Campanie electorală în oficiile poştale

Campanie electorală în oficiile poştale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Este perfect legal”, ne asigură directorul Poştei Române – filiala locală, Ion Ştefan, membru PD-L * Reprezentanţii PNL şi PSD ştiu situaţia, dar nimeni nu a depus vreo sesizare la BEJ *

În oficiile poştale din Galaţi se face campanie electorală pentru preşedintele României, Traian Băsescu. Situaţie pe care ne-au semnalat-o cititorii.

Deloc neobişnuit, am putea spune, având în vedere că în campania electorală pentru europarlamentare, în oficiile poştale din Galaţi ne zâmbea candidatul PD-L Constantin Dumitriu, care ne-a şi declarat, la acea vreme, că are contract.

În plus, sunt şi alte societăţi de stat care încasează, în campanie electorală, bani, din afişajul electoral – aşa stau pe stâlpii Electrica afişele electorale de toate culorile politice şi tot aşa ne zâmbeşte Mircea Geoană de pe autobuzele Transurb…

O ofertă irezistibilă: 5 euro per afiş!

Pe acelaşi principiu că „se poate”, şi acum în oficiile poştale se face campanie electorală. Şi nu este nicio problemă legală, ne-a declarat directorul Poştei Române – filiala Galaţi, Ion Ştefan, membru PD-L. Aflat ieri la Tulcea, acesta ne-a asigurat, telefonic, de faptul că afişajul electoral în oficiile poştale nu încalcă nicio lege.

„Poşta este o societate comercială. Noi vindem servicii, iar afişajul este un serviciu… De aceea şi vindem pixuri, creioane şi alte lucruri. Şi pentru afişele electorale avem contract”.

„Pentru aceste afişe avem contractul cu numărul 12085, încheiat pe 27.10.2009. Valoarea totală a contractului este de 945 de euro, pentru 147 de afişe. În oficiile poştale sunt afişate câte două, iar în agenţii şi la ghişee, câte un afiş”, ne-a declarat Ion Ştefan.

Cum valoarea contractului este extrem de mică – la ce preţuri se vehiculează, în campanii, pentru afişaj electoral – am revenit cu un telefon, pentru a ne lămuri.

„Da, din ştiinţa mea 945 de euro este valoarea totală a contractului… păi este stabilit un preţ de 5 euro per afiş”, ne-a mai spus directorul Poştei Române.

Dincolo de preţul mic perceput – la aşa bani, să tot faci campanie ! – am socotit ulterior şi a reieşit că la 945 de euro se pot pune 189 de afişe, nu doar 147!             

Directorul Ion Ştefan a adăugat că „doar PD-L a răspuns, pentru că noi am trimis oferte la mai multe partide. Chiar domnul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, a sunat şi i-am dat detalii despre contract… Şi PSD ştie de oferta noastră, dar nu am primit nici un răspuns”.

PNL şi PSD ştiu de situaţie, dar se fac că plouă…

Pe de altă parte, liderul PNL Victor Paul Dobre ne-a răspuns, ieri, că „am sunat să întreb de ce sunt afişe la poştă şi mi-a spus că este un contract încheiat cu PD-L. Nu ştiu însă detalii de cost… Totuşi, eu nu cred că este normal să se facă campanie electorală într-o instituţie publică; eu cred că acolo trebuie să fie alt tip de acţiuni, nu cele de propagandă”.

L-am întrebat, dacă tot nu i se pare normal, dacă a sesizat la BEJ situaţia? „Nu”, am aflat, pentru că „nu numai noi trebuie să sesizăm, poate sesiza oricine. Şi societatea civilă, şi chiar şi dumneavoastră!”. 

Şi purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, Claudiu Brânzan, a spus că ştie despre existenţa unui contract între Poştă şi PD-L, dar că „nu am cunoştinţă dacă societatea a trimis şi la noi la partid o astfel de ofertă”.

Legea nu interzice, iar şeful Poştei Române doar recomandă…

Am vrut să aflăm dacă legal este permisă campania electorală în interiorul unor instituţii publice sau societăţi de stat.

Şefa filialei locale a Autorităţii Electorale Permanente, Iulia Andrăşescu, ne-a declarat că singura interdicţie este prevăzută în Legea 370/2004 privind alegerea preşedintelui României (art. 17, alin. 3: „în unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise”).

Dar oficiile poştale nu intră în această prevedere. Deci, ca orice în ţara asta, dacă nu este interzis, înseamnă că este permis.

Potrivit preşedintei BEJ Galaţi, judecătoarea Rodica Miron, nu s-a primit nicio sesizare în legătură cu această situaţie.

Şi totuşi, presa naţională scria în urmă cu câteva zile că „directorul general al Companiei Poşta Română, Tudor Gabriel Bohâlţeanu, a trimis o adresă la toate direcţiile şi regionalele din subordine prin care îi avertizează pe şefi să nu îşi implice oamenii în campania electorală.

Recomandarea este de a „nu folosi resursele umane şi materiale ale Poştei în campanie“, să evite acţiunile electorale în timpul programului de lucru ori în incinta oficiilor poştale”.

Dar o recomandare  nu este o obligaţie, iar Ion Ştefan spune că „nu este nicio problemă pentru noi; acolo este vorba ca oamenii noştri să nu facă pe teren campanie electorală…”.

Citit 802 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.