Ce CÂȘTIGĂ PRIMĂRIA Galați de pe urma concesionării golfului şi a Plajei Dunărea. Explicaţiile primarului Ionuţ Pucheanu

Ce CÂȘTIGĂ PRIMĂRIA Galați de pe urma concesionării golfului şi a Plajei Dunărea. Explicaţiile primarului Ionuţ Pucheanu
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Concesionarul micului golf de la Dunăre, SC Marina Danubius SRL, va plăti, potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, o redevenţă de 1.250 de lei pe lună, în vreme ce concesionarul Plajei „Dunărea”, Karan - Business&Finance SRL, are de achitat o redevenţă lunară de 25.000 de lei. Edilul şef a oferit luni, 17 iulie, explicaţii legate de modul în care s-au realizat cele două concesiuni pe 49 de ani.

„Primăria are trei mari obiective: să încurajeze iniţiativa privată, redevenţa pe care o primeşte să fie una cât mai mare sau să existe - pentru că e şi varianta să rămână aşa cum era şi până acum - şi să creeze, pentru gălăţeni, locuri noi unde să-şi poată petrece timpul liber”, a precizat primarul Ionuţ Pucheanu cu privire la motivaţia care a stat la baza concesionării prin licitaţie publică a celor două obiective lăsate în paragină: Plaja "Dunărea" şi golful de la fluviu.

Că ambele concesiuni s-au făcut prin negociere directă a fost justificat de faptul că la licitaţiile publice cu strigare organizate de Primărie nu s-au prezentat ofertanţi. În acest caz, spun autorităţile, se aplică prevederile HG nr.168 din 2007, potrivit cărora "dacă nu au fost depuse cel puţin trei oferte valabile în cadrul celei de-a doua licitaţii publice, se va decide iniţierea procedurii de negociere directă".

„Să nu ne grăbim să judecăm”

Potrivit edilului, SC Marina Danubius SRL a îndeplinit condiţiile minimale prevăzute în caietul de sarcini pentru concesionarea golfuleţului. În ciuda faptului că, de la înfiinţare, nu a avut niciun angajat, iar cifra de afaceri pe 2016 a fost zero. „Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice (ANAP) nu-ţi permite să faci o licitaţie restrictivă. Orice condiţii legate de cifră de afaceri, de bonitate, de experienţă similară de minimul cinci ani, sunt limitative şi vor fi date jos de către ANAP. În momentul de faţă avem o societate şi eu aş vrea să nu ne mai grăbim să judecăm înainte de a vedea dacă realizează ceva sau nu realizează! SC Criomec SRL - o societate extrem de serioasă nu doar în zona Galaţiului - este terţ susţinător. În momentul în care nu se execută contractul aşa cum a fost semnat, termene de execuţie, plăţile, se reziliază contractul, urmând ca procedura să fie reluată”, a declarat Pucheanu.

Plaja „Dunărea” aduce bani la buget

Edilul nu este îngrijorat sau dezamăgit de situaţia de la Plaja "Dunărea", unde în ciuda promisiunilor şi a amânărilor, niciunul dintre bazine nu a fost dat în folosinţă. „La Plaja "Dunărea" avem doi ani în care acest proiect să se realizeze, nu două luni. Că dintr-o nefericită şi neinspirată declaraţie, concesionarul şi-a asumat că în două luni de zile va deschide Plaja "Dunărea" e un aspect. Sunt aspecte contractuale pe care nu le putem încălca. Două obligaţii majore revin concesionarilor: plata redevenţei şi realizarea la termen a investiţiei pe care s-au angajat s-o facă. Noi încasăm o redevenţă de 25.000 de lei pe lună de la Plaja „Dunărea” Primăria nu a încasat atâţia bani de pe urma respectivului edificiu de când e ea! Concesionarea e o formă de a stopa un furt care s-a întâmplat de-a lungul vremii!”, a mai spus primarul.

Ce au în comun FIRMELE care au pus mâna pe PLAJA DUNĂREA şi golful de la fluviu - CLICK AICI PENTRU DETALII

Citit 9305 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2023 05:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.