SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Pacienţii cu boli rare aşteaptă noua listă de compensate

Scris de Luni, 12 Mai 2014
Pacienţii cu boli rare aşteaptă încă punerea în aplicare a promisiunii făcute de oficialii din Ministerul Sănătăţii, la mijlocul lunii aprilie. Atunci, într-un comunicat de presă afişat pe pagina de internat a instituţiei (www.ms.ro), ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, anunţa faptul că, “pentru prima dată în ultimii şase ani, lista cu…

Cum vă puteţi trata în străinătate pe banii statului

Scris de Luni, 12 Mai 2014
* Serviciile medicale în străinătate vor fi apoi rambursate de statul român la preţul pe care aceste tratamente îl au la noi în ţară * Gălăţenii vor suporta din propriul buzunar banii pentru cazare şi transport După mai bine de jumătate de an de la intrarea în vigoare a Directivei…

Focar de infecţie şi pericol pentru trecători: Casa din Domnească 24, dărâmată de hoţi (FOTO)

Scris de Luni, 12 Mai 2014
* Poliţia a deschis un dosar penal pentru furturi din imobil * Primăria va instala o plasă de protecţie în jurul clădirii Clădirea de pe strada Domnească nr. 24 suferă tot mai mult, pe zi ce trece, din cauza nepăsării autorităţilor şi este în continuare ţinta preferată a hoţilor, care…

Proiect-pilot al CNAS: Cine va primi mai întâi cardul de sănătate

Scris de Duminică, 11 Mai 2014
Bolnavii cu dializă din Galaţi vor fi primii care vor primi carduri de sănătate. Potrivit conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, această categorie de pacienţi a fost inclusă într-un program-pilot. Documentele urmează să le fie livrate pe parcursul lunii mai.Cardurile vor ajunge la restul gălăţenilor, prin poştă, până la…

Unul din patru gălăţeni este hipertensiv

Scris de Duminică, 11 Mai 2014
Peste 125.000 de gălăţeni suferă de hipertensiune arterială (HTA), atrag atenţia membrii Alianţei Române de Combatere a Hipertensiunii Arteriale (ARCHA). HTA reprezintă cel mai răspândit factor de risc cardiovascular de pe glob, judeţul Galaţi nefăcând excepţie de la regulă. "Până la vârsta de 50 de ani, unul din cinci oameni…

Tarifele RCA ar putea creşte cu 50 la sută

Scris de Duminică, 11 Mai 2014
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a anunțat un plan ambițios de curățenie în cadrul instituției și al companiilor private, fapt care, pentru clienți, se traduce în creșterea primelor la asigurări. Tarifele pentru polițele de răspundere civilă auto (RCA) trebuie să crească, a precizat șeful ASF, ieri. „RCA…

Duminică e Ziua Tatălui

Scris de Sâmbătă, 10 Mai 2014
Duminică, 11 mai, avem motive de sărbătoare, deoarece este Ziua Tatălui. Această zi a fost legiferată printr-o lege din 2009, va fi sărbătorită şi în acest an, duminică 11 mai. Ziua dedicată taţilor din România este celebrată, anual, în a doua duminică a lunii mai. Sărbătoarea a fost propusă de…

Lucrătorii de la Poştă intră în grevă japoneză

Scris de Sâmbătă, 10 Mai 2014
40 de angajaţi ai Oficiului Judeţean de Poştă (OJP) din Galaţi vor pleca duminică, 11 mai, la Bucureşti, pentru un miting ce se va desfăşura în Piaţa Victoriei, între orele 10,00 şi 12,00, după cum susţine Adrian Tatu, liderul lor de sindicat. Acesta susţine că principala lor revendicare este legată…

Ameninţări şi datorii/ Galaţiul riscă să rămână fără apă caldă!

Scris de Sâmbătă, 10 Mai 2014
* Primăria Galaţi încearcă să acopere (din nou) pierderile Apaterm cu bani de la bugetul local Abia ce s-a reluat furnizarea apei reci, că o nouă ameninţare se iveşte la orizont. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Electrocentrale a notificat atât Apaterm cât şi Primăria Galaţi că, dacă în…

PAMFLET/ Adevărul despre "Crima prefectă" a lui Bocăneanu

Sâmbătă, 10 Mai 2014
* Asasinul plătit a cerut 500, dar era de fapt prescurtarea de la 500.000 * Bocăneanu a încercat să negocieze, considerând că 500 de lei e prea mult pentru "asasinarea" unui amărât de hamster Dedesubturi! Cu 500 de lei, Bocăneanu căuta pe cineva să-i ucidă hamsterulSenzaţional! Rubrica Pamflet a "Vieţii…

TEST-DRIVE 4x4 la Galaţi/ Cai putere şi adrenalină, în parcare la Shopping City!

Scris de Vineri, 09 Mai 2014
APAN a pregătit terenul pentru aventură, aşa că sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 – 20.00, sunteţi aşteptaţi în parcarea de la Shopping City Galaţi, să testaţi modele 4x4 din gama oferită de grupul de firme organizator. Evident, circuitul amenajat în faţa mall-ului este unul specific test-drive-urilor 4x4. Veţi putea…

De Ziua Astronomiei, observaţii şi activităţi educative la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

Scris de Vineri, 09 Mai 2014
De Ziua Astronomiei, sărbătorită sâmbătă, 10 mai, va fi organizată pe terasa de observaţii a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii o manifestare nocturnă în cadrul căreia vor fi cercetate, cu ajutorul telescoapelor, planetele Venus, Marte şi Saturn, dar şi munţii şi craterele de pe Lună sau roiurile de stele. Pe…

