SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Ştafeta „World Harmony Run” ajunge la Galaţi
Scris de D.C. Predescu Luni, 09 Iulie 2012
Ştafeta internaţională „World Harmony Run”, o manifestare cu torţe în stilul celei olimpice, organizată pentru răspândirea spiritului păcii în lume, va ajunge marţi la Galaţi. Ştafeta va intra în România pe la Giurgiuleşti, în jurul orei 15,00, după care va urma traseul: Drumul European E 85 - Calea Prutului -…
După ce a crescut la casa de copii, Nastasia şi-a luat casă din banii munciţi în Israel
Scris de Angela Ribinciuc Luni, 09 Iulie 2012
Nastasia Pîrvu are 27 de ani. 13 dintre aceştia i-a petrecut în căminele de copii, alături de doi dintre cei patru fraţi ai săi. „Aveam şapte ani când a murit tata, iar mama ne-a dat la centrul de plasament de la Tg. Bujor, pe mine şi pe cei doi fraţi…
Chinul persoanelor cu dizabilităţi de a face cumpărături din Piaţa Ţiglina
Scris de Bogdan Nistor Sâmbătă, 07 Iulie 2012
Persoanele cu dizabilităţi sunt extrem de nemulţumite de faptul că ditamai Piaţa din Ţiglina I nu are o rampă de acces. Am mers şi noi la faţa locului şi am constatat cu stupoare că rampa pe care comercianţii din piaţă îşi fac aprovizionarea ţine loc şi de rampă de acces…
Farmecul de a urca treaptă cu treaptă - O lecţie de viaţă din scaunul cu rotile
Scris de Mihaela Gîdei Sâmbătă, 07 Iulie 2012
Am stat de vorbă cu un om extraodinar. Marta Iozefina Bencze este o persoană care are un handicap fizic, dar este mai plină de viaţă şi de veselie decât multe alte persoane pe care le-am cunoscut. Are 35 de ani, provine dintr-o familie unită şi este cea mai mare…
Reorganizare la Protecţia Consumatorilor - Galaţiul va coordona patru judeţe
Scris de Mihaela Gîdei Sâmbătă, 07 Iulie 2012
Comisariatele Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor vor suferi modificări în această perioadă. La nivel naţional, în momentul de faţă, sunt 42 de comisariate. Conform actului normativ propus spre consultare şi publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) în data de 12 iunie anul acesta, după reorganizare vor rămâne doar…
Micro 40: Pubelă arsă pentru distracţie
Scris de Mihaela Gîdei Sâmbătă, 07 Iulie 2012
În cartierul Micro 40, gălăţenii se plictisesc aşa că singurul lucru pe care l-au avut la îndemână pentru a-i scoate din starea de monotonie, a fost să dea foc unei pubele pentru colectarea selectivă. Iniţial erau trei, aşa cum sunt peste tot, pentru sticlă, hârtie şi plastic. Acum nu era…
Administratorul judiciar al Apaterm nu glumeşte - Datornicii, ameninţaţi cu executarea silită!
