Cu Cipi spre Consiliul Europei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Restanţierii la flori şi mărţişoare s-au răzbunat ieri. I-am văzut cu câteva tufe în braţe, profitând de echinocţiul de primăvară, adică un fel de 8 Martie pe vechi. Şi-au retuşat imaginea. Apropo, mai ştie cineva ceva de Floarea Calotă?

* Cel mai nou preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal este atacat dur de Gheorghe Hagi, cel mai bun fotbalist român din toate timpurile (nu e o distincţie oficială, dar ne serveşte ca ghid în această junglă). Ştirea sună, de fapt, cam aşa: „Atac fără precedent la adresa preşedintelui FRF din partea lui Hagi”. Fără precedent şi fără acorduri gramaticale, ştim cu toţii. Pentru neiniţiaţi, cel mai bun fotbalist este şi cumnatul celui mai priponit fotbalist, Gică Popescu, cel pe care ursitoarele de la FRF îl vedeau succesorul lui Mircea Sandu.

* Romică Ţociu, dovada vie a faptului că televizorul ţinut departe de frigider se poate altera, îl susţine pe demisionarul liberal Mircea Diaconu în cursa către „Consiliul Europei”. Asta a înţeles Romică, băiatul bătrân dat cu ruj peste mustaţă ca să se distreze gospodinele, seara, la telebingo. Ţociu a sculptat pe Facebook un text cavernos, plin de virgule bete şi de i-uri lipsă, făcându-i mai degrabă un deserviciu lui Diaconu. Ideea e că „dacă vreţi să semnaţi adeziuni, le găsiţi la Teatrul Nottara, la Cipi, un băiat”. Cipi, ne mişcăm şi noi mai cu talent, că vine scrutinul?!

* Radu Mazăre, edilul suprem al Constanţei, a declarat că Nicuşor Constantinescu, guzganul umflat de mascaţi (ca să-l citez pe C.T. Popescu), suferă de cancer. Înseamnă că acţiunile DNA-ului sunt cancerigene, prea se îmbolnăvesc ăştia pe capete.  

* O fostă „fată de la pagina 5” din tabloidul Libertatea s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară. Alina Moldovan o cheamă pe duduiţă şi mă tem că va fi nevoită să jure – „Jur să nu fiu mai frumoasă şi mai blondă decât doamna Elena Udrea”.

* Apropo de Lenuţa. A slăbit 12 kilograme în două luni de zile cu o dietă-minune. Aiurea, nu există aşa ceva, dar căutam şi eu un eufemism de gaşcă. O dau din redundanţă în pleonasm. Mă emoţionează Lenuţa.

Citit 707 ori Ultima modificare Joi, 20 Martie 2014 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.