Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
14 comentarii

Începând de ieri, Gara CFR Galaţi are un simbol: o locomotivă cu aburi, restaurată, cu o lungime de 27 de metri, cântărind aproape 100 de tone. Ceferiştii şi-au împlinit, astfel, un vis, transformând o bătrână locomotivă, uitată de mult în triaj, într-o piesă de muzeu, ce poate fi admirată.
„Această locomotivă este în depou din anul 1984. Este o locomotivă de tip Skoda, de cale largă, cu ecartament lat”, declară Directorul Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Galaţi, ing. Laurenţiu Seceleanu, adăugând: ”A fost construită în anii 1942-1943, în Germania, a făcut serviciul în România, a tractat trenuri, după care, din anii '80, a fost retrasă. Ideea de a o amplasa la Gară a venit din dorinţa de a face ca zona să arate mai bine. Ştiu că oamenii sunt nemulţumiţi că sistemul de linii încă nu este gata, însă anul acesta am reînceput lucrările. Locomotiva ne aparţine, este a CFR Infrastructură, la fel ca şi terenul pe care am amplasat-o. Este o piesă de patrimoniu, pe care am restaurat-o, am vopsit-o şi încercăm să o protejăm. Cunoscătorii, desigur, ar putea spune că nu e completă, nu mai are anumite părţi componente, dar important este că ea există, poate fi văzută şi va constitui, cu siguranţă, o atracţie”, declară Laurenţiu Seceleanu.

Un director cu sânge de ceferist

Impactul asupra gălăţenilor a fost puternic, încă de miercuri seara, când a fost amplasată. „De la oamenii din Poliţie, care ne-au însoţit tot drumul, până la cei de la Transurb şi Renel, care ne-au ajutat, şi cărora le mulţumim, am văzut în ochii tuturor emoţie. Cea mai mare bucurie am avut-o seara, văzând un copil care se uita fascinat la ea şi îşi întreba mama dacă poate să  atingă locomotiva, dar şi un tată care i-a luat-o înainte fiului său, pentru a o fotografia. În viitor, în zona Gării sperăm să avem un muzeu al căilor ferate”, mai spune directorul, care are sânge de ceferist: „Tatăl meu a fost mecanic de locomotivă, mama a lucrat în depoul CFR Galaţi, cred că am fost injectat cu dragoste pentru acest domeniu: îmi plac locomotivele, trenurile. Am văzut şi prin străinătate că pasiunea pentru trenuri poate îmbrăca mai multe forme. Intenţia noastră este ca în zona Gării să aducem bunici sau părinţi cu copii de mână care să le spună o poveste. Colegii mei - şefi de servicii, şefi de divizii şi nu numai, au contribuit, fiecare, cu idei: sunt bucuros că implicarea ceferiştilor este foarte mare. Tuturor celor care au contribuit la refacerea locomotivei le mulţumesc. Vom scrie, pe un suport, aşa cum sugera cineva: „Mă numesc Locomotiva cu aburi Skoda, m-am născut în 1943, am lucrat timp de 40 de ani, acum m-am pensionat şi m-am aşezat aici pentru Dumneavoastră, ca să vă spun povestea mea…”, conchide Laurenţiu Seceleanu, precizând că vor fi amplasate, în jurul locomotivei câteva bănci, dar şi un semafor CFR luminat.

Citit 5956 ori Ultima modificare Joi, 31 Octombrie 2013 18:13

14 comentarii

  • postat de OLTEANU DANUT Marți, 24 Noiembrie 2015 14:42 188.211.24.*** Link la comentariu
    0
    0

    Eu stiu ca in Cehoslovacia au fost 3 uzine constructoare de autovehicole: SKODA,TATRA ,PRAGA si ma intreb daca nu cumva LA-ul a fost fabricat acolo. Cine poate,sa se documenteze si sa faca precizarea necesara.

    Raportează
  • postat de oleanu Duminică, 18 Mai 2014 22:46 188.211.24.*** Link la comentariu
    0
    0

    Am dat telefon in toata tara pentru a-l favoriza pe dl. ing. IOAN BALAS-fost Director al Regionalei CFR Timisoara Calatori-sa devina urmatorul presedinte al Rominiei.Dl.ing.Costin de la Reg.CFR Galati,il cunoaste. SA TRAIASCA PATRUOTII. OLTEANU DANUT DE LA COMANESTI.

    Raportează
  • postat de OLTEANU DANUT Duminică, 04 Mai 2014 17:04 188.211.24.*** Link la comentariu
    0
    0

    Dna. OANA BINZAN de la Serviciul de Presa al Companiei Nationale CFR Infrastructura,a avut ideea montarii unui indicator pe care sa scrie:"Sint locomotiva cu abur Skoda....."

