia instituţiei, să aleagă între mămăligă şi gulaş. Singurul atu al lui Kelemen este că vine pe locul lăsat cald de Gigel Ştirbu, un brand pe invers al culturii mioritice. E 1-0 pentru gulaş.

* Au fost decernate premiile Oscar pe 2014, iar potul cel mare a intrat în contul peliculei „12 ani de sclavie”, un mesaj, nu o capodoperă. Dacă „Brokeback Mountain” fusese cadorisit în 2006, şi era tot un film-manifest, de ce să-i dăm la gioale tradiţiei? Se votează la Oscar exact ca la Eurovision.

* Apropo de anii de sclavie. Ieri, de ziua lui Nea Nelu, ar fi trebuit să calculăm şi noi câţiva. Au cam fost ceva şi nici măcar nu ne-a felicitat nimeni pentru supravieţuire.

* Un fotbalist român, Raul Rusescu, a fost poreclit de FIFA. I s-a zis Râmnicu Vâlcea pe siteul forului mondial. Bine că nu l-au botezat băieţii Şimleul Silvaniei, Ocna Şugatag sau chiar Cheile Grădiştei.

Citit 664 ori Ultima modificare Luni, 03 Martie 2014 17:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.