Florin Pâslaru, singurul parlamentar gălăţean (din 15) care a răspuns invitaţiei pensionarilor

Florin Pâslaru, singurul parlamentar gălăţean (din 15) care a răspuns invitaţiei pensionarilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şedinţa organizată ieri, 29 aprilie, de Alianţa Pensionarilor pentru Conciliere Galaţi a reuşit să umple până la refuz sala mică din Casa de Cultură a Sindicatelor. Vârstnicii ocupaseră cele aproximativ 200 de scaune încă dinainte de ora 11.00 şi cum discuţiile erau programate să înceapă la 11.30, lumea încă venea; domni şi doamne îmbrăcate elegant, femeile proaspăt coafate sau măcar „aranjate” în faţa oglinzii, bărbaţii la costum, cravată şi şapcă…

Ce mai, ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pensionarii s-au îmbulzit, de ai fi spus că se distribuie ceva gratuit. Nu că promisiunile ar fi pe bani…

Deşi liderul Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere, Vasile Panţuş, i-a invitat pe toţi parlamentarii de Galaţi, din 15 (cu tot cu cei care reprezintă etniile) doar unul a fost prezent la discuţii: deputatul PSD Florin Pâslaru, întâmpinat cu aplauze de pensionari.

Alături de el s-a aflat doamna directoare a Casei de Pensii, Georgeta Modiga, prezenţă la fel de apreciată de cei din sală, care au aplaudat-o şi pe dânsa, în ciuda nemulţumirii generale cu privire la pensii, exprimată mai târziu.

În rest, din partea celorlalţi parlamentari… tăcere. Liderul PD-L Mircea Toader a trimis un consilier, pe nume Mircea, însă nimeni nu a înţeles care este numele complet.

Sindicatul Solidaritatea s-a aflat „pe metereze”, prin Gheorghe Tiber, iar din partea Prefecturii, la un moment dat, după începerea discuţiilor, a apărut subprefectul Cosmin Păun. Cum la uşă se formase un grup compact de bunicuţe numai bune făcut ordine la rând, subprefectul nu prea a avut sorţi de izbândă să intre în sală.

„Las’ să stea la coadă, să vadă şi el cum era… că e tânăr şi nu ştie”, îl bodogănea o bunicuţă pe subprefect, fără să ştie că „tinerelul” este, de fapt, reprezentantul Guvernului în teritoriu…

Discuţiile au început cu discursul preşedintelui Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere, care a reiterat dorinţa de a uni, sub aceeaşi siglă, toate asociaţiile de pensionari din Galaţi – numărul mare de participanţi la şedinţă făcându-l pe acesta să creadă că „lumea doreşte în unanimitate acest lucru”.

Vasile Panţuş a prezentat apoi problemele pensionarilor: grupele de muncă, tichetele CFR care rămân, an de an, nefolosite, medicamentele acordate gratuit doar pentru cei cu pensie de până în 600 de lei, impozitarea celor cu pensii de peste 1.000 de lei…  

În final, deputatul Florin Pâslaru le-a răspuns pensionarilor: „Pentru sediul pe care îl solicitaţi, am făcut demersuri la ministrul Muncii, pentru a trece din patrimoniul ministerului în cel al Prefecturii clădirea din Basarabiei nr. 57; de acolo, va fi transmis Primăriei, iar după câteva reparaţii acest sediu va fi dat pensionarilor”.

„Cât priveşte tichetele CFR nefolosite, eu împreună cu deputatul Bogdan Ciucă am făcut deja o interpelare, solicitând ca aceste tichete să poată fi folosite şi anul următor. Aşteptăm răspunsul Ministerului Muncii, luni. Totodată, port discuţii şi cu primarul Dumitru Nicolae, pentru a vedea dacă este posibil să se acorde gratuităţi pe mijloacele de transport pensionarilor cu vârsta de 60 de ani, şi celor pensionaţi pe caz de boală”.

„Poate că cineva o să spună că vreau să îmi fac imagine pe seama pensionarilor; eu vă spun atât – dacă aveţi amendamente la legi vă rog să mi le transmiteţi, pentru că le voi duce în Parlament şi, fie că vreau sau nu imagine, voi munci pentru dumneavoastră”, a spus Pâslaru.

Citit 685 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.