    Raportează
  • postat de olteanu danut Vineri, 28 Februarie 2014 00:15 188.211.24.*** Link la comentariu
    0
    0

    LA 50369 care a apartinut Depoului Galati,mi-a declansat pasiunea pentru CF in aug.1956. Va rog sa accesati CF Oravita-Anina, C F Vilcea-Vilcele,Depoul Dej Triaj. olteanu danut comanesti bc. 0767846935. SA TRAIASCA PATRIOTII.

    Raportează
  • postat de ceferist Duminică, 03 Noiembrie 2013 10:24 79.116.101.*** Link la comentariu
    0
    2

    saraca statea in depou de multi ani parasita si plina de mizerie si nu o baga nimeni in seama dar pina la urma cineva ca dl laurentiu sa gindit bine ,mai ramine ca linile sa fie terminate buruinile dintre linii taiate, si calatori asa cum era odata pe timpuri.

    Raportează
  • postat de Galati Vineri, 01 Noiembrie 2013 21:04 5.13.203.*** Link la comentariu
    1
    7

    Respect. Si pentru cei ce au avut ideea dar si pentru cei care au muncit la ea.
    Asa da.

    Raportează
  • postat de Depoul de căruţe Vineri, 01 Noiembrie 2013 11:01 86.127.211.*** Link la comentariu
    1
    3

    Trebuie puse acolo şi vagoanele aduse din Germania şi din Franţa care circulă pe ruta Galaţi-Tecuci. Am avea amintiri din prezent cu iz de coşmar.Cu căruţe pe roţi cu bandă metalică s-ar circula ceva mai confortabil.

    Raportează
  • postat de Vali Vineri, 01 Noiembrie 2013 09:26 86.124.203.*** Link la comentariu
    3
    8

    o fura rromii la fier vechi bucatica cu bucatica

    Raportează
  • postat de Ion Vineri, 01 Noiembrie 2013 09:25 5.13.142.*** Link la comentariu
    1
    10

    Interesant, dar daca vreti ca zona sa fie atractiva, mai e de lucru:
    -sa dispara chioscurile parasite
    -se poatre restaura cladirea aceea in paragina, fara geamuri de pe partea dreapta cand cobori spre gara
    -drumurile in zona arata jalnic: numai gropi, iar pe straduta care duce spre blocurile ANL nici nu e asflat, e doar un ciment, care arata ca dupa bombardament!

    Raportează
  • postat de IORGA Vineri, 01 Noiembrie 2013 08:15 79.116.107.*** Link la comentariu
    0
    7

    Incredibil. Felicitari tuturor care au luat aceasta initiativa.

    Raportează
  • postat de like Vineri, 01 Noiembrie 2013 08:06 5.13.128.*** Link la comentariu
    1
    11

    Sa vedem zona din jurul garii asa cum ar trebui sa arate (fara maidanezi, fara boschetari, fara hidoasele chioscuri parasite, cu un parculet, cu un terminal civilizat pt autobuze, fara noroaie, cu asfalt) , gara asa cum ar trebui sa fie o gara (cu chiosc de ziare, cu peroane acoperite, cu usi care sa functioneze, cu banci curate), si atunci mai vorbim!
    Important este ca se fac pasi pt asta, foarte timizi ce e drept! Este superba ideea ca in gara sa avem si un minimuzeu al cfr, daca tot sunt 50% din spatii goale!
    Poate vedem implicare si dinpartea primariei!!

    Raportează
  • postat de vali Vineri, 01 Noiembrie 2013 07:56 5.13.139.*** Link la comentariu
    1
    3

    Bravooo! incet incet ne vine mintea la cap. mai adaugati si alte elemente si este extraordinar!

    Raportează
  • postat de vali Vineri, 01 Noiembrie 2013 07:54 5.13.139.*** Link la comentariu
    1
    8

    Bravo! In sfarsit vad ca incet,incet ne vine mintea la cap. Ma mir ca un "intreprinzator" nu a facut-o bani la fier vechi. Bravo si adaugati si alte piese (vagoane vechi, etc)

    Raportează
  • postat de CLI Vineri, 01 Noiembrie 2013 07:42 5.13.140.*** Link la comentariu
    1
    6

    Excelenta ideea ,daca ar mai fi si cateva din vagoanele ,pe doua axe,banci de lemn si fum cat cuprinde cand se trecea prin tunelul Talasmani , care au circulat pe linia noua (Galati-Beresti -Barlad) ar fi un mic muzeu pentru copii si pentru trezit amintiri batranilor. Bine ,bine , avem locomotiva muzeu ,cand vom avea si peroane ?Ce mia-ar placea si o plimbare cu trenul de la Galati la Cahul si chiar la Reni sau Bolgrad ....

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.