Proiectul Legii Educaţiei, în Parlament

Proiectul Legii Educaţiei, în Parlament
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a aprobat, ieri, proiectul Legii Educaţiei, acesta fiind trimis, tot ieri, în Parlament, spre dezbatere. Conform agenţiei Mediafax, premierul Emil Boc a declarat că Legea Educaţiei ar trebui să fie adoptată de Parlament până la finele lunii iunie, astfel încât să intre în vigoare din anul şcolar, respectiv universitar 2010 / 2011.

Guvernul a discutat în primă lectură proiectul Legii Educaţiei în şedinţa din 17 martie, după care documentul a fost supus dezbaterii publice.

Bacalaureat cu trei probe scrise

Proiectul trimis ieri Camerei Deputaţilor conţine doar câteva modificări faţă de proiectul supus iniţial dezbaterii publice.

Cea mai consistentă este legată de structura Bacalaureatului, absolvenţii de liceu urmând să susţină trei probe scrise, şi nu doar două cum era iniţial.

Astfel, la liceele cu profil real, probele scrise vor fi limba română, matematică şi o probă transdisciplinară, care va face o trecere prin toate materiile de ştiinţe naturale.

În cazul profilului uman, probele scrise vor fi română, istorie sau geografie şi o probă transdisciplinară din ştiinţele socio-umane.

Absolvenţii de profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului ori de profilurile militar, teologic, sportiv, artistic şi pedagogic din filiera vocaţională vor da o probă de cunoştinţe tehnologice specifice.

Patru examene la final de gimnaziu

La finalul clasei a IX-a (cu alte cuvinte, la finalul gimnaziului şi a învăţământului obligatoriu) va avea loc o evaluare naţională disciplinară obligatorie a tuturor elevilor.

Examinarea va cuprinde: o probă scrisă transdisciplinară, de comunicare în limba română şi într-o limbă străină, o probă scrisă transdisciplinară la matematică şi ştiinţe, o probă practică pe calculator şi o probă transdisciplinară de evaluare orală a competenţelor civice şi sociale.

Pe parcursul celor zece ani de învăţământ obligatoriu (clasa pregătitoare va fi inclusă în ciclul primar, iar clasa a IX-a se va face la gimnaziu), elevii vor mai da examene la finalul clasei a II-a (evaluări la scris-citit şi la matematică) şi în clasa a VI-a (prin probe transdisciplinare la limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe).

Toate rezultatele sunt incluse în Portofoliul educaţional ale elevului. Evaluările de la sfârşitul clasei a IV-a se vor face doar pe eşantioane de elevi. 

Admiterea, bazată pe portofoliu

Dacă numărul de candidaţi nu depăşeşte numărul locurilor oferite de liceu, admiterea se va realiza pe baza Portofoliului educaţional al elevului.

Dacă numărul de candidaţi este mai mare decât numărul locurilor de la liceu, admiterea se va face luând în calcul, în proporţie de 70 la sută, Portofoliul educaţional al elevului, media de absolvire a învăţământului obligatoriu şi media la probele de la evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a IX-a şi în proporţie de 30 la sută nota obţinută la disciplina de admitere stabilită de liceu.

Alte modificări

Ministerul nu a renunţat la propunerea ca încadrarea profesorilor să se facă pe fiecare post, în şcoală, fără examen naţional de titularizare.

Reprezentanţii ministerului au dorit să precizeze însă că, de la data intrării în vigoare a Legii Educaţiei, tot personalul didactic calificat, titular, rămâne la unitatea de învăţământ cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, contractul pe care părinţii trebuie să îl încheie cu şcoala a fost menţinut, fiind doar diminuat cuantumul amenzilor pentru chiulul elevilor, de la 500 - 5.000 de lei, la 100 – 1.000 lei sau  muncă în folosul comunităţii.

Legea Educaţiei va intra în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, dar noua formă de bacalaureat se va desfăşura din 2012, în timp ce trecerea clasei a IX-a la gimnaziu şi noul tip de admitere în liceu se vor aplica din 2013, au mai precizat, ieri, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.

Cristina S. Carp

Foto arhivă: V. Caburga

Citit 775 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.