POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Aeroport şi spital, în Galaţiul metropolitan

Scris de Luni, 14 Martie 2022
Strategia de dezvoltare metropolitană a Galaţiului, ajunsă în mapele aleşilor locali, cuprinde construcţia unui spital municipal/regional şi ideea unui aeroport în judeţ, cu orizont de timp până în anul 2035. "Aeroport - nu, spital regional - da. Strategia de dezvoltare metropolitană, în dezbatere publică" era titlul articolului publicat în ediţia…

Părerea politicienilor gălățeni despre criza din Ucraina (II). Poziție comună a parlamentarilor PSD, în problema refugiaților

Scris de Duminică, 13 Martie 2022
CITIȚI ȘI: Părerea politicienilor gălăţeni despre cum trebuie gestionată problema refugiaţilor (I) Parlamentarii social-democrați gălățeni nu au dorit să identifice aportul personal al fiecăruia, întrucât acțiunile au fost făcute în întreg partidul și rezultatele s-au văzut, se arată într-un comunicat comun al acestora, primit la redacție în contextul crizei din…

A patra sentinţă care obligă Primăria să consolideze versantul din Valea Oraşului! (FOTO)

Scris de Sâmbătă, 12 Martie 2022
Primăria municipiului Galaţi a ajuns deja la a patra sentinţă civilă definitivă care o obligă să mai consolideze o porţiune de versant din Valea Oraşului. De această dată este vorba despre consolidarea versantului aferent imobilelor din strada Cuza nr. 68-70, după ce, până acum, judecătorii au impus municipalităţii să pună…

Contract de şapte luni pentru construcţia unui nou pod la Fileşti. Firma Servland a câştigat licitaţia

Scris de Sâmbătă, 12 Martie 2022
Compania Servland va construi un nou pod pe Calea Smârdan, în zona intersecţiei cu strada Fileşti, potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice. Valoarea contractului atribuit, în urma licitaţiei, de Primăria Galaţi, este de 2.699.179 de lei fără TVA, iar durata, de şapte luni. Misiunea constructorului mai cuprinde: consolidarea terenului de…

Primarul Ionuţ Pucheanu îi aşteaptă la Galaţi pe investitorii din Ucraina

Scris de Vineri, 11 Martie 2022
"Putem vorbi de capacități de producție relocate. Acum, să fiu sincer - cu ceea ce se întâmplă în Ucraina - îmi place să cred că mulți dintre cei care au ales, în primă fază, să investească în Ucraina ar putea să se mai gândească de două ori, dacă nu e…

Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari pentru renovarea blocurilor prin PNRR

Scris de Vineri, 11 Martie 2022
Asociațiile de proprietari pot afla tot ce trebuie să facă pentru includerea unui bloc în programul de reabilitare termică/renovare integrată prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), din secţiunea special creată pe portalul Primăriei Galaţi. Chiar dacă ghidurile solicitantului sunt în perioada de consultare publică și pot suferi modificări,…

Forța Dreptei are Grup de Inițiativă și la Galați

Scris de Vineri, 11 Martie 2022
Forţa Dreptei a devenit, oficial, partid politic, poate să primească membri şi să înfiinţeze structuri locale, au anunţat, în urmă cu circa trei săptămâni, liderii noii formaţiuni politice, după ce a fost dobândită personalitatea juridică. Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban a afirmat, în acest context, că Forţa Dreptei este…

Eugen Durbacă e din nou lider de partid la Galaţi, la 79 de ani

Scris de Vineri, 11 Martie 2022
La venerabila vârstă de 79 de ani, Eugen Durbacă, fost parlamentar, președinte al Consiliului Județean și primar al municipiului Galați, este din nou lider de partid. Formaţiunea politică - Partidul Conservator Democrat - a fost înfiinţată, aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, de fiica acestuia, Roxana Marosy,…

Cum este afectat Transurb de creşterea preţului la carburant

Scris de Joi, 10 Martie 2022
Compania publică de transport în comun, Transurb SA, nu are încă un buget de venituri şi cheltuieli pe 2022 aprobat de Consiliul Local, deşi a transmis documentele către municipalitate şi a încercat să ia în calcul creşterile de preţuri. Tăvălugul evenimentelor actuale ar putea însă depăşi calculele Institutului Naţional de…

Cantina de Ajutor Social găteşte şi pentru refugiaţi

Scris de Miercuri, 09 Martie 2022
Potrivit unui comunicat de presă, Primăria municipiului Galați continuă să ajute refugiații din Ucraina, asigurând și hrana acestora, pe lângă spațiile puse deja la dispoziție pentru cazare. "Astfel, prin intermediul Cantinei de Ajutor Social, au fost pregătite și livrate în cursul zilei de marţi, 8 martie, porții de mâncare pentru…

Ce fel de lucrări la blocuri ar putea fi executate cu fonduri PNRR. Informaţii furnizate la cererea gălăţenilor

Scris de Miercuri, 09 Martie 2022
În urma publicării articolului "Apelul primarului Galaţiului către asociaţiile de proprietari: Fonduri pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic!", am primit din partea gălăţenilor numeroase întrebări privind categoriile de lucrări care ar putea fi executate şi condiţiile de vechime pe care trebuie să le îndeplinească imobilele. Una dintre cele mai frecvente…

Părerea politicienilor gălăţeni despre cum trebuie gestionată problema refugiaţilor

