Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
DNA, la Transurb. Patru troleibuze în plus, dar la fel de puţine autobuze pe trasee
Reuniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au luat două decizii importante privind activitatea companiei publice de transport local Transurb SA. "Vă propun ca pentru perioada verii societatea Transurb să aplice programul normal de transport, în vedere asigurării unui confort suplimentar cetăţenilor municipiului Galaţi", a fost propunerea făcută de consilierul ALDE Cătălin Popa, în plenul şedinţei din iunie. De această propunere i-a reamintit, în şedinţa de ieri, co ...

Cinci note de 10,00 la Definitivat 2019

Joi, 01 August 2019 00:01 | Publicat în EDUCAŢIE

Cinci note de 10,00 la Definitivat 2019
112 cadre didactice gălăţene au obţinut medii de cel puţin 8,00 la Definitivat 2019. La examen s-au înscris 161 de profesori şi s-au prezentat 146 (11 s-au retras, iar patru au fost absenţi). Prin urmare, numărul celor care n-au reuşit să treacă examenul care le dă dreptul de definitivare în învăţământ este de 34. Procentul de promovare este de 76,71 la sută.Cinci cadre didactice au reuşit să promoveze cu 10,00 pe linie: Daniela Mărgărint - profesoară de filosofie la Col ...
Când suni la 112, e ca şi cum mergi la ghişeu fără dosar cu şină
* A auzit deja toată lumea apelul la 112 făcut de fata ucisă la Caracal, da? Dincolo de faptul că nu s-a intervenit în niciun fel, rămâne atitudinea operatorului de la 112. Iar în cazul ăsta mi-a plăcut foarte mult declaraţia unui politolog, Alexandru Coita. "Genul acesta de abordare, lipsită de empatie şi solicitudine, de profesionalism, o găsim în aproape toate instituţiile statului. Mergem la ghişeu să depunem acte cu frică, pentru că acolo suntem trataţi ca oameni care s ...

CATHARSIS (despre catharsis)

Joi, 01 August 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

secanta-risc fundamentală trece ca un sărut-secure prin oglinzi - e nemilos şi e aşa de rece - frumoasa mea, la nimeni să nu-l vinzi !!! îl cumpăr eu - eu nu mai cred în parce, toţi zeii mei degeaba au murit - oglinzile chiar dacă se vor sparge şi voi rămâne fără infinit !!! oglinzile-au multiplicat aiurea iluzia că vei veni curând să-mi tai singurătatea cu securea secantă la tangenta care sunt !!! aştept secanta ca pe-o vindecare, s-au veştejit oglinzile şi mint - eu sunt ...

Şi dacă, totuşi, coboară Maria ???

Joi, 01 August 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Cică vine Toamna! Vine zilele astea, cică! Dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela de dimineaţă! Acela de şapte ore şi şaptesprezece minute! Cam pe la ora zece, zece şi ceva, cred că ajunge în Galaţi! Trebuie s-o aştept în gară! Mai ales că trenul acesta-i unul de frumoasă amintire! Pentru că, odată, când Toamna nu mai voia să vină şi am aşteptat-o trei zile şi trei nopţi în gara tristă şi pustie, din acest tren a coborât Maria! Şi eu, în entuziasmul meu ne/justificat, ...

La spălat vase cu ei!

Joi, 01 August 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Deputatul Rădulescu-Mitralieră crede că fetele dispărute în cazul Caracal nu ar fi fost omorâte, ci traficate într-o rețea de proxenetism și crimă organizată, protejată de judecători, procurori, polițiști și politicieni din sudul țării. Îți vine să-l lași să vorbească, să turuie, d-aia i se spune cum i se spune... Poate se va da de gol până la urmă. * Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat că în nenorocirea de la Caracal polițiștii nu au știut ...

Ne omoară sistemul sau incompetenţa?

Joi, 01 August 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Povestea Luizei şi a Alexandrei a impresionat şi, în acelaşi timp, a şocat o ţară întreagă. De o săptămână, numele celor două fete sunt pe buzele tuturor, cazul lor fiind mediatizat atât în ţară, cât şi în străinătate. Amănuntele sunt şocante, iar opinia publică a emis tot felul ipoteze, toate având la bază declaraţii date de diferiţi oficiali pe posturile de televiziune. Culmea, după ce duminică seară se vorbea despre faptul că Alexandra a fost ucisă şi arsă ...
Adrian Naidin Band va încheia festivalul
Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" anunţă că cea de-a șasea ediţie a Danube Jazz & Blues Festival va avea loc în perioada 6-7 septembrie, de la ora 19,30, în Parcul Rizer din Galaţi. Intrarea este liberă. Șase trupe româneşti şi internaţionale se vor reuni la cel mai important festival de jazz şi blues de la Dunăre, hotărâte să prezinte un repertoriu cât mai inspirat. În prima zi a festivalului, pe 6 septembrie, de la ora 19,30, va urca pe scenă trup ...
Cine este primul ”Gospodar al cartierului”. Responsabil de scară, premiat de primarul Galaţiului (FOTO)
Într-un Galaţi în care activitatea administratorilor şi a preşedinţilor de bloc este adesea privită cu suspiciune de locatari, un responsabil de scară a fost premiat, ieri, de primarul Ionuţ Pucheanu, în plenul şedinţei Consiliului Local. "Am început o campanie de a-i premia pe cei care într-adevăr înţeleg să-şi îndeplinească şi atribuţiunile cetăţeneşti vizavi de oraş şi vizavi de cei care locuiesc în bloc! Aş vrea să premiez, atât în numele Primăriei cât şi ...
S-a găsit ADN aparținând Alexandrei, dar nu pe fragmentele osoase
Procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că ADN-ul Alexandrei Măceşanu a fost găsit atât în locuinţa lui Gheorghe Dincă, cât şi în maşina acestuia, însă nu şi pe fragmentele osoase din cazanul din curte. "S-a găsit ADN aparţinând victimei, dar nu pe fragmentele osoase găsite în acel cazan. S-a stabilit cu siguranţă, pe baza problelor ADN, prezenţa Alexandrei atât în locuinţă, cât şi în maşina inculpatului", a declarat Felix Bănilă. Anterior, ...