Ce părere au gălăţenii despre numărul parcurilor din oraş

Ce părere au gălăţenii despre numărul parcurilor din oraş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consideră gălăţenii că numărul parcurilor este îndestulător sau ar mai trebui construite, sunt ei mulţumiţi de condiţiile pe care le oferă acestea?

Aurora (foto): „Nu sunt destule, cu siguranţă ar trebui ca municipalitatea să mai construiască. De asemenea, ar trebui îngrijite mai bine cele care există deja, deşi Parcul Rizer este foarte frumos. Trec mereu prin el şi îmi place cum arată”.

Dumitra Popa, pensionară: „Nu sunt destule parcuri, pentru că sunt mulţi oameni. Comparativ cu populaţia oraşului, cu siguranţă parcurile sunt extrem de puţine. Sunt copii, sunt oameni în vârstă. În Ţiglina 1, parcurile sunt dosite, printre blocuri, iar mizeria rămâne şi se adună. Băncile sunt stricate. Golanii umblă şi lasă numai mizerie în urma lor. Chiar şi cele centrale sau parcurile mari ar mai avea nevoie de îmbunătăţiri. Ar trebui ca la sfrşit de săptămână anumite artere să fie transformate în alei pietonale, să fie închis traficul pentru maşini şi să fie numai pietonii. Strada Domnească nu poate fi închisă, dar Faleza Superioară ar putea închisă sâmbăta şi duminica, astfel încât să fie spaţiu pentru toată lumea. Este o aglomeraţie groaznică pe Faleză. Mai ales pe Faleza Inferioară vin copiii şi se plimbă cu bicicletele, cu rotilele. Ar trebui împărţită cumva Faleza, pentru a nu exista accidente. Nu ai cum să te plimbi pe Faleză, pentru că pot veni în tine. Ar trebui să aibă şi ei locul lor pentru biciclete şi role. Toate parcurile sunt ticsite. Băncile din parcul de la Administraţia Portuară nu au mai fost schimbate de multă vreme. Sunt din fier, ruginite”.

Ion Popa, pensionar: „Când vine vorba de curăţenie, este dezastru. În Ţiglina 1, în parcurile dintre blocuri, este numai mizerie. Am făcut reclamaţie în primăvară la Primărie şi nu a venit nimeni nici acum să cureţe parcurile. Primăria nu face nimic. Faleza Superioară ar putea fi închisă în weekend, iar copiii s-ar putea pe acolo cu bicicletele. Iarba nu este cosită. Câinii umblă liber prin parc. Parcul pentru copii de la Popescu nu are umbră deloc”.

Citit 1063 ori Ultima modificare Luni, 30 Iunie 2014 08:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.