Teritoriul Cisiordachia

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Marţi seară, în loc să aşteptăm potoliţi o nouă ediţie de Capatos, cu toate silicoanele atent selecţionate, ne-a izbit vuietul dinspre Palatul Victoria. A ieşit Iordache, plin de el, dar şi puţin atins de muştruluiala lui Dragnea, ca să îngaime că proştii care alcătuiesc opinia publică (aia pe care o considerăm noi bună, nu ce ne traduc anteniştii) îşi pot vedea în continuare de propriile frustrări. Adică, trec ordonanţele cum vrem noi, băi guralivilor! Pe bune, cui i-a mai ars atunci de Cruduţe, Sălămiori şi Guţe?

* Brusc, ne-am transferat pe teritoriul Cisiordachiei. Cândva se vorbea cu patos despre Congo, ca despre un El Dorado. Am fi vrut să emigrăm acolo, căci ne aflam sub cruntul patronat al lui Bombo. Ei bine, pe 31 ianuarie 2017 şi-a mişcat însăşi Republica Congo plăcile tectonice înspre noi.

* După ce marţi seară s-a dat arogant în faţa presei, folosind la exasperare driblingul „Altă întrebare!”, Iordăchel a revenit ieri, într-o sală a Parlamentului, pentru a ne povesti cât de frumoase sunt ordonanţele şi cât de fuşerişti par contestatarii. De fapt, omul a vrut să se asigure că am înţeles mesajul - ciocul mic, suntem la putere! Exact cum reacţiona o cucuvea din alianţa Dreptate şi Adevăr...

* Ieri, când pe holurile Parlamentului erau mai multe pancarte decât politicieni, Spiderman de Galaţi, fost preşedinte al Consiliului Judeţului, s-a luat de USR-işti şi de românii care protestează în stradă. „Este un act de impotenţă, nu sexuală, politică a unor voaiorişti care, în lipsa unor mecanisme naturale de manifestare a voinţei acestui popor, caută să producă scandal. Nişte impotenţi care nu respectă o cărticică numită Constituţia. Vai de capul lor, să vedem la ce mai dau foc”, a apreciat deputatul, care şi-a demonstrat şi în platoul lui Dan Negru aptitudinile de contorsionist într-ale caracterului, faza pe aparate.

* Cel mai probabil, Guvernul Grindragnea va pleca, nu va rezista presiunii venite din stradă. Ah, dar era un pas asumat. Călătoria continuă. Avem şi alte lucruri de descoperit.

Citit 586 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Februarie 2017 18:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.