Scris de Miercuri, 09 Martie 2022
De la debutul agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei, problema refugiaților este una din ce în ce mai dificil de gestionat, cu toată implicarea masivă a cetățenilor, dar și a societății civile, a tuturor celor veniți în sprijinul vecinilor noștri greu încercați. În acest context, dar și ținând cont de posibilitatea,…

Expertiză pentru modernizarea Sălii Sporturilor

Scris de Marți, 08 Martie 2022
Se caută proiectanţi care să realizeze, în 20 de zile, expertiza tehnică şi auditul energetic la Sala Sporturilor. Documentaţia este necesară pentru ca Primăria Galaţi să poată solicita finanţare prin Programul Operaţional de Redresare şi Rezilienţă - Componenta 5 - Valul Renovării, pentru „Reabilitare și modernizare Sala Sporturilor - faza…

Galaţiul va găzdui Consulatul Greciei la Odessa

Scris de Marți, 08 Martie 2022
În perioada interbelică, Galaţiul era "capitala" consulatelor, peste 20 de astfel de instituţii din ţări importante ale lumii desfăşurându-şi activitatea în oraş. În momentul de faţă, mai există un singur consulat, şi acela onorific, al Kazahstanului. Din această săptămână, însă, Galaţiul va găzdui, temporar, Consulatul Greciei la Odessa, care a…

Program prelungit, până seara, la Serviciul de pașapoarte Galați

Scris de Marți, 08 Martie 2022
Direcția Generală de Pașapoarte anunță că, în contextul în care a crescut volumul solicitărilor de pașapoarte, prefecturile din mai multe județe din țară au dispus prelungirea programului de lucru cu publicul al serviciilor comunitare de pașapoarte, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor. Astfel,…

Modernizarea aleii de la P-uri are nevoie de intervenţii suplimentare. Licitaţie lansată după începerea lucrărilor

Scris de Marți, 08 Martie 2022
Deşi lucrările de modernizare a aleii pietonale de la P-uri au început pe 23 februarie 2022, Primăria Galaţi tocmai a scos la licitaţie un contract de 517.845 de lei fără TVA pentru înlocuirea şi devierea unor reţele electrice - proiectare şi execuţie. Administraţia locală ne-a dat asigurări că aceste intervenţii…

Apelul primarului Galaţiului către asociaţiile de proprietari: Fonduri pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic!

Scris de Luni, 07 Martie 2022
“Asociațiile de proprietari au ocazia să vină în parteneriat cu Primăria pentru consolidarea și eficientizarea energetică a blocurilor cu risc seismic. Vorbim de un program ce se derulează în cadrul PNRR, iar cererile de finanțare trebuie depuse în perioada 1 aprilie – 30 mai 2022”, anunţă, într-o postare pe pagina…

Galațiul și Brăila, înțelegere pentru un transport rapid de suprafață

Scris de Luni, 07 Martie 2022
Realizarea unei legături rapide de suprafață se numără printre proiectele pentru care autoritățile din Galați și Brăila vor depune o cerere de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba de un transport nepoluant, de tip monorai, ce ar urma să unească principalele obiective din cele două…

Ce cred parlamentarii gălățeni despre gestionarea problemei refugiaţilor

Scris de Luni, 07 Martie 2022
La mai bine de zece zile de la debutul agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei, problema refugiaților este una din ce în ce mai dificil de gestionat, cu toată implicarea masivă a cetățenilor, dar și a societății civile, a tuturor celor veniți în sprijinul vecinilor noștri greu încercați. În acest context,…

”Chinurile” (ne)refacerii unui podeț distrus de constructori

Scris de Luni, 07 Martie 2022
Povestea unui podeț distrus la Cuca pare ușor desuetă în actualul context. Totuși, oamenii au diverse probleme și pare ușor de neînțeles de ce rezolvarea unor chestiuni mărunte, care nasc conflicte, nu poate fi abordată, să spunem așa, pe latura umană, mai ales într-o comunitate mai restrânsă. Mai concret, în…

Semaforizare inteligentă în zece noi intersecţii de pe strada Traian. Planurile Primăriei

Scris de Sâmbătă, 05 Martie 2022
Deşi gălăţenii nu sunt foarte încântaţi de modul în care funcţionează sistemul inteligent de management al traficului – unda verde care, de fapt, nu e – proiectul implementat în anul 2016 ar urma să fie dezvoltat şi pe artera Traian, pe segmentul cuprins între străzile Tecuci şi Cetăţianu Ioan.Primăria municipiului…

Concursuri pentru posturi libere la Primăria Galaţi

Scris de Vineri, 04 Martie 2022
Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de referent, clasa III, grad profesional superior la Compartimentul Administrare Domeniul Public și Privat, Primăria Galaţi anunţă că organizează concurs de recrutare. Candidaţilor li se cer studii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat şi vechime de minimum şapte ani…

4 aprilie 2022, data de începere a Variantei de Ocolire Galaţi

Scris de Vineri, 04 Martie 2022
„Data de începere pentru obiectivul «Proiectare şi execuţie Varianta de Ocolire Galaţi» este 4 aprilie 2022”, scrie negru pe alb într-o notificare transmisă Asocierii SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL, cu care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a încheiat contractul de realizare…

Un bancher a fost numit subprefect al județului

Scris de Joi, 03 Martie 2022
Un nou subprefect de Galați a depus jurământul de învestire, joi, 3 martie. Economistul Ciprian Manea a fost numit prin Hotărâre de Guvern, în urma eliberării din funcție a brăilencei Veronica Macri, deciziile Cabinetului Ciucă în acest sens fiind luate cu o zi înainte. Întrucât după ceremonie nu a existat…
Pagina 54 din 440