* Directoarea de la Protecţia Copilului Galaţi, Manon Cristoloveanu, care a împlinit şase luni de mandat interimar în fruntea instituţiei, vorbeşte pe şleau despre „cuibul de viespi”, „moştenirea Dobrea”, disponibilizări şi implicaţii politice la nivelul asistenţilor maternali *
- Şase luni de mandat…
- Şi încă şase luni, timp în care trebuie să pregătim şi concursul pentru şef al Direcţiei.
- Nu v-a speriat „Protecţia Copilului” în jumătate de an?
- M-a speriat înainte de a veni. După ce am venit aici, m-a şi obosit, m-a şi incitat, am avut o mulţime de sentimente amestecate. M-a speriat tot ce citeam în ziare, tot ce auzeam, mai ales că în momentul în care am venit toţi îmi spuneau „vezi, ai grijă, fereşte-te de cutare, ai grijă la cutare”, nu mi-a spus nimeni „vezi că poţi să ai încredere în nu ştiu cine”. Toţi îmi spuneau să mă feresc, iar asta însemna să mă închid în biroul meu şi să nu mai lucrez cu nimeni.
- Este DGASPC un cuib de viespi?
- Şi mai mult decât atât.
- „Protecţia Copilului” e, din punctul de vedere al numărului de angajaţi şi de persoane care au legături directe, a treia instituţie din Galaţi, după ArcelorMittal şi Universitate…
- E o instituţie mare, dar Galaţiul nu e un caz special. În fiecare judeţ această instituţie are mulţi angajaţi.
- Aţi apucat să îi cunoaşteţi pe toţi?
- Nu. Când am venit eu erau aproape 1.700 de oameni, cu tot cu asistenţii maternali, vă daţi seama să cunoşti o mie de oameni în afara asistenţilor maternali este foarte greu. Probabil într-o viaţă de om nu reuşeşti să cunoşti o mie de oameni.
Am reuşit să cunosc o mare parte dintre funcţionarii instituţiei, am reuşit să cunosc o mare parte dintre oamenii din centre şi mulţi dintre asistenţii maternali şi, evident, am reuşit să îmi fac o părere despre problemele cu care se confruntă. Şi am reuşit să cunosc foarte mulţi copii, acesta e lucrul cel mai important pentru că de la copii am aflat mai multe decât de la angajaţii instituţiei.
- E „moştenirea Dobrea” atât de grea pe cât se vorbeşte, pe cât s-a scris în presă?
- Am mai spus-o, nu îmi place să vorbesc despre „moştenire”. Este, într-adevăr o moştenire grea din punctul de vedere al imaginii. Este cumplit de grea. S-a scris foarte mult despre vechea conducere şi nu s-a scris de bine.
E foarte greu să mergi să discuţi cu şefi ai altor instituţii şi să spui că eşti de la „Protecţia Copilului”. Nu neapărat în Galaţi, vorbesc mai ales despre întâlnirile cu cei de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, cu cei de la minister. Trebuie făcut foarte mult lobby. E adevărat, sunt şi problemele financiare din urmă, care trebuie reglate acum.
Repet, problemele de imagine atârnă cel mai greu. Mai e şi criza financiară, pe care trebuie să o depăşim, copiii sunt mulţi în centre, problemele sunt din ce în ce mai grele. Iar eu nu vreau să simtă copiii această criză.
- Dincolo de moştenirea de imagine, există şi greutăţi financiare din vechi care să se suprapună peste criza economică?
- Evident, dacă ar fi să dau doar exemplul proiectului care a picat şi pentru care a trebuit să returnăm banii. De fiecare dată când mergem în Consiliul Judeţului şi se discută despre bani, toată lumea are o anumită părere şi mulţi spun că „Protecţia Copilului” e un sac fără fund, că nu există niciun control.
Vreau să îi asigur pe toţi că există un control foarte amănunţit în acest moment. Şi încercăm să facem foarte mult cu bani puţini sau deloc, pentru că ne dăm seama că e o perioadă foarte grea, oamenii care lucrează trebuie să îşi primească salariile, s-au adunat în ultimul timp foarte multe frustrări.
