Cum aflaţi dacă aveţi plămânii bolnavi?

Cum aflaţi dacă aveţi plămânii bolnavi?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Două zile pentru sănătatea plămânilor noştri: ieri, Ziua Internaţională de Luptă împotriva Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC), iar astăzi Ziua Naţională fără Tutun * Campania de testări gratuite ale capacităţii respiratorii, în perioada 15-19 noiembrie, nu include şi Galaţiul * Şi la noi puteţi beneficia de o spirometrie, dar numai cu trimitere de la medicul de familie şi la decizia medicului pneumolog *

O afecţiune complexă şi dificil de tratat

Potrivit Societăţii Naţionale de Pneumologie, tot mai mulţi români suferă de pe urma bolilor încadrate de specialişti în grupa  bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC). Care sunt consecinţele unor astfel de îmbolnăviri asupra pacienţilor ne-a explicat directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Dumitru Isfan (FOTO), chirurg toracic.

„BPOC este o boală complexă, cu cauze multiple. Din cauza faptul că plămânii sunt legaţi funcţional de cord, aceste boli pot duce la apariţia unor complicaţii destul de severe, care necesită un tratament îndelungat, complex şi scump”.

2De fapt, vorbim despre o îmbătrânire a bronşiilor, care se manifestă prin bronhospasm şi pusee de dispnee (senzaţia de lipsă de aer) acută. BPOC necesită un tratament individualizat pentru fiecare pacient în parte”, a precizat dr. Isfan.

Incidenţă tot mai mare în întreaga lume

Tot Societatea Naţională de Pneumologie precizează că BPOC afectează, la nivel global, nu mai puţin de 210 milioane de oameni din întreaga lume. Dintre aceştia, 3 milioane mor anual pe fondul suferinţei de plămâni şi a complicaţiilor apărute ulterior. Se pare că, în maxim zece ani,  BPOC ar putea deveni a treia cauză de deces la nivel global.

Tot statisticienii susţin că, în urma unui sondaj, au constat că românii sunt insuficient informaţi cu privire la riscul de a dezvolta BPOC şi totodată cu privire la modul în care medicul pneumolog îi poate ajuta să afle cât de grave le sunt suferinţele plămânilor şi ce pot face pentru a se menţine într-o formă cât mai bună.

Cine e expus îmbolnăvirii

Potrivit informaţiilor care au fost făcute publice de Societatea Română de Pneumologie, fumătorii sunt mai expuşi îmbolnăvirii de BPOC. Vorbim în special despre fumătorii trecuţi de 40 de ani.

Deşi nu toţi cei înrobiţi de viciul tutunului dezvoltă boala, s-a constata că la circa 15 la sută dintre aceştia boala avea legătură cu inhalarea fumului produse de arderea tutunului.

Şi fumatul pasiv este dăunător din acest punct de vedere, putând sta la baza îmbolnăvirilor.

De asemenea, fumul emanat de cărbunii folosiţi drept combustibil pentru încălzire poate fi dăunător.

Cum se manifestă afecţiunea?

Potrivit Societăţii Române de Pneumologie, „fumătorii consideră că este normal să tuşească, de aceea tusea, deşi este prezentă la mulţi pacienţi cu BPOC, nu-i alarmează. Pe măsura ce bronhiile se îngustează şi capacitatea respiratorie se reduce, bolnavii încep să resimtă o lipsă de aer (dispnee) la eforturi pe care anterior le făceau uşor”.

„Adesea, când oboseala la efort este destul de supărătoare ca să se adreseze medicului, capacitatea respiratorie a scăzut deja la jumătate. Pe fondul acestei reduceri a toleranţei la efort pot apărea crize de sufocare (confundate de unii cu astmul) şi frecvente episoade infecţioase respiratorii, mai ales iarna, când pacientul tuşeşte mai mult si expectorează purulent”.

„Adesea, BPOC este depistată cu ocazia unui asemenea episod infecţios supra-adăugat. Cu timpul, pe măsură ce boala progresează, dispneea este resimţită la eforturi din ce în ce mai mici, până când ajunge invalidantă, ţintuind bolnavul în casă. Imobilitatea indusă de boala determină depresie şi nervozitate”.

„Cu timpul, pot apărea şi complicaţii din partea inimii: picioarele se umflă, buzele se învineţesc, iar pacientul pare să se ocupe exclusiv cu respiratul”.

„Fără tratament, BPOC determină reducerea prematură şi severă a capacităţii respiratorii, ceea ce duce la invaliditate şi moarte prematură”.

Spirometrie, cu trimitere de la medicul de familie

Spirometria este o investigaţie prin intermediul căreia mediul pneumolog poate obţine mai multe detalii cu privire la capacitatea respiratorie a pacientului suspect de BPOC.

„S-a anunţat în media că Societatea Naţională de Pneumologie promovează, în această săptămână, efectuarea de spirometrii gratuite. Noi nu am fost informaţi cu privire la o astfel de acţiune, astfel că în Galaţi, pentru a beneficia de spirometrie, pacientul are nevoie de trimitere de la medicul de familie”.

„medicul de familie este cel care stabileşte suspiciune de BPOC (o boală relativ frecventă) şi care îl îndrumă pe bolnav spre noi. Iar medicul pneumolog stabileşte un diagnostic, în urma probelor respiratorii la care este supus pacientul”, ne-a declarat directorul medical al Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Spiridon” din Galaţi, dr. Claudia Scorpan.

CITEŞTE ŞI Sacrificiu de dragul copiilor: să nu fumăm azi!

Citit 4323 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.