I-a citit careva broşurile?

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Care ai lecturat din Bacalbaşa, nene? Ha, e cu prostii textul, are întâmplări porno prin pagini? Dar poze explicite? Ar fi păcat să nu, mai ales la cât de „generos” este atunci când se manifestă în public. În public, deci şi în plenul Parlamentului, acolo unde i-a dedicat câteva semne delicate unei doamne. E vorba de Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, adversarul formaţiunii politice din care face parte medicul nepermis de slobod la gură. Putea să fie şi femeia de serviciu sau angajata care îl serveşte la cantina Casei Poporului - te-ai descalificat pe veci, boss, zguduind sugestiv antebraţul. E harneală de autobază, iertat să-mi fie lexicul neşlefuit... Te-au zărit şi cei care te simpatizau de pe la Ştirile de la Ora 5, oameni din ţară cărora nu le venea să creadă că-ţi place scandalul, nu numai caterinca. Iar cât priveşte simţul umorului acestui artist emerit, mă rog, am mari rezerve: ar trebui să vină la pachet cu o ironie fină, chiar dacă o arunci şi arghezian, or când, sanchi, poceşti numele doamnei Turcan făcând-o Gurgan sau Curcan, îmi vine să schimb canalul. E diferenţă între Taraf şi Mezzo, dragă Spiderman, aşa cum te-ai consacrat după întâlnirile din platoul lui Dan Negru. Ăsta nu e umor catifelat, ci băşcălie constipată care nici la coadă la service nu mai are căutare.

* Fără să caut prea mult în memorie (n-am nevoie de sprijin medicamentos), cred că gestul senatorului de Galaţi care a condus şi Consiliul Judeţean întrece orice derapaj post-decembrist din plenul Parlamentului României. Mai urât decât votul la două mâini, somnul în plină şedinţă, urmărirea de filme deocheate, diverse afirmaţii şi ce alte potlogării au mai comis aleşii neamului. Într-o ţară civilizată (România nu riscă să fie catalogată astfel, din nefericire), atitudinea unui demnitar de a umili în agora o femeie are urmări grave: demisia şi, eventual, amendă. Mai ales că Spiderman nu e la prima abatere, acum câţiva ani sugerându-i altei doamne, vicepreşedintele CJ Galaţi de atunci, Tania Bogdan, de formaţie cadru didactic, că nu e cazul să se impacienteze dacă nu va reuşi să termine fraza. Nu vă vom lăsa neterminată, i-a tăiat-o scurt Bacalbaşa, sancţionat ieri de PSD cu o suspendare de şase luni. Fâs! E ca şi cum l-ai obliga să vină la şcoală cu batista curată şi unghiile tăiate. Fix pix, ca să mă exprim eufemistic, nu precum personajul de poveşti triste.

Citit 1848 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Mai 2017 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.