Oamenii îşi doresc să câştige măcar la fel ca şi colegii lor din alte judeţe. Şi aici nu vorbim despre conducere, despre veniturile salariale pe care le avea o anumită categorie din această instituţie, ci despre asistenţii maternali, despre „furnicuţele” din această instituţie. Nu e o instituţie uşoară, are un buget foarte mare.
E adevărat, bugetul pe care îl avem acum reprezintă cam 70 la sută din bugetul anului trecut, iar numărul de angajaţi este aproximativ la fel de mare. Va fi totuşi o scădere, pentru că urmează disponibilizările pe care trebuie să le facem. Puţini au plecat de bună voie, este vorba despre vreo 60 de oameni. Pare mult pentru o altă instituţie, dar procentual nu înseamnă mult.
- După schimbarea conducerii a urmat la „Protecţia Copilului” o „vânătoare de vrăjitoare”, aşa cum se aşteptau mulţi în ce-i priveşte pe apropiaţii fostei şefe, Marinela Dobrea?
- Nici pomeneală. Dacă e să mă iau după ce mi se spunea când am venit aici, în fiecare zăcea câte o „vrăjitoare”. Ar fi însemnat să vânez pe toată lumea sau să fac exerciţii de exorcizare. Nu, nu s-a întâmplat aşa ceva.
Cine şi-a văzut de treabă a rămas. Cei care au fost mai recalcitranţi şi care s-au opus vehement unei dispoziţii a conducerii au plecat. Dar au mai rămas încă foarte mulţi dintre cei care au avut sau au probleme.
Sunt foarte mulţi care nu înţeleg că trebuie să existe o anumită ordine, disciplină când e vorba despre un personal numeric atât de mare. Foarte mulţi nu sunt obişnuiţi cu aşa ceva, dar încercăm să îi aducem pe calea ce bună.
- Taie şi spânzură directoarea Cristoloveanu?
- Nu îmi plac conflictele. Nu mă simt fizic bine, nu îmi place să mă cert. Îmi place când dau o dispoziţie să fie respectată. Iar acea dispoziţie o dau după ce m-am sfătuit cu mai mulţi colegi din jur. Nu acţionez la primul impuls, în timp m-am mai îmblânzit, poate aşa eram acum câţiva ani. Mi-am dat seama că e mai bine să gândeşti de mai multe ori înainte de a tăia şi a spânzura.
- Mulţi vorbesc despre faptul că, odată schimbată conducerea, la DGASPC oamenii lui Durbacă vor fi înlocuiţi cu oamenii lui Chebac. Şi mă refer aici la cazurile concrete ale asistenţilor maternali din judeţ, care ori deveneau asistenţi maternali din membri ai Partidului Conservator, ori deveneau membri ai Partidului Conservator din asistenţi maternali. Îşi vor schimba / şi-au schimbat asistenţii maternali culoarea politică? Au devenit membri ai Partidului Social Democrat?
- Nici vorbă. Chiar nu mă interesează ce culoare politică au asistenţii maternali. Mă interesează doar să aibă grijă de copii. Din păcate, sunt foarte mulţi care nu îndeplinesc condiţiile să fie asistenţi maternali. Există o comisie pentru protecţia copilului, din care fac parte oameni din afara instituţiei, iar asistenţii maternali vin la această comisie pentru reatestare.
Sunt foarte mulţi care nu au nicio chemare pentru această meserie, pentru că este vorba despre o meserie. Chiar una dintre primele măsuri în ceea ce îi priveşte e să le facem un examen psihologic tuturor. Când am început examenele psihologice, chiar am avut surprize neplăcute.
În ce priveşte culoarea lor politică nu mă interesează deloc. Eu zic că de aici au plecat foarte multe greşeli care s-au făcut. În acest fel, asistentul maternal ajunge să te aibă la mână. Şi nu e bine. În viaţă mi-am propus să nu mă aibă nimeni la mână.