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 07 Iulie 2012
Gălăţenii cu datorii la apă caldă şi căldură riscă să-şi piardă locuinţele sau bunurile, în cel mai rău caz, sau să rămână fără apă caldă, în cel mai fericit, dacă nu-şi plătesc urgent datoriile. Printr-un anunţ publicat în ziarul nostru, CC INSOL SPRL Filiala Galaţi, în calitate de administrator judiciar…
210 bursieri susţinuţi de Fundaţia "Toflea"
Scris de Maria Stanciu Vineri, 06 Iulie 2012
210 elevi şi studenţi, rromi din Toflea şi Brăhăşeşti, au fost salvaţi de la abandonul şcolar şi de grijile unor cheltuieli pentru studii de Fundaţia „Toflea”. „Încă din 2004, fundaţia noastră este o şansă reală pentru copiii de rromi din clasele primare şi gimnaziale cu tendinţa de a abandona şcoala.…
Reţetele electronice există doar teoretic
Scris de Mihaela Gîdei Joi, 05 Iulie 2012
Medicii gălăţeni nu au prescris încă nicio reţetă electronică * Farmaciştii nu au vândut nimic pe baza acestui program, dar susţin că sunt pregătiţi să o facă Luni a fost dat startul la eliberarea reţetelor electronice, menite să le uşureze munca medicilor de familie şi farmaciştilor. Aceştia spun că implementarea…
Tuberculoza nu mai este o boală a sărăciei
Scris de Remus Basalic Miercuri, 04 Iulie 2012
Temuta boală afectează mai ales pe cei care au un sistem imunitar slăbit * În multe cazuri, bacilul Koch se găseşte inactiv în plămânii persoanei * Din cauza semnelor nespecifice, cei mai mulţi bolnavi ajung la medic cu forme avansate ale bolii Considerată în trecut o boală a sărăciei…
Transurb a achiziţionat 11 tramvaie la mâna a doua din Olanda
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 04 Iulie 2012
Din toamnă, 11 tramvaie vor îmbogăţi zestrea Transurb. „Au fost achiziţionate din Rotterdam - Olanda şi sunt de produse în 1987. Am ales această soluţie pentru că nu ne permitem să cumpărăm modele noi care costă enorm, între 2 şi 2,5 milioane de euro bucata. Pare ireală suma, dar noi…
Crucea Roşie Română - Sprijin pentru 225 de familii gălăţene
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 04 Iulie 2012
Crucea Roşie Română numără 136 de ani de activitate. Înfiinţată pe 4 iulie 1876, organizaţia s-a dovedit a fi, în decursul anilor, un vector al speranţei pentru semenii aflaţi în situaţii extreme. „Filiala Crucea Roşie Galati a sprijinit în primele şase luni ale acestui an 225 familii necăjite. În funcţie…
Biblioteca "V.A. Urechia": Cursuri gratuite pentru şomeri
Scris de Angela Ribinciuc Miercuri, 04 Iulie 2012
Biblioteca „V.A. Urechia” a obţinut finanţare la ultima sesiune de proiecte organizată şi finanţată de Fundaţia IREX, în cadrul Concursului „Instruieşte-ţi comunitatea”, pentru proiectul „Businessman-ul din noi”, având scopul de a oferi comunităţii oportunitatea de a dezvolta competenţe legate de antreprenoriat, utile pentru deschiderea, administrarea şi închiderea unei afaceri. Biblioteca…
Acţiuni gospodăreşti: Se „învârte” elicea noii administraţii!
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 04 Iulie 2012
Noua administraţie publică locală şi-a suflecat mânecile: ieri se poliza de zor vechea elice-monument, aşezată, încă, ca nuca-n perete lângă statuia Brătianului (sau invers). Acum străluceşte fain!Şi alături, pe Aleea Domnească, la P-uri, se schimba o bancă veche cu una nouă. Ceasul din faţa Hotelului „Dunărea”, sucombat în perioada preelectorală…
Întârzieri la CFR din cauza caniculei. Vezi cât de târziu ajung trenurile la destinaţie!
