A început împădurirea judeţului Galaţi: 500 de hectare de salcâmi în plus

A început împădurirea judeţului Galaţi: 500 de hectare de salcâmi în plus
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La începutul săptămânii trecute, Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat Galaţi a început împărţirea salcâmilor în judeţ


În martie anul curent, Consiliul Judeţului Galaţi a aprobat un program de împădurire al judeţului şi producţia a peste 2.700.000 de puieţi de salcâm, precum şi repartizarea în mod gratuit a acsetora către consiliile locale, în funcţie de cerinţe. Consiliul Judeţului a acordat o subvenţie de 200.000 de lei Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat Galaţi, cu care instituţia a închiriat două terenuri irigabile, unul între Smârdan şi Schela şi unul lângă Zătun, a cumpărat seminţe, a întreţinut producţia, iar acum se văd roadele. Peste 40 de primării din judeţul Galaţi vor primi salcâmi pentru a crea perdele forestiere şi pentru stabiliza terenurile degradate.

Perdele forestiere şi teren mai stabil

Potrivit directorului Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Vali Sandu, judeţul va fi mai bogat cu 500 de hectare de pădure. „Programul de împădurire este foarte important. Când se termină programul de împădurire, în judeţul Galaţi vom înfiinţa aproape 500 de hectare de puiet de salcâm, respectiv de pădure tânără. Asta înseamnă un plus foarte mare. Cred că acest proiect trebuie să se deruleze şi pe viitor, pentru că judeţul Galaţi are nevoie de păduri noi. Primarii vor înfiinţa perdele forestiere şi vor planta puieţii pe terenurile degradate. Asta înseamnă condiţii de siguranţă şi pentru comunele din judeţ”, ne-a spus directorul Sandu.

Costache Negri şi Jorăşti, premiante la împădurire

Primăriile din judeţ au intrat deja într-un program de distribuire a puieţilor. În fiecare zi, angajaţii Serviciului împreună cu deţinuţii Penitenciarului Galaţi încarcă puieţii care ajung la primării. Marţi, la faţa locului erau maşinile primăriei din Cuza Vodă, care urmau să ducă la destinaţie 106.000 de puieţi de salcâm. Zilnic sunt programate pentru distribuire câte patru localităţi. Primăriile localităţilor Costache Negri şi Jorăşti se află în capul listei la numărul de puieţi ceruţi pentru împădurire, cu câte 300.000 fiecare. Pe locurile imediat următoare sunt comunele Vlădeşti, cu o cerere de 200.000 de puieţi, Suceveni, cu 150.000, şi Griviţa cu 125.000. Primăria municipiului Galaţi se situează undeva la mijlocul listei, cu 75.000 de puieţi.

Citit 2162 ori Ultima modificare Duminică, 03 Noiembrie 2013 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.