Din punctul meu de vedere să-şi facă datoria, e problema lor cu cine votează, e problema lor ce activitate politică desfăşoară în comunitatea în care locuiesc. Pe mine mă interesează să aibă grijă de copii. Dacă nu au grijă de copii atunci e prăpăd.
- După şase luni încă mai apar informaţii legate de activităţile vechii conduceri. Nu e frustrant ca, după atâta timp, să răspundeţi la aceste întrebări în loc să vă vedeţi de treabă?
- Din păcate, încă dau explicaţii pentru ceea ce au făcut alţii. Da, e frustrant, dar de fiecare dată trebuie să fim foarte atenţi. Personal, trebuie să fiu foarte atentă la fiecare pas pentru că, din păcate, sunt mulţi „nostalgici” şi niciodată nu ştii ce apare la mapă de semnat.
E una dintre cele mai grele activităţi ale mele, să semnez mapa dimineaţa. Sunt multe hârtii, iar unii încă nu şi-au dat seama că eu chiar citesc fiecare hârtie. Pentru unii a fost o surpriză. Eu chiar citesc hârtiile şi chiar cu multă atenţie, dar e o activitate grea.
E o activitate grea şi pentru că, de când am venit, am avut o plângere la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, o plângere la Agenţia Naţională pentru Integritate, o plângere penală. Evident, toate s-au rezolvat, chiar săptămâna trecută am primit rezoluţia la plângerea penală.
Dar să ştiţi că nu e uşor, chiar dacă ştii că nu ai făcut nimic. Tot trebuie să dai explicaţii. Şi asta pentru ambiţia unor persoane, ca să nu spun altfel. În loc să îşi rezolve problemele lor, încearcă să le creeze altora probleme. Sfatul meu e să îşi vadă de treabă şi să ne lase şi pe noi să ne vedem de treabă. De pe margine să fii chibiţ şi să încerci numai să inciţi pentru că aşa ai fost învăţat o viaţă întreagă, mi se pare un lucru murdar.
- Cum vor avea loc disponibilizările? Care vor fi criteriile?
- Suntem în plin proces de disponibilizare. Am avut o colaborare foarte bună cu cele trei sindicate. Am avut nenumărate întâlniri, eu sau colegii mei, în care i-am rugat să stabilească nişte criterii, am impus şi noi o serie de criterii, am ajuns la o înţelegere.
Primele criterii sunt clare: cei care îndeplinesc condiţiile de pensie, de pensie anticipată, cei care au cumul pensie plus salariu. Apoi, se face un chestionar pentru fiecare angajat şi fiecare criteriu are un anumit punctaj. Pornim de la vechimea în instituţie, de la studii, sancţiuni primite şi aşa mai departe.
Am încercat ca această disponibilizare să se facă pe criterii mai mult decât obiective. Criteriile subiective am încercat să le lăsăm deoparte pentru că, e clar, s-au adunat frustrări, sunt poliţe de plătit în această instituţie. Eu sunt ca un arbitru care priveşte de pe margine de multe ori, dar în ce priveşte disponibilizările am încercat să fim cât de obiectivi se poate.
Nu e o perioadă uşoară. Telefonul meu sună încontinuu, foarte multe persoane îşi aduc aminte că exist. Foarte multe persoane îmi spun acum „Manon”. Nu este uşor. Am spus asta de multe ori în acest interviu, dar trebuie să ştiţi că nu sunt o plângăcioasă, sunt o luptătoare, dar o activitate atât de complexă şi de grea cred că nu am avut niciodată.
Am lucrat în multe domenii, mi-a plăcut să las de fiecare dată ceva în urma mea. Dar aici vă spun cel mai greu e cu relaţiile dintre oameni, care sunt complet deteriorate. Cel mai ambiţios proiect al meu este să îi fac pe cei care rămân în instituţie să devină o echipă. Iar unora dintre cei de aici li se pare imposibil.
