POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Lucrări în ritmul melcului: Groapă adâncă, nesemnalizată

Scris de Duminică, 11 Noiembrie 2012
O groapă adâncă de cinci-şase metri se cască în plin drum pe strada Sălişte din cauza unor lucrări la reţelele de utilităţi, iar autorităţile au uitat să semnalizeze zona. Nu numai că trecătorii riscă să cadă în gol, dacă nu sunt atenţi, dar, potrivit locuitorilor din zona Port, muncitorii vin…

Ajutoarele UE vin în tranşe: Liste extinse pentru sprijinul alimentar

Scris de Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012
Săracii care nu au fost prinşi pe listele făcute până în luna iulie, respectiv octombrie în cazul pensionarilor, pentru ajutoarele UE distribuite de Primăria Galaţi, ar mai putea avea o şansă să se bucure de produsele procurate prin Planul European pentru Persoane Defavorizate - PEAD 2012. Potrivit AJOFM, Casa de…

Gata, a început campionatul local de cocoţat pe stâlpi!

Scris de Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012
Campanie electorală e asta ori campionat local de cocoţat pe stâlpi? Asta şi-au zis dis-de-dimineaţă gălăţenii, când au aruncat o privire pe geam, să vadă dacă plouă sau nu afară, şi s-au trezit că-i priveşte fix în ochi câte un candidat rumen la chip şi prosper, care le va ţine…

Corneliu Vadim Tudor, criticat de organizaţia de Galaţi a partidului său

Scris de Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012
Preşedintele PRM Galaţi, Marin Costel, a subliniat, într-o conferinţă de presă, că membrii partidului nu agreează limbajul şefului lor, Vadim Tudor. Ba, mai mult decât atât, că nu îi avantajează şi că le creează o situaţie grea. Cu toate acestea, Marin Costel îi scuză comportamentul, dând vina pe diabetul de…

EXCLUSIVITATE VL A început nebunia electorală: Poveşti cutremurătoare cu politicieni gălăţeni

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012
Jurnalul primei zile de campanie electorală. Dan Nica le cumpără telefoane tuturor alegătorilor. Protest violent în faţă la Evidenţa Populaţiei. Statuia lui Eminescu este, de fapt a lui Petofi Sandor. Preţul găleţilor din plastic a explodat. A apărut primul colecţionar de parlamentari rari. Pentru că vineri a început campania electorală,…

Află aici în ce ordine vor apărea candidaţii pe buletinul de vot

Scris de Vineri, 09 Noiembrie 2012
Alianţa România Dreaptă şi Uniunea Social Liberală vor figura umăr la umăr pe buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. După ele vor urma, pe aceeaşi primă pagină a buletinului de vot, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Ecologist din România, Partidul Poporului – Dan Diaconescu şi…

Dan Nica, acuzat de implicare într-un scandal privind o mită de 7 milioane de dolari

Scris de Vineri, 09 Noiembrie 2012
Numele ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, gălăţeanul Dan Nica, figurează în documentele depuse, pe 5 iulie 2012, la Curtea de Arbitraj din Suedia de către avocatul lui Thomas Lundin - fostul manager al Ericsson România. Thomas Lundin susține că i-ar fi plătit sume importante de bani lui Dan Nica pentru…

Să înceapă circul! O lună de campanie electorală

Scris de Vineri, 09 Noiembrie 2012
Gata cu liniştea, de astăzi începe marele circ! Campania electorală va dezlănţui asupra noastră un tsunami de promisiuni, de proiecte de dezvoltare, afişe, postere, bannere şi fluturaşi. Biroul Electoral Judeţean a dat publicităţii procesul verbal de constatare a rămânerii definitive a candidaturilor depuse pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.…

Ajutoarele UE vin greu: Pachetele vor fi distribuite fără făină

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012
În cursul zilei de astăzi stocurile de făină distribuite prin Planul European de Ajutor Alimentar pentru Persoanele Defavorizate 2012 de către Primăria Galaţi se vor epuiza. Motivul pentru care se va întâmpla acest lucru este că tirurile care fac aprivizionarea nu au venit la timp. Astfel, este posibil ca oamenii…

Şedinţă de constituire: Dorin Butunoiu a fost numit preşedinte ATOP

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012
Consilierul judeţean Dorin Butunoiu a fost ales preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Galaţi. Butunoiu a fost desemnat în şedinţa de constituire a ATOP Galaţi din 29 octombrie, când, de asemenea, a fost stabilită şi componenţa comisiilor de lucru. În comisia de coordonare, situaţii de urgenţă şi pentru petiţii…

Cu bugetul aprobat la spartul târgului, SC Drumuri şi Poduri visează la profit

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012
* După ce în luna august a primit o majorare de capital de 1,5 milioane de lei pentru a se redresa, la pachet cu ameninţarea că, dacă nu va reuşi să devină rentabilă, va fi desfiinţată, SC Drumuri şi Poduri îşi propune acum să facă profit… pentru a-şi acoperi pierderile…

Gălăţeni din Aviaţie, ei vă vor votul!

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012
Gălăţenii din Colegiul nr. 9, format din Cartierul Aviaţie: Aurel Vlaicu, Micro 13B, Micro 14, 38, 39 A, B şi C şi Micro 40 nu sunt în acest moment reprezentaţi în Parlamentul României. Motivul? Mihail Boldea, care a câştigat mandatul pe uşa din dos a redistribuirii, a demisionat de după…

Veţi merge la urne la alegerile parlamentare ?

