Măsuri pentru creşterea procentului de COLECTARE SEPARATĂ/ Proiectul ISPA, IGNORAT de instituţiile municipalităţii

Măsuri pentru creşterea procentului de COLECTARE SEPARATĂ/ Proiectul ISPA, IGNORAT de instituţiile municipalităţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Municipalitatea îşi cam taie singură craca de sub picior. În contextul în care proiectul ISPA impune ca procentul deşeurilor de sortat să fie de 15 la sută, iar noi atingem abia cinci la sută, instituţiile care sunt în subordinea Primăriei sau care ţin într-o formă sau alta de Primărie predau gunoiul colectat separat oricărei firme de colectat, dar nu şi Serviciului Public Ecosal. Potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, serviciul public de salubrizare colectează de la aceste instituţii numai gunoiul menajer, nu şi deşeurile reciclabile.

„Aş vrea să se propun un proiect în Consiliul Local care să prevadă obligativitatea instituţiilor care depind, într-un fel sau altul, de Primărie, să ne predea nouă deşeurile reciclabile, pentru că, în acest moment, acestea au contracte cu diferite firme. Un astfel de proiect ne-ar ajuta să creştem procentul de deşeuri reciclabile valorificate”, ne-a declarat directorul.

Acesta a mai spus că pentru a atinge procentul de deşeuri de sortat impus prin proiectul ISPA, de 15 la sută, ar trebui scoase toate punctele de le colectare în afara razei teritoriale ale municipiului.

„Ar trebui ca Primăria să nu mai dea autorizaţii acestor puncte de colectare. De asemenea, acest lucru ar trebui coroborat cu o altă hotărâre de Consiliu Local, şi anume interzicerea atelajelor cu tracţiune umană şi animală, care sper să intre pe masa consilierilor cât mai curând”, ne-a mai spus şeful Ecosal.

Citit 1634 ori Ultima modificare Duminică, 18 Mai 2014 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.