SADP se vrea societate, deşi CL propune desfiinţarea

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ciuda faptului că pe ordinea de zi a şedinţei CL de marţi este prevăzut ca SADP să se împartă între Administraţia Pieţelor şi Ecosal, adică, din totalul de 291 de angajaţi, 120 să meargă la directorul Ionescu, iar 171, să lucreze la directorul Zaharia, şeful Eduard Grosu (foto 1) încă mai speră să convingă aleşii locali să transforme serviciul în societate.

„Aşa păstrăm toţi oamenii la un loc, în cadrul serviciului pentru care primăria se chinuie din 2001. Dacă oamenii pleacă la Piaţă şi Ecosal, cine le garantează că de acolo nu vor fi daţi afară peste vreo lună? Eu cred că soluţia este ca SADP să fie transformată în societate comercială”, spune şeful SADP, care pregăteşte un proiect de afaceri pentru şedinţa CL de marţi.

Gurile rele spun însă că printr-o astfel de transformare, Grosu şi-ar conserva funcţia de director, iar societatea ar falimenta în maxim doi ani, după modelul SC Construcţii şi Reparaţii…

„Eu nu mă agăţ de nicio funcţie, vreau să fac ceva bun pentru oraşul acesta. Este drept, am la SADP şi pietre de moară, care nu aduc bani, precum bazele sportive – stadionul Dunărea, Patinoarul sau bazele de agrement – însă sunt şi altele care aduc profit. La sfârşitul anului trecut chiar am ieşit cu un plus vizibil… Se pot gândi strategii noi, precum parteneriate cu diverse cluburi, pentru bazele sportive”, răspunde Eduard Grosu.

Citit 715 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.