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012
Astăzi am încheiat prezentarea candidaţilor pe colegii pentru alegerile parlamentare. Ceea ce ne-a motivat să facem un sondaj de opinie prin care să-i întrebăm pe gălăţeni despre intenţia lor de a merge sau nu la vot.Daniel Coman, 34 de ani: „Voi merge pentru că vreau să îmi exercit dreptul la…

Absurd de Galaţi - Termocentrala votată „la pachet” şi poluarea de după

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012
Bun găsit din nou în Galaţiul situaţiilor absurde! Ecologiştii de la PER se muncesc acum să strângă semnături pentru organizarea unui referendum care să blocheze construirea centralei termoenergetice Enel în Zona Liberă şi n-au adunat decât 6.800 din cele 30.000 necesare. Interesant este că n-au avut nimic de zis în…

Se caută director la Cantina de Ajutor Social

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012
Primăria se pregăteşte să scoată la concurs postul de director la Cantina de Ajutor Social, rămasă fără conducere în urma controlului care a scos la iveală un potop de nereguli în sânul instituţiei. Pe masa aleşilor locali a ajuns un proiect de hotărâre privind criteriile şi procedurile necesare organizării concursului.…

Totul despre candidaţii Galaţiului: Tandemul Ciucă-Durbacă vrea în Parlament

Scris de Miercuri, 07 Noiembrie 2012
În 1996, când a fost ales senator pe listele PDSR, Eugen Durbacă a demisionat după numai o lună de mandat, cedându-i locul lui Viorel Ştefan * Acum ar face orice ca să ajungă în fotoliul pe care l-a părăsit atunci şi pentru asta va miza enorm pe susţinerea deputatului Bogdan…

A început distribuirea alimentelor pentru săracii Galaţiului

Scris de Marți, 06 Noiembrie 2012
Făina din ajutorul social - pâinea pensionarilor * Trei maşini făceau ieri distribuţia pachetelor acasă * Pachetele UE au fost primite şi cu uşile închise Ieri, în prima zi de distribuţie a ajutoarelor UE, la Piaţa Veche, punctul destinat pensionarilor, oamenii stăteau liniştiţi la coadă să îşi aştepte rândul. Cu…

Totul despre candidaţii din municipiul Galaţi: Ce pot alege locuitorii din cartierul Dunărea

Scris de Marți, 06 Noiembrie 2012
Gălăţenii din Colegiul nr. 7 - zona cartierului Dunărea (Micro 18, 19, 20 şi 21) - vor avea o misiune grea la alegerile parlamentare din 9 decembrie: cui să-i dea votul? Ne întrebăm şi noi care dintre candidaţi le va fi pe plac şi cât de mare va fi absenteismul…

Falimentul Apaterm, din nou, la judecată

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2012
Miercuri, 7 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti ar putea decide soarta societăţii Apaterm, care de luni bune încoace face pluta pe valurile falimentului. Judecătorii din Capitală au stabilit acest termen deoarece sunt curioşi să vadă planul de reorganizare a Apaterm şi urma să le fie trimisă o copie de la…

Politică şi bani - Cât costă o candidatură?

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2012
54.000 de euro dacă vrei să fii deputat şi 77.000 de euro dacă vrei să fii senator Despre banii pe care politicienii trebuie să-i scoată din buzunar pentru a putea candida ori pentru a-şi plăti campania electorală se vorbeşte mult, des, pe la colţuri sau în public. De pildă, rămas…

Totul despre candidaţii din municipiul Galaţi - Care pe care: Pâslaru sau Resmeriţă?

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2012
În Colegiul nr. 6, bătălia pentru deputăţie a început deja: Doruleţ Resmeriţă îi trage candidatura de sub picioare lui Florin Pâslaru * Un chirurg, Paul Ichim, şi un stomatolog, Nicuşor Ciumacenco, încrucişează bisturiurile pentru Senat Dacă în judeţ principalii candidaţi au parte de adversari confortabili, iar câştigarea colegiilor de deputat…

De unde îşi recuperează candidaţii banii de campanie?

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2012
Teoretic, ştim câţi bani pot investi în campania electorală candidaţii la alegerile Parlamentare. Dar de unde îşi recuperează sau obţin sumele respective ? Iată ce cred gălăţenii pe care i-am provocat la acest exerciţiu de imaginaţie:Silviu Florin, 29 de ani: „Presupun că tot din sponsorizări, altfel nu cred că au…

Nicolae Bacalbaşa nu poate sta departe de medicină

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2012
Consiliul Judeţului Galaţi a aderat la Fundaţia Medicală Universitară „Dunărea de Jos” Galaţi. Consiliul Județului a primit, prin adresa nr. 6641/04.10.2012, invitaţia de a se alătura Fundaţiei în scopul realizării obiectivelor acesteia şi a ridicării calităţii serviciilor medicale. Conform statutului fundaţiei, aderarea Consiliului Judeţului Galaţi presupune achitarea unei taxe de…

Reprezentanţii CJ în CA-ul Spitalului Militar: Tania Bogdan şi Gheorghe Bugeag

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2012
Vicepreşedintele CJ Tania Bogdan şi consilierul Gheorghe Bugeag au fost desemnaţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţului Galaţi în Consiliul de Administraţie al Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” Galaţi. Cei doi au fost numiţi în urma votului secret. Tania Bogdan a fost desemnată membru titular cu 28 de voturi „pentru”…
Pagina 328 din 446