Ecologizarea castrului roman de la Tirighina s-a încheiat

Scris de Vineri, 09 Mai 2014
51 de voluntari au participat joi la ultima parte a acţiunii de ecologizare a castrului roman de la Tirighina - Barboşi. În prima parte a zilei, o grupă de voluntari a adunat deşeurile rămase pe suprafaţa castrului. După ora 14.00, o altă echipă a văruit pomii şi bordurile care duc…

Sfinţii români prăznuiţi în următoarea perioadă

Scris de Vineri, 09 Mai 2014
Iată datele de prăznuire ale sfinţilor români pentru următoarele şase luni. Mai. Sf.Mc. Ioan Valahul (12), Sf. Mc. Iuliu Veteranul (27). Iunie. Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava (2), Sf. Mc: Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel (4), Sf. Mc. Isihie (15), Sf. Ierarh Grigorie…

Campania VL "Lada de zestre"/ Tradiţia din sânul unei mari familii (FOTO)

Scris de Vineri, 09 Mai 2014
* Ansamblul "Cununiţa satului" din Lieşti numără doar opt ani, dar a adunat sute de premii şi sute de spectacole în care membrii săi au fost vedete I-am văzut dansând şi cântând de mai multe ori pe cei de la „Cununiţa satului”. De fiecare dată, mi s-au lipit de suflet…

Softul inedit care-i prinde pe infractori

Scris de Vineri, 09 Mai 2014
Înregistraţi cu o cameră de supraveghere, infractorii nu vor mai avea scăpare, întrucât reacţiile lor în momentul când răspund la întrebări îi vor da de gol. Deşi imaginea pare desprinsă din filmele americane cu poliţişti, la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi…

La Complexul Muzeal/ Expoziţia "Feeria cristalelor", deschisă astăzi

Scris de Vineri, 09 Mai 2014
Cea de-a IX-a ediţie a expoziţiei de minerale „Feeria cristalelor” va fi deschisă astăzi, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, începând cu ora 11,00. Gălăţenii vor putea admira şi cumpăra, timp de trei zile, o mare diversitate de bijuterii din pietre naturale, sidef, corali, perle sau chihlimbar, precum şi colecţii…

La Arad, persoanele cu taxe neplătite rămân fără ajutoare sociale sau alte indemnizaţii

Scris de Joi, 08 Mai 2014
Zeci de persoane din Arad care au restanţe la plata taxelor şi impozitelor nu mai primesc, începând din luna mai, ajutoare sociale sau alte indemnizaţii, primăriile solicitând suspendarea acestora la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit reprezentanţilor AJPIS Arad, de la 1 mai au…

Seminar motivațional pentru tinerii greu încercați de soartă: "Personalităţi cu handicap care au influenţat istoria"

Scris de Joi, 08 Mai 2014
Tinerii din Centrul de Locuinţe şi Sprijin Zimbrul vor lua parte luni, 14 mai, începând cu ora 12,00, la o activitate pe care nu o vor uita prea curând. Marta Iozefina Bencze va susţine, alături de Alina Puţanu, seminarul motivaţional „Personalităţi cu handicap care au influenţat istoria”, un proiect ce…

Campanie VL "Din inimă"/ Ionuţ are nevoie de noi pentru a merge din nou

Scris de Joi, 08 Mai 2014
* De trei ani familia băiatului bate în zadar la uşile autorităţilor locale * Tânărul ar putea merge din nou dacă ar găsi bani pentru şedinţele speciale de kinetoterapie Nimic nu a prevestit momentul dramatic în care viaţa lui Ionuţ Chiricuţă s-a schimbat pentru totdeauna. Era la începutul verii anului…

Poştaşii gălăţeni vor protesta duminică la Bucureşti

Scris de Joi, 08 Mai 2014
Angajaţii Oficiului Judeţean de Poştă (OJP) Galaţi nu au protestat ieri în faţa Prefecturii, aşa cum s-a întâmplat în alte oraşe din ţară. În schimb, spun liderii de sindicat, mai mulţi angajaţi din Galaţi vor lua parte la mitingul naţional programat duminică, 11 mai, în Piaţa Victoriei din Bucureşti."Deşi nu…

Student israelian la Medicină în Galaţi: "Românii ar trebui să muncească şi să nu mai întindă mâna la şpăgi"

Scris de Joi, 08 Mai 2014
* Este replica usturătoare, dar sinceră, pe care ne-o dă protagonistul interviului nostru de astăzi. Soliman Fukara nu este tocmai străin, genetic vorbind, de plaiurile noastre. Născut în urmă cu 22 de ani, la Craiova, din tată israelian şi mamă olteancă, tânărul a venit ca mulţi alţii înaintea sa să…

Vreţi ca România să fie monarhie constituţională? Puteţi dona 2 la sută din impozitul pe venit!

Scris de Miercuri, 07 Mai 2014
Vreţi ca monarhia constituţională să revină în România, dar nu vă puteţi implica direct în acţiunile Alianţei Naţionale pentru Reinstaurarea Monarhiei (ANRM), filiala Galaţi? Puteţi ajuta donând către asociaţie 2 la sută din impozitul pe venit. Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi formularul 230, pus la dispoziţie de…

Peste 75 la sută dintre români sunt de părere că statul "este cel mai prost administrator"

Scris de Miercuri, 07 Mai 2014
Aproape 85% dintre români cred că statul creează mai multe probleme decât rezolvă, iar 77,4% cred că statul este cel mai prost administrator, majoritatea considerând că autorităţile cheltuiesc prea puţin cu sănătatea, sistemul de pensii, învăţământul şi asigurările pentru şomaj, potrivit unui studiu Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii al Academiei…
Pagina 324 din 614