Pânzarul Moldovenesc, o barcă pe apa sâmbetei
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Pânzarul Moldovenesc, o barcă pe apa sâmbetei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Construit în urmă cu aproape un deceniu, Pânzarul Moldovenesc, ambarcaţiunea cu care autorităţile făceau pluta în zile de sărbătoare şi o etalau ca pe una dintre măreţele împliniri ale stăpânirii, zace undeva în Şantierul Naval, aşteptând reparaţii şi promite noi înfăpturi importante.


 

Velierul, care nu a funcţionat niciodată ca un velier în adevăratul sens al cuvântului, a fost realizat ca urmare a unor proiecţii, vise, aspiraţii ale unor aventurieri pasionaţi. Scenariul construirii unui astfel de vas ar fi fost sortit unui romantic eşec dacă nu ar fi răscolit orgoliile politice şi pseudoculturale ale mai-marilor oraşului din acele vremuri. Proiectul, care se anunţa absurd din start, a prins contur şi la un moment dat s-a lăsat impresia că se şi încheie, storcând bani publici serioşi, sume de ordinul zecilor de miliarde de lei vechi.

Barca sărbătorească şi tractoristul

Scos la vedere doar la Bobotează şi Ziua Marinei, pânzarul a eşuat în cele din urmă pe malul Dunării. Eşuat nu pentru că ar fi fost proptit în vreun banc de nisip, ci pentru că s-a decis cocoţarea lui pe faleza inferioară, unde a străjuit intrarea într-o cârciumă, iar "consumatorii" îi puteau admira până şi chila. Nava şi-a încheiat misiunea la ţărm după ce un tractorist indolent şi-a parcat remorca chiar în coca ambarcaţiunii. După acest episod, mare lucru despre pânzar nu s-a mai auzit până astăzi, el fiind ridicat de pe faleză şi dus departe de ochii lumii.

Sloiurile de astă vară

Am reuşit să aflăm că, în momentul de faţă, pânzarul zace undeva în Şantierul Naval, unde a fost dus astă iarnă. "Pânzarul este la noi din iarnă, atunci când a fost adus, din informaţiile pe care le deţinem, din motive de siguranţă (n.r. în lunile de iarnă, fluviul a îngheţat). În acest moment se află în continuare aici, deşi iarna a trecut. Nu s-a pus până în acest moment problema ca Şantierul Naval să realizeze unele reparaţii", a declarat Corina Pârvu, reprezentantă a Şantierului Naval Damen Galaţi.

O custodie pe termen lung

Asociaţia 3D - Dezvoltare Durabilă a Dunării - este structura care a primit ambarcaţiunea în custodie, în urmă cu aproape un an, în baza unui contract încheiat cu Consiliul Judeţului Galaţi. Transferul s-a făcut, din declaraţiile reprezentanţilor asociaţiei, în mandatul lui Eugen Chebac, Centrul Cultural "Dunărea de Jos" cedând astfel custodia. "Ne-am angajat să facem o reparaţie capitală, care ar presupune schimbarea lemnului care este deteriorat şi o adaptare la circulaţia pe râuri. Dorim să facem aceste reparaţii cu fonduri atrase din proiecte şi vizăm cu precădere fondurile europene", a susţinut Viorel Ariton, unul dintre cei care reprezintă Asociaţia 3D - Dezvoltare Durabilă a Dunării.

Pânzarul metropolitan i-ar putea distra pe brăileni

Din aceeaşi sursă am aflat că, în acest moment, Pânzarul Moldovenesc ar fi funcţional şi chiar se vizează angrenarea într-un proiect turistic susţinut şi finanţat de guvernul german, fapt ce ar presupune transportarea sa pentru un an în Balta Mică a Brăilei. De ce la Brăila? "Asociaţia noastră este angrenată şi în dezvoltarea zonei metropolitane Galaţi-Brăila, iar acest lucru este unul benefic", a mai spus Ariton. Dincolo de acest aspect, susţin cei de la asociaţie, cel mai important obiectiv rămâne reparaţia. Costurile acesteia s-ar putea ridica, la o primă estimare la 180.000 de euro.

Nu se află pe lista de priorităţi

În tot acest context, visul pe care s-au cheltuit o groază de bani publici pare a avea un viitor promiţător, dar destul de nesigur. În plus, ar mai fi de adăugat că noua conducere a Consiliului Judeţului nu s-a dezmeticit deocamdată suficient de mult încât să afle ce se petrece acum cu velierul pe care îl are în proprietate. Preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, ne-a mărturisit că nu ştie prea multe despre acest caz, şi că, atâta vreme cât este vorba despre investiţii, sunt pe listă şi alte proiecte sau situaţii. Pânzarul nu este însă pe lista de priorităţi a CJ Galaţi.

Citit 5276 ori Ultima modificare Miercuri, 29 August 2012 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.