Se caută soluţii pentru irigare masivă la nivel central

Se caută soluţii pentru irigare masivă la nivel central
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieftinirea cu 20 la sută a tarifului la energie, scutirea acrigultorilor de la plata pierderilor de apă şi investiţiile cu bani europeni i-ar putea ajuta pe agricultori să irige mai mult, crede ministrul Agriculturii, Daniel Constantin


 

Energia electrică folosită în pomparea apei pentru irigaţii trebuie să fie cu 20 la sută mai ieftină, ca să le permită fermierilor să ude suficient încât să îşi mai salveze măcar o parte din recoltele pârjolite de secetă. Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a declarat că a semnat deja un ordin de ministru în acest sens încă de luna trecută şi că speră că această măsură va avea efectul scontat.

Tot ministrul susţine că, tot în vederea scăderii tarifelor pe care trebuie să le plătească agricultorii pe mia de metri cubi de apă, a întocmit un proiect de ordin de guvern prin care Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) i se impune să factureze consumul de apă fără a se mai ţine cont de pierderile din sistem. Pierderile de apă din sistemul de irigaţii, la nivel naţional, s-a ridicat la 29 de milioane de metri cubi, de la începutul campaniei de irigaţii din luna mai şi până la finele primei săptămâni din această lună. Daniel Constantin apreciază că odată intrat în vigoare, acest ordin i-ar putea ajuta pe fermierii care vor să irige să facă o economie de 15 –20 la sută din suma pe care o cheltuiesc acum ca să îşi ude exploataţiile agricole. Încă un procent de 20 la sută ar putea rămâne în buzunarul agricultorilor care reuşesc să acceseze fonduri europene prin intermediul Măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii", toate organizaţiile de udători au posibilitatea să retehnologizeze staţiile de pompare pe care le au deja în administrare.

"Motoarele de care vorbim sunt de 20, chiar şi 40 de ani în funcţiune, iar costurile de energie pe care acestea le au sunt extrem de mari. De aceea am luat măsura, în aceste zile, ca bugetul iniţial de 25 de milioane de euro pe care îl are această măsură pe ultima sesiune care va fi deschisă în luna septembrie să fie suplimentat cu o sumă care va fi stabilită ulterior şi va fi evaluată în funcţie de proiectele care se vor depune", a conchis ministrul Agriculturii din Dezvoltării Rurale.

Citit 2110 ori Ultima modificare Miercuri, 15 August 2012 17:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.