Scris de Tudor Neacşu Marți, 03 Iulie 2012
Temperaturile ridicate duc la întârzieri ale trenurilor cuprinse între 20 şi 60 de minute, anunţă reprezentanţii Companiei Naţională de Căi Ferate CFR SA, care precizează faptul că în astfel de condiţii se impun restricţii de viteză. În perioada de caniculă (35 - 38 de grade în aer), temperaturile înregistrate…
Nereguli şi sancţiuni la Spitalul Judeţean
Scris de Remus Basalic Marți, 03 Iulie 2012
În vreme ce experţii DSP Galaţi nu au descoperit deficienţe majore în modul de funcţionare a spitalului, membrii CJAS au avut de făcut unele imputări * CJAS va reţine din plata pe care o va face către Spitalul Judeţean suma cheltuită necorespunzător pe reţete prescrise O comisie mixtă compusă…
Casa de pe Domnească 52, în prag de restaurare
Scris de Remus Basalic Marți, 03 Iulie 2012
După ani de tergiversări şi ameninţări cu demolarea, imobilul va fi reabilitat * Un om de afaceri va renova clădirea cu resurse proprii După ani de zile în care indiferenţa şi incompetenţa celor cu putere de decizie au adus-o în pragul dărâmării, clădirea situată pe strada Domnească nr. 52…
200 de blocuri din Galaţi rămân fără apă caldă. Vezi care sunt acestea!
Scris de Anca Melinte Luni, 02 Iulie 2012
Începând de luni vine rândul altor clienţi ai societăţii Apaterm să se spele la lighean, cu apă încălzită la aragaz. Potrivit comunicatului de presă postat pe site-ul societăţii de distribuţie a apei calde şi căldurii, de luni, 2 iulie şi până vineri, 6 iulie, se desfăşoară cea de-a patra etapă…
Card european de sănătate sau poliţă medicală?
Scris de Maria Măndiţă Luni, 02 Iulie 2012
Din ignoranţă sau mentalitate greşită, oamenii preferă să plătească din buzunar poliţe la agenţiile de turism, deşi primesc aceleaşi servicii medicale ca în cazul prezentării cardului european de sănătate Este perioada concediilor, iar gălăţenii care pleacă în vacanţă în una din ţările Uniunii Europene trebuie să ştie că pot beneficia…
Cum deosebim mierea naturală de cea artificială?
Scris de Mihaela Gîdei Sâmbătă, 30 Iunie 2012
Mierea de albine este gustoasă, poate fi întrebuinţată în prepararea anumitor prăjituri şi are numeroase beneficii pentru sănătatea omului. Există, însă o serie de comercianţi care oferă cumpărătorilor miere artificială dar susţin că este 100 la sută naturală. Este greu pentru un client neavizat să deosebească mierea naturală de cea…
Vezi ce medicamente ar putea dispărea din farmacii!
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 30 Iunie 2012
* Negocierile dintre companiile farmaceutice şi Guvern nu au dus la nici un rezutat * Multe medicamente accesibile şi larg utilizate, cum sunt amoxicilina sau diazepamul riscă să dispară din farmacii * Întâlnirea dintre reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), destinată ajungerii…
“Deschisul cărţii” este o înşelătorie
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 30 Iunie 2012
* Interviu realizat cu părintele profesor dr. Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București *Părintele dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, a fost oaspetele Arhiereului Dunării de Jos, la Simpozionul internaţional din 16-17 mai, cu tema ”2012…
Sărbătoare pe role - "Fără Dunăre nu am fi ceea ce suntem"
Scris de Angela Ribinciuc Sâmbătă, 30 Iunie 2012
Gălăţenii care au trecut ieri dimineaţă pe lângă Complexul Potcoava de Aur au putut vedea cum zeci de tineri, de la copii de grădiniţă, până la adolescenţi şi studenţi au celebrat Ziua Internaţională a Dunării prin acţiuni care mai de care mai interesante: expoziţii de desene şi fotografii înşirate pe…
Fundaţia Cuvântul Întrupat - Voluntari americani pentru copiii năpăstuiţi ai Galaţiului
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 30 Iunie 2012
Copii şi tineri sărmani din Valea Oraşului, aflaţi în grija Fundaţiei „Cuvântul Întrupat” ai Galaţiului au avut parte, pentru aproape trei săptămâni, de o experienţă americană. Megan, Katie, Haley, Margi, Emily, Tori, Amanda, Priya, Zeenat, Aaron, Brian, adică 11 studenţi de la Universitatea George Fox din SUA, împreună cu…