Mustaţa şopteşte

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Avocatul Poporului se plânge că i-a fost băgat la apă bugetul pe 2017, iar omul chiar avea nişte evenimente cu moţ prin septembrie. Ciorbea însumează credite de 1,5 milioane de euro, aşadar sunt legitime lacrimile sale pe batistă, dar poate că se va ocupa altcineva de chermezele alea din toamnă. Poate că nea Victor are treabă prin altă funcţie şi noi îl reţinem.

* Începând de astăzi, studenţii din România, indiferent de facultatea la care sunt înscrişi, pot circula gratis cu trenul. Prin urmare, şi CFR-ul îşi va permite să aducă mai târziu garniturile în gară, doar n-o să te mai uiţi la ceas câtă vreme nu vei mai umbla în buzunar... Bine, şi cei care au terminat de mult facultatea, ar suna o întrebare la biroul de informaţii? Şi ceilalţi, ar sosi replica firească.

* Ministrul Justiţiei susţine că, în ciuda lansării la apă a celor două ordonanţe care ne-au scos de lângă sobă, politicienii nu vor beneficia de graţiere. Răspuns final, mister Iordache? Din public, pe sub mustaţă, se şopteşte altceva.

* Austria caută să restricţioneze accesul est-europenilor pe piaţa muncii. L-aş întreba pe conaşul Liviu dacă, în urma vizitei sale la învestirea lui Donald, ne-am păstrat poziţia pe hartă sau am avansat spre Occident. Mă tem totuşi de un răspuns evaziv care nu făcea parte din programul de guvernare.

* Stau şi mă întreb dacă telespectatorii luaţi prizonieri de Antena 3 şi România TV pot urmări cu aceiaşi ochi măcar o reţetă culinară de pe alt canal. Să nu strecoare bucătarul vreun strop de esenţă cumpărată de la ONG-işti, ptiu, Doamne fereşte!

* Mercedes-Benz recheamă în service 530 de SUV-uri comercializate în România, deoarece senzorii din scaunul din dreapta ar putea „crede” că o persoană foarte slabă este, de fapt, un scaun pentru copil şi calculatorul ar dezactiva automat airbagul. Vă daţi seama cât le-a trebuit ăstora să depisteze că Progenitura Minune din industria manelelor le este client?

Citit 592 ori Ultima modificare Marți, 31 Ianuarie 